Politic show: Cum a pus TelDrum stăpânire pe Insula Belina; Afacerile lui Gabriel Vlase, nominalizat de președintele Klaus Iohannis la șefia SIE. Cât de influent este deputatul PSD în Moldova; Marko Bela, mesaj pentru UDMR: Maghiarii din Translivania ar trebui să fie independenţi şi faţă de Bucureşti, dar şi faţă de Budapesta
Cum a pus TelDrum stăpânire pe Insula Belina Insula Belina a fost folosită, după ce a trecut la Consiliul Judeţean Teleorman, pentru relaxare şi pescuit. Nu lipsesc construcţiile civile, foişoarele, clădirile cu etaj şi chiar o zonă pentru aterizare, destinată elicopterelor. Informaţiile se desprind din rechizitoriul întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), care au finalizat ancheta penală în dosarul ce vizează modul în care Insula Belina a ajuns în administrarea societăţii Tel Drum. De altfel, fotografiile în care liderul PSD Liviu Dragnea a fost însoţit la pescuit de fostul premier Sorin Grindeanu ar fi fost făcute chiar la Insula Belina, au arătat reprezentanţii mass-media. În acest dosar, în care prejudiciul se ridică la 4 milioane de lei, reprezentând atât valoarea totală a celor două bunuri (Insula Belina şi Braţul Pavel) ieşite din patrimoniul statului român, cât şi suma provenită din cele trei contracte de închiriere ulterioare, actualul consilier al premierului Viorica Dăncilă şi fost viceprim-ministru, Sevil Shhaideh, a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu, scrie Adevărul.
Afacerile lui Gabriel Vlase, nominalizat de președintele Klaus Iohannis la șefia SIE. Cât de influent este deputatul PSD în Moldova Gabriel Vlase, nominalizat de președintele Klaus Iohannis la sefia SIE, urmează să fie audiat luni în comisiile de specialitate din Parlament, însă nu s-a stabilit când ar urma să aibă loc votul în plenul reunit al celor două camere. Gabriel Vlase este un fost subprefect de Bacău (între 2001 şi 2004) şi apoi deputat din 2004. Potrivit datelor consultate de G4Media.ro, afacerile sale sunt strict legate de PSD şi de oameni care îi sunt ostili lui Dragnea sau de rude ale şefilor din Serviciul Român de Informaţii. Altfel spus, oameni care reprezintă „Statul Paralel” cu care susţine Liviu Dragnea că se luptă. În 2004, atunci când este consemnată prima declaraţie de avere a lui Gabriel Vlase, deputatul deţinea doar un teren intravilan de 1.657 mp, un apartament de 82 de mp şi 80% din acţiunile de la Sega Trans SRL, a căror valoare era estimata chiar de el la 900.000 de euro, precizează G4Media.
Marko Bela, mesaj pentru UDMR: Maghiarii din Translivania ar trebui să fie independenţi şi faţă de Bucureşti, dar şi faţă de Budapesta Fostul şef al UDMR Marko Bella, retras de doi ani din viaţă publică, crede că maghiarii transilvăneni n-ar trebui să depindă nici de Bucureşti, nici de Budapesta. „Trebuie să ne integrăm în aşa fel în diferitele sisteme ale ţării (România), încât să ne construim şi să operăm şi un sistem instituţional propriu. Acesta este modul în care trebuie să ne îndreptăm în direcţia transilvanismului, prin urmare, către o politică centrată către Transilvania, una care să asigure un rol distinctiv Transilvaniei”, a spus Marko Bela, potrivit Hirado.hu. Potrivit lui Bela, maghiarii din Transilvania s-au înţeles deja asupra faptului că vor autonomie, iar acum mai discută doar în legătură cu formă ei, arată Adevărul.
Reacţia lui Orban, după ce oamenii s-au adunat la Cotroceni şi cer demisia lui Iohannis Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, în legătură cu persoanele strânse duminică seara în faţa Palatului Cotroceni şi care cer demisia lui Klaus Iohannis, că este dreptul oricărui cetăţean să protesteze, însă a precizat că nu a înţeles exact revendicările acestora. „E dreptul oricărui cetăţean să protesteze. Nu prea am înţeles care sunt revendicările acelui grup spontan, ca să pot să comentez, dar suntem o ţară liberă. Nu am comentat niciodată dreptul cuiva de a protesta, chiar dacă e din iniţiativă proprie sau sunt duşi acolo de altcineva”, a afirmat liderul PNL Ludovic Orban, duminică seara, la România Tv, potrivit Gândul.
Ludovic Orban, atac la Traian Băsescu Preşedintele PNL Ludovic Orban a reacţionat, duminică la afirmaţiile lui Traian Băsescu în legătură cu achitarea liderului liberal, spunând despre acesta că face comentarii mincinoase. Orban a adăugat că „nu se pricepe să dialogheze cu fosile”. „E o minciună gogonată toată acea postare. Eu nu am cerut nicio şpagă, dar prefer să nu dialoghez pentru că nu mă pricep să dialoghez cu fosile. Şi din cauza asta prefer să mă refer la lucruri importante pentru România şi nu la comentarii rău voitoare şi lipsite de fundament în realitate”, a declarat liderul PNL, Ludovic Orban, într-o emisiune difuzată, duminică seară, de România Tv. Fostul preşedinte PMP, Traian Băsescu, a comentat, pe Facebook, condamnarea fostului ministru al Energiei Constantin Niţă, precizând că afaceristul Tiberiu Urdăreanu l-a denunţat pe acesta, Niţă fiind condamnat, în timp ce Ludovic Orban, denunţat tot de Urdăreanu, a fost achitat, informează România Liberă.