Politic Show: Iliescu: Sustinerea PSD pentru Antonescu la prezidentiale depinde de acesta; Senator PNL: O remaniere a Guvernului este necesara daca USL merge mai departe; Borbely: Tokes nu va figura pe listele UDMR la alegerile parlamentare din 2014
Predoiu: Ponta si Antonescu se canibalizeaza reciproc. Prim-vicepresedintele PDL, Catalin Predoiu, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, ca Victor Ponta si Crin Antonescu nu au solutii pentru romani si se canibalizeaza reciproc. El a mai spus ca Victor Ponta este „un premier slab si incearca sa-si acopere esecul prin imaginea unui lider echilibrat, dar pierde pe zi ce trece, pentru ca nu are solutii”. Predoiu l-a criticat si pe Crin Antonescu, despre care a spus ca este „umilit de PSD in fiecare zi” si ca oamenii politici fac bancuri pe seama lui, scrieRomania Libera.
Senator PNL: O remaniere a Guvernului este necesara daca USL merge mai departe. Senatorul PNL de Bihor Cristian Bodea a declarat, ca, in conditiile in care USL nu se va destrama, „o remaniere cat mai rapida a Guvernului” este necesara, deoarece in cabinet sunt „cativa ministri tot mai depasiti”. „O remaniere a Guvernului cat mai rapida este necesara daca USL merge mai departe. Sunt cativa ministri tot mai depasiti de situatiile cu care se confrunta si care dau semne de oboseala si de imbatranire prematura”, a spus senatorul liberal. Intrebat ce ministri considera ca trebuie schimbati, Bodea a refuzat sa faca nominalizari, spunand: „Cine nu este in stare sa-si dea jos cusma in Parlament si la televizor ar face bine sa-si caute o slujba mai putin stresanta”, anuntaEVZ.
Iliescu: Sustinerea PSD pentru Antonescu la prezidentiale depinde de acesta. Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu a declarat, joi, ca sustinerea PSD pentru candidatura liderului PNL Crin Antonescu la alegerile prezidentiale din 2014 depinde in primul rand de acesta, dar si de dialogul „firesc si necesar”. Solicitat sa comenteze in legatura cu sustinerea pe care presedintele PNL Crin Antonescu ar urma sa o primeasca din partea PSD pentru prezidentiale, Ion Iliescu a raspuns: „Depinde in primul rand de presedintele PNL, dar si de dialogul firesc si necesar”. Intrebat daca anul 2014 va fi unul dificil, Ion Iliescu a spus: „Usor nu este. Va fi domint de aceasta incordare”, informeazaGandul.
Amanarea accizei de 7 eurocenti la carburanti nu va afecta bugetul. „Taxa de stalp” va compensa veniturile pierdute intrucat depasesc estimarile Guvernului. Renuntarea la acciza suplimentara de 7 eurocenti pe litrul de carburant va costa statul roman 600 de milioane de lei daca se va aplica pana in luna martie, sau 2,6 miliarde de lei pe an daca masura nu va fi introdusa niciodata. Insa cea mai mare parte a acestei sume va fi compensata de „taxa pe stalp”, pentru care se va strange o suma mult mai mare decat se prevedea initial. Ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu, anunta recent ca din „taxa pe stalp” se vor colecta la buget 480-500 de milioane de lei, insa aceasta suma este mult sub nivelul actual ce se va colecta. Pe de alta parte, Liviu Voinea – ministrul delegat pentru Buget – anunta la emisiunea „Dupa 20 de ani”, de la Pro TV, ca Guvernul se asteapta la colectarea a 2,6 miliarde de lei, informeazaAdevarul.
Borbely: Tokes nu va figura pe listele UDMR la alegerile parlamentare din 2014. Vicepresedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, afirma ca Laszlo Tokes nu va figura pe listele Uniunii la alegerile europarlamentare din 2014, informeaza Mediafax. Laszlo Borbely a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, ca Laszlo Tokes putea sa ramana un erou al Revolutiei, dar „a coborat de acolo” si a intrat in politica, unde a avut „unele atitudini”, iar afirmatia sa recenta ca „UDMR e un fel de mafie politica”, dar ar trebui sa mearga impreuna in alegeri, „pentru ca acestea sunt calculele electorale” este inacceptabila. Intrebat daca este posibil ca Tokes sa figureze pe lista UDMR pentru europarlamentarele din 2014, Borbely a raspuns negativ, anuntaRomania Libera.