Sari direct la conținut

Politic Show: Ion Iliescu, executat de propriul partid in cel mai curat stil bolsevic; Dorin Cocos, denuntator in noul dosar al Elenei Udrea; Cum a evoluat PSD de la Geoana la Ponta

HotNews.ro
POLITIC SHOW, Foto: Colaj foto
POLITIC SHOW, Foto: Colaj foto

Cum a evoluat PSD de la Geoana la Ponta. Daca in perioada in care PSD era condus de Mircea Geoana majoritatea votantilor erau din mediul rural, la alegerile din 2014, sub conducerea lui Victor Ponta, social-democratii au castigat mai multe voturi din urban decat din rural, potrivit unui studiu realizat de Infopolitic. Conform analizei realizate de Infopolitic, in 2014 PSD a obtinut cu peste jumatate de milion de voturi in plus fata de 2009. Aceasta diferenta este semnificativa pentru evaluarea performantei PSD. Diferenta dintre dreapta si stanga era mai mare in 2009. Sondajele recente arata un PSD la fel de solid in ciuda infrangerii de la prezidentiale, oarecum la egalitate cu un PNL care a absorbit PDL si care a preluat o importanta parte din voturile partidelor mai mici si a crescut mai mult decat suma partilor din 2014, scrieEVZ.

Ion Iliescu, executat de propriul partid in cel mai curat stil bolsevic. Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a fost exclus de catre tovarasii sai din toate forurile de decizie ale partidului, dupa o metoda care trebuie ca-i aduce aminte de tineretile sale revolutionare: pe tacute si cu zambetul pe buze. Prima decizie luata de Liviu Dragnea in calitate de presedinte al PSD cu drepturi depline a fost inlaturarea lui Ion Iliescu din Biroul Permanent National al PSD (BPN), for de decizie care se intalneste saptamanal. „Era o greseala sa-l mentinem pe domnul Iliescu in BPN. In schimb, domnul Iliescu poate participa la orice structura de conducere a acestui partid. Presedintele de onoare nu poate sta intr-o structura executiva, presedintele de onoare este un om care a fondat partidul, care primeste respectul partidului, dar care nu participa efectiv la structurile executive. Poate sa vina oricand la orice dezbatere, la orice structura de conducere, dar cred ca era necesar sa-l scoatem din acest formalism. Poate participa la orice structura de conducere din acest partid. Nimeni nu poate sa-l opreasca, nici macar un portar foarte inteligent de la PSD”, a explicat Dragnea, la finalul primei sedinte a noii conduceri a PSD, anuntaAdevarul.

Dorin Cocos, denuntator in noul dosar al Elenei Udrea. Dorin Cocos, fostul sot al Elenei Udrea este denuntator in noul dosar pentru care procurorii anticoruptie cer incuviintarea retinerii si arestarii preventive, pentru o mita de 4,7 milioane de euro, sustin surse judiciare pentru Romania libera. Cocos are calitatea de martor in acest dosar. Udrea este acuzata de procurorii anticoruptie de instigare la abuz, luare de mita, trafic de influenta si fals in declaratia de avere, in legatura cu scoaterea vilei Sabarel din Eforie Sud din patrimoniul Carmen Silva si vanzarea sub valoarea pietei a terenului aferent imobilului, adica a 386 metri patrati, a cerut bani pentru lucrarile de renovare a vilei, precum si pentru intabularea vilei si a terenului pe numele SC Romlit Spectrum SRL, pentru a ascunde beneficiarul real si pentru a evita justificarea resurselor financiare, informeazaRomania Libera.

Fuziune USB-M10. In ultimii ani increderea in partidele politice a scazut mult ajungand la cote foarte mici. Pe acest fond, au inceput sa apara curente politice noi sau oameni veniti din societatea civila, care au obtinut in diverse situatii rezultate bune in alegeri sau in administratie. Deschizatorul de drum a fost Nicusor Dan, care a reusit in 2012 sa sparga o bariera si sa obtina aproape 9% in alegerile pentu primaria Capitalei. Un rezultat bun, daca privesti si la faptul ca a concurat cu USL care era pe un val popular la acea vreme, dar si cu un partid cu structuri puternice in Bucuresti-PDL si care avea 2 primari la acea vreme, in sectorul 3 si in sectorul 6. In 2014, la alegerile pentru Parlamentul European, Mircea Diaconu, candidat independent, obtine 379.852 voturi. Acest exemplu este inca unul in plus pentru a afirma ca uneori imaginea bate structura de partid. Da, Actorul Mircea Diaconu a prestat un rol de victima si ajutat de Antena 3 a reusit sa capitalizeze votul multor cetateni dezamagiti de partidele politice, scriePoliticscan.ro.

14 filiale PNL chemate la ordine in Modrogan. In timp ce pretind ca in noul PNL curge lapte si miere, liderii liberali au chemat, luni, la discutii, 14 sefi de organizatii neperformante, acolo un de scandalurile se tin lant, potrivit unor surse liberale. La sedinta restransa a PNL din Modrogan au participat Vasile Blaga, Alina Gorghiu, Gheorghe Flutur, Marian Petrache si Cezar Preda. Desi USL este istorie, liberalii nu au scapat de obsesia anti-Basescu: cred ca unii dintre primarii din vechiul PDL vor candida din partea PMP. Astfel, din acest motiv, luni, a fost amanata sedinta comisiei de unificare a partidului, in conditiile in care, marti, aproximativ 30 de liberali au plecat spre Congresul PPE de la Madrid care va avea loc miercuri si joi, anuntaEVZ.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro