Sari direct la conținut

Politic Show: Guvernul USL, poticnit in tehnocratii Orban si Predoiu; Cum a "intors" Geoana motiunea de cenzura in favoarea USL; Cezar Preda: Guvernul Ponta va rezista pana in toamna, nu mai mult

HotNews.ro
POLITIC SHOW, Foto: Colaj foto
POLITIC SHOW, Foto: Colaj foto

Guvernul USL, poticnit in tehnocratii Orban si Predoiu. Victor Ponta si Crin Antonescu negociaza fiecare minister din cabinetul PSD-PNL. Un cabinet cu 16 ministere pe calapodul deja existent al guvernului Ungureanu, plus alti patru ministri-delegati: unul pe turism, altul pe energie, unul pe administratie si ultimul pe dialog social, la pachet cu relatia cu parlamentul, se regasesc in schita de guvern conceputa de Ponta, impreuna cu liberalul Crin Antonescu. Toate impartite pe principiul paritatii. Pana aici liderii USL s-au inteles. Nu au stabilit inca daca sa fie un vicepremier sau trei, iar pe ministrii independenti – Catalin Predoiu de la Justitie si Leonard Orban de la Afaceri Europene – intra pe locurile PSD, precum Liviu Voinea la economie, sau la comun.Ponta isi doreste includerea in cabinet a celor doi ministri din guvernul Ungureanu si a recunoscut ca nu a apucat sa vorbeasca cu Antonescu. „Nu printre propunerile PNL!”, a fost replica lui Crin Antonescu, scrie EVZ.

Cum a „intors” Geoana motiunea de cenzura in favoarea USL. Senatorul independent Mircea Geoana, al carui nume este vehiculat pentru un post de ministru in Cabinetul Ponta, ar fi adus cinci voturi la motiunea de cenzura, au declarat, pentru Mediafax, surse din PSD. Conform surselor citate, Mircea Geoana i-ar fi convins pe deputatii Florentin Gust si Catalin Croitoru si pe senatorul Petru Filip sa discute cu PSD in vederea sustinerii motiunii de cenzura. Tot Geoana ar fi convins-o si pe Oana Mizil sa voteze motiunea de cenzura, potrivit acelorasi surse. La aceste patru voturi se adauga si votul lui Geoana in favoarea motiunii. De altfel, in urma sustinerii motiunii de cenzura, vineri seara numele lui Mircea Geoana era vehiculat pentru portofoliul Afacerilor Externe in Cabinetul condus de Victor Ponta. Florentin Gust a revenit, in aceasta saptamana, in PSD, partid pe listele caruia a candidat, dar intre timp a trecut la PC, apoi a fost independent, iar in martie se inscrisese in PDL, anunta Romania Libera.

Rares Manescu a intrat oficial in lupta pentru Primaria Sectorului 6. Liberalul Rares Manescu, presedinte al Organizatiei PNL sector 6, si-a depus, astazi, dosarul de candidat la functia de primar al sectorului 6 al Capitalei din partea Uniunii Social Liberale. El a afirmat, dupa depunerea candidaturii, ca intra in competitia electorala pentru functia de primar al sectorului 6 avand convingerea ca o va castiga si nu isi propune sa distruga tot ce s-a facut de catre actualul edil. „Ma bazez pe experienta celor din echipa mea. Am o echipa atat de la PSD, cat si de la PC, bineinteles si colegii mei de la PNL cu experienta, oameni de foarte buna calitate care au demonstrat ca pot face ceva pentru comunitatea sectorului. Nu venim cu ideea de a distruge tot ce s-a facut. S-au facut si anumite lucruri bune. Partea rea e ca s-au facut cu foarte multi bani. Se puteau face mult mai multe lucruri cu aceleasi sume”, a declarat candidatul USL la Primaria sectorului 6, informeaza Puterea.

Decalogul lui Victor Ponta. Salariile bugetarilor, reducerea CAS, impozitarea averilor mari si depolitizarea administratiei sunt cateva dintre angajamentele pe care USL si le-a luat cand era in opozitie. Pe 9 februarie 2012, cu prilejul votului de investitura al Guvernului Ungureanu, presedintele PSD, Victor Ponta, promitea sprijinul parlamentar al USL pentru anumite masuri pe care Executivul ar fi trebuit sa le ia in mandatul sau de sase luni. Ulterior, Ponta a reluat aceste teme intr-o serie de scrisori deschise catre fostul premier. Este de asteptat, asadar, ca acestea sa se regaseasca si printre masurile pe care viitorul guvern Ponta le va lua pana la alegerile generale, mai ales ca acestea figureaza si in documentele programatice lansate de USL anul trecut, scrie EVZ.

Cezar Preda: Guvernul Ponta va rezista pana in toamna, nu mai mult. Deputatul PDL Cezar Preda sustine ca guvernul pe care il va propune Victor Ponta este primul cabinet dupa 1989 caruia i se da puterea si nu care o preia prin alegeri. ”Este primul guvern dupa 1989 caruia i se da puterea si nu care preia puterea prin alegeri. Asta din punct de vedere politic inseamna ca PDL a dat puterea pentru a convinge Romania ca nu au solutii. (…) Este un lucru bun pentru PDL si pentru coalitie pentru ca acum romanii, aflati intr-o asteptare extraordinara de a li se schimba viata, vor vedea daca acest guvern caruia i s-a dat puterea va reusi pana in toamna sa faca acest lucru. Convingerea mea este ca vom vedea incepand chiar de aseara pana in noiembrie numai o discutie sterila, pe posturi, pe ceea ce vor trebui sa faca, iar romanii nu vor beneficia cu nimic decat de ceea ce au beneficiat prin guvernarea noastra grea”, a declarat, duminica, Cezar Preda, anunta Romania Libera.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro