Politic Show: Dan Andronic, suspectat ca vinde strategii PSD-ului; Cazul Voicu, faza II: urmeaza soacra lui Geoana; Datoriile PSD: 1,2 milioane euro in acte, 8 milioane in realitate; Magda Bistriceanu- Imaginea PSD se inscrie in PDL
Dan Andronic, suspectat ca vinde strategii PSD-ului: cum au ajuns cardurile de reducere in buzunarul lui Ponta. In PDL se lucra de 4 luni la strategia „partidul-mall”. Cum le-a suflat PSD pedelistilor ideea cardurilor cu reduceri si a recrutarilor prin mica publicitate. Consultantul Andronic a confundat PDL cu PNL. PD-L ar fi vrut sa atraga noi membri prin anunturi de publicitate in ziare si sa-i rasplateasca pe noii pedelisti cu carduri de fidelitate, dar n-a mai apucat, pentru ca PSD i-a luat-o inainte, scrie Gandul
Cazul Voicu, faza II: urmeaza soacra lui Geoana. Dosarul „Voicu” a intrat intr-o noua faza. Mircea Geoana a fost audiat ieri la DNA. Se pregateste acum Pantelimon Bostina, procurorul suspectat ca i-ar fi asigurat protectie soacrei lui Geoana. Pantelimon Bostina, fost adjunct al Sectiei Parchetelor Militare, urmeaza a fi audiat la DNA in dosarul in care senatorul PSD Catalin Voicu a fost arestat preventiv pentru ca ar fi facut trafic de influenta in mai multe dosare civile si penale, iar judecatorii Florin Costiniu si Cristian Jipa, de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, au fost pusi sub invinuire alaturi de oamenii de afaceri Costel Casuneanu si Marius Locic, sustin surse judiciare, scrie Romania Libera
Magda Bistriceanu si Elena Udrea s-au intalnit sambata la mare. Imaginea PSD se inscrie in PDL. Magda Bistriceanu, cunoscuta ca „imaginea PSD” dupa campania electorala pentru alegerile europarlamentare din 2007, anunta in premiera pentru ziarul „Puterea” iminenta ei inscriere in PDL. Intalnire de grad zero, sambata, la Mangalia. Magda Bistriceanu, imaginea PSD la alegerile europarlamentare din 2007, si Elena Udrea, ministrul turismului, s-au intalnit sambata, 1 mai, la Mangalia, informeaza Puterea.ro
Macovei vrea indepartarea din Constitutie a prezumtiei ca averea este dobandita legal. Fostul ministru al Justitiei din primul guvern Tariceanu, Monica Macovei, sustine eliminarea din Constitutie a articolului care prezuma dobandirea legala a averii. „Lasand la o parte acest proiect privind declaratiile de avere si ANI, care poate fi inca reparat in Senat daca exista buna credinta la politicieni, mai departe, pasul urmator, este modificarea articolului 44 alineatul 8 din Constitutie, care prevede o prezumtie de legalitate a dobandirii averii si care nu exista in niciun stat democratic din lume”, a declarat Monica Macovei, scrie Adevarul
Datoriile PSD: 1,2 milioane euro in acte, 8 milioane in realitate. Scandalul iscat in jurul datoriilor de milioane de euro ale PSD ridica intrebari cu privire la corectitudinea datelor financiare declarate de partide. Surse social-democrate au declarat ca PSD ar avea datorii mult mai mari decat cifrele anterioare: 8 milioane de euro, din care 6 milioane de euro ar proveni din campania pentru prezidentiale. Aceasta suma, necontestata de liderii partidului, vine astfel in contradictie cu bilanturile oficiale, informeaza Romania Libera
In editorialul „Maimute si impozite”, Marius Nitu scrie: „Politica fiscala a guvernului Boc seamana cu un test de inteligenta pentru cimpanzei. Maimutele sunt puse cateodata sa bage cilindri, piramide, cuburi, paralelipipede in gaurile corespunzatoare dintr-un perete. Guvernul Boc incearca sa bage bugetul de criza in gaura acordului de imprumut cu FMI cu aceeasi indemanare si inteligenta ca o antropoida”. Integral in Gandul