Sari direct la conținut

Politic Show: Culisele sedintei PSD. Cine s-a opus excluderii lui Geoana, Vanghelie, Sova?; Marian Vanghelie scoate la lumina mecanismele secrete si cercurile de influenta din partid; "Nu are copii". Ghita il ataca pe Iliescu precum Firea pe Iohannis

HotNews.ro
Politic Show, Foto: Colaj foto
Politic Show, Foto: Colaj foto

Culisele sedintei PSD. Cine s-a opus excluderii lui Geoana, Vanghelie, Sova?Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, si presedintele PSD Sector 1, Catalin Ivan, au fost singurii membri ai CExN care au votat impotriva excluderii din partid a lui Mircea Geoana, Marian Vanghelie si Dan Sova, informeaza Mediafax. Comitetul Executiv National al PSD a votat, joi, excluderea din partid a lui Mircea Geoana, Marian Vanghelie si Dan Sova. Propunerea de excludere a fost votata cu 80 de voturi „pentru”, doua „impotriva” si doua abtineri, conform surselor citate. Vezi articolul peRomaniaLibera.ro.

Deutsche Welle: Cine va prelua conducerea PNL? Una din problemele majore ale anilor care vin este schimbarea metodelor de selectie in cadrul partidelor. Alte figuri ar trebui aduse in prim plan si alti oameni promovati in toate functiile politice. PNL sufera in mod vadit o acuta criza de personal. Crin Antonescu are perfecta dreptate sa spuna ca liderii cunoscuti ai partidului nu mai sunt credibili: „Toti oamenii care sunt in prim-plan de multi ani sunt erodati. Toti suntem, intr-un fel sau altul, erodati. Rezultatul alegerilor prezidentiale din 2014 arata exact acest lucru. Nu a fost doar un vot anti-Ponta”.

„Nu are copii”. Ghita il ataca pe Iliescu precum Firea pe Iohannis. Apropiatul lui Victor Ponta, deputatul Sebastian Ghita, a lansat un atac dur la adresa presedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, pe care l-a intrebat de la distanta daca ii poate spune la 84 de ani cum sa isi creasca el copiii la 36 de ani. Atacul lui Ghita la „copii” are un precedent in campania murdara orchestrata de PSD in campania electorala contra lui Klaus Iohannis: atunci, prin vocea Gabrielei Vranceanu Firea, PSD il atacase pe Klaus Iohannis ca nu are copii, scrieGandul.info.

Teodor Melescanu este noul consilier de stat al premierului Victor Ponta. Premierul Victor Ponta l-a numit pe Teodor Melescanu in postul de consilier de stat in Cancelaria sa, printr-o decizie pe care a semnat-o joi dimineata. Melescanu a demisionat, in septembrie, de la conducerea Serviciului de Informatii Externe pentru a participa la primul tur al alegerilor prezidentiale, iar ulterior a fost numit de Ponta la conducerea Ministerului de Externe, cu argumentul ca experienta acestuia va evita aparitia unor noi probleme de vot in strainatate, potrivitStirileProtv.ro.

UDMR pleaca, USL 2.0 ia toata guvernarea. PSD va merge in formula noua a USL, UNPR-PC-PRL, pentru a cere votul in Parlament si a prezenta o varianta restructurata de Guvern.Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anuntat, ieri, ca formatiunea sa va iesi de la guvernare. Decizia a fost luata, la Cluj, de Consiliul Permanent al UDMR, dupa peste cinci ore de dezbateri. PNL asteapta decizia definitiva. Surse politice din interiorul UDMR au declarat pentruEVZca, imediat dupa al doilea tur de scrutin, mai multi lideri ai Uniunii, printre care presedintele CJ Harghita Borboly Csaba, au cerut ca partidul sa iasa de la guvernare, motivul principal fiind votul pro-Iohannis dat de maghiarime la alegerile prezidentiale.

Marian Vanghelie scoate la lumina mecanismele secrete si cercurile de influenta din partid. Marian Vanghelie, Mircea Geoana si Dan Sova au fost exclusi din PSD, joi, in urma sedintei CExN. Daca Dan Sova si-a acceptat pedeapsa, iar Mircea Geoana a fost retinut in declaratii, Marian Vanghelie a atacat conducerea partidului, scrieStirileProtv.ro.„Eu n-am apucat sa fiu membru in PC, dar daca acei oameni vedeau mascarada de la noi din sala, nu le venea sa creada. Daca ne apropiem de Congres, avem contracanditati? Trebuie sa ii eliminam si cautam motive. Am fost dat afara ca si cum nu stiu ce as face eu cu Mircea Geoana. Ei aveau o legatura cu Geoana sa nu candideze presedinte, eu sa nu candidez presedinte executiv”.

Ion Iliescu si Ioan Rus s-au certat in sedinta PSD: „Ma faceti pe mine comunist?!” Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu si liderul Grupului de la Cluj, Ioan Rus, au avut un schimb dur de replici in timpul Comitetului Executiv al PSD, desfasurat in aceasta dupa-amiaza la sediul central din Kiseleff. Ioan Rus, ministrul Transporturilor, a reusit sa ii ridice tensiunea lui Ion Iliescu dupa ce a luat cuvantul si a sustinut ca, dupa alegerile de duminica trecuta, Victor Ponta trebuie sa fie „dezlipit de eticheta de comunist”. Remarca l-a enervat pe Ion Iliescu, presedintele de onoare al PSD vazand in declaratia lui Rus un atac direct la persoana sa, informeazaGandul.info.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro