Sari direct la conținut

Politic Show: Functionarii loiali ai lui Boc au picat testul la Curte; Andreea Vass ofera drept premiu o cina cu ea la Guvern pentru cine-i face cea mai buna propunere anticriza; Miron Cozma vrea sa candideze la presedintie; Viorel Hrebenciuc: Mitrea face cartile pentru Basescu

HotNews.ro

Functionarii loiali ai lui Boc au picat testul la Curte. Legea de aprobare a ordonantei de urgenta prin care premierul Emil Boc a introdus angajamentele de loialitate drept conditie de angajare a fost declarata ieri neconstitutionala. Magistratii Curtii Consti tutionale (CC) n-au precizat, deocamdata, daca decizia a fost luata pe fond sau pe procedura, motivatia urmand a fi facuta publica in perioada urmatoare, noteaza EvZ.

Andreea Vass ofera drept premiu o cina cu ea la Guvern pentru cine-i face cea mai buna propunere anticriza. Consilierul premierului pe probleme economice, Andreea Vass, a lansat pe blogul personal un „concurs de criza” – cele mai bune propuneri anticriza venite din partea cititorilor vor fi rasplatite cu o cina impreuna in doi la Guvern. „Va provoc sa construiti in loc sa asistati pasivi la ce se intampla in Romania sub criza. Sunt convinsa ca niciun guvern postdecembrist nu poate scapa de critica, dar sunt la fel de sigura ca unele idei ale celor guvernati pot fi mai bune ca ale celor care guverneaza. Exista o singura problema: ideile voastre nu ajung la noi. De aceea lansez acest concurs – experiment care va dura o luna”, suna anuntul democrat-liberalei, noteaza Gandul.

Miron Cozma vrea sa candideze la presedintie. Miron Cozma a plecat la lupta si vrea sa cucereasca Palatul Cotroceni. Faptul ca instanta de judecata i-a interzis, timp de sapte ani, drepturile civile, iar interdictia inceteaza exact in 2014, nu inseamna nimic pentru Miron Cozma, care se prevaleaza de articolul 37 din Constitutie, referitor la dreptul cetatenilor de a fi alesi in demnitati publice. „Articolul 37 din Constitutia Romaniei imi da dreptul sa candidez. Da, in noiembrie voi candida”, sustine fostul lider de sindicat, care spune ca s-a consultat cu persoane avizate in acest sens. Si-a gasit si o deviza pentru Partidul Muncitorilor, nou-infiintat: „Libertatea este mai presus decat viata”. Admite ca sloganul nu-i apartine, textul l-a „imprumutat” de la Pintea Viteazul. Pentru ca, de dragul victoriei la prezidentiale, Miron Cozma a renuntat la pretinsa asemanare cu Eminescu si se compara acum cu celebrul haiduc, scrie Romania Libera.

Viorel Hrebenciuc: Mitrea face cartile pentru Basescu. Liderul deputatilor social-democrati, Viorel Hrebenciuc, a raspuns acuzatiilor facute in urma cu cateva zile de senatorul PSD Miron Mitrea, despre care a afirmat ca a devenit “omul Cotrocenilor”. “Din aceasta vara a devenit un apropiat al sefului statului si acum este setat pe automat sa atace. Mitrea face jocurile lui Basescu si trebuie sa creeze tensiuni in PSD. Nu am preocuparea de a-l exclude pe Mitrea, dar el se autoexclude printr-o asemenea atitudine”, a precizat Hrebenciuc, adaugand ca acuzele aduse de Mitrea sunt “prostii”. “Mitrea nu se poate uita in ochii mei. El face acum niste jocuri. Face jocurile cuiva. Ale Cotroceniului”, a mai spus liderul de campanie al lui Mircea Geoana pentru prezidentiale, in urma cu doua zile in cadrul unei emisiuni televizate, scrie Gardianul.

Antonescu da si in Orban, si in Tariceanu. Presedintele PNL, Crin Antonescu, a anuntat ca nu va intra in campania electorala in tandem cu un premier PNL, dar si ca nu va obstructiona justitia in cazul Tariceanu-Sterling. Intrebat joi daca intentioneaza sa nominalizeze un premier inainte de campania pentru prezidentiale cu care sa mearga in tandem si daca acesta va fi Ludovic Orban, Crin Antonescu a replicat: ”Nu se pune problema de a nominaliza un prim-ministru pentru ca asta ar insemna ca ne jucam. Si, ca atare, nici domnul Orban nu poate beneficia, cel putin acum, de aceasta nominalizare”, noteaza Cotidianul.

Partidele au iesit datoare din campanie. Cu exceptia PRM si EBA, toate partidele au datorii dupa campania pentru europarlamentare. Dar din cauza lipsei de transparenta in finantarea partidelor, nu se stie la cat se ridica, de fapt, acestea. Democrat-liberalii sunt in topul partidelor care au alocat un buget consistent la alegerile europarlamentare. PDL a cheltuit la europarlamentare 2,2 milioane de euro, din care 1,3 milioane euro au fost platite, iar rezultatul financiar al companiei este pe minus, adica datorii de peste 920.000 euro. Cele mai mari sume au fost orientate de democrat-liberali catre publicitate in presa, radio si TV (peste 1,3 milioane euro), tiparituri si materiale promotionale (576.541 euro) si publicitate stradala (172.447 euro), noteaza Romania Libera.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro