Sari direct la conținut

Politic show: Gabriela Firea s-a suparat pe timpurile verbelor. Primarul general n-a tocat inca 118 milioane de euro, dar anunta ca ii va toca; Comunicarea proasta, scuza perfecta pentru fiecare criza din PSD; Tariceanu si Dragnea nu au cele mai mari salarii din Parlament. Cine castiga mai mult

HotNews.ro
Politic show, Foto: Colaj foto
Politic show, Foto: Colaj foto

Gabriela Firea s-a suparat pe timpurile verbelor. Primarul general n-a tocat inca 118 milioane de euro, dar anunta ca ii va toca. La cine vor ajunge banii. Dupa ce „Adevarul” a scris ca Primaria Capitalei a tocat peste 118 milioane de euro pe cele 22 de noi firme infiintate, Gabriela Firea a trimis un drept la replica in care principalul argument e urmatorul: banii n-au fost cheltuiti inca – dar vor fi. In realitate, e doar o problema de zile pana cand noile companii vor fi alimentate cu bani publici, scrie Adevarul.

Ancheta parlamentara pe dosarul deputatei PSD. Partidul lui Liviu Dragnea forteaza regulamentul in favoarea Rovanei Plumb. Parlamentarii PSD speculeaza la maximum portitele din Regulament pentru a o ajuta pe Rovana Plumb, pentru care DNA a cerut urmarirea penala. Deputatii PSD vor sa faca propria ancheta si cer Parchetului sa le trimita documentele solicitate de avocatul Rovanei Plumb, noteaza Romania Libera.

Comunicarea proasta a devenit scuza perfecta pentru fiecare criza din PSD. PSD este un partid care comunica prost. A recunoscut-o in mai multe randuri chiar Liviu Dragnea. Toate crizele din interiorul partidului sau afirmatiile controversate ale unor ministri au primit in final o singura explicatie: a fost o greseala de comunicare. In cursul acestui an, liderii PSD, dar si cei ai coalitiei s-au intalnit de multe ori pentru a remedia aceasta problema. Continuarea pe Digi24.ro.

Tariceanu si Dragnea nu au cele mai mari salarii din Parlament. Cine castiga mai mult. Secretarul general al Senatului, Ion Vargau, care este inalt functionar public parlamentar, incaseaza, din septembrie, un salariu brut de 19.055 lei, mai mare cu 2.380 lei fata de presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, care are o indemnizatie bruta de 16.675 lei. Situatia este similara si in cazul Camerei Deputatilor. De fapt, secretarii generali ai celor doua Camere au salarii brute mai mari decat indemnizatia bruta a presedintelui Romaniei (17.400 lei brut) sau decat indemnizatiile brute ale presedintilor celor doua Camere (16.675 lei brut). Integral in Gandul.

Liviu Dragnea l-ar putea concura pe Klaus Iohannis la prezidentiale: ‘Ar fi candidatul cu sanse reale sa castige’. PSD a castigat alegerile legislative categoric in 2016, dar Liviu Dragnea nu s-a putut inscauna in functia de premier pentru ca are o condamnare definitiva in justitie. Liderul social democratilor ar putea intra intr-o cursa si mai importanta. Cea a prezidentialelor din 2019. Gabriela Firea spune ca nu s-a luat nicio decizie in PSD, da ca Dragnea ar fi cea mai potrivita alegere, potrivit Stiripesurse.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro