Sari direct la conținut

Politic Show: Lista scurta a problemelor care vor framanta clasa politica; Baconschi: Ma bucura convertirea lui Geoana la o viziune crestina; e un pas spre dreapta; Ion Iliescu rupe traditia de Sfantul Ion: Am decis ca anul acesta sa nu mai fac nimic; Gigi Becali, chiulangiul sef de la Parlamentul European

HotNews.ro
Politic Show, Foto: Colaj foto
Politic Show, Foto: Colaj foto

Lista scurta a problemelor care vor framanta clasa politica. Remanierea guvernamentala, reducerea numarului de parlamentari, cresterea pensiilor si salariilor sunt numai cateva dintre temele anului 2012. Reducerea numarului de parlamentari, reforma constitutionala, suspendarea lui Traian Basescu: acestea vor fi principalele teme de discutie in spatiul politic, in 2012, chiar daca nu toate se vor concretiza. Alegeri locale si parlamentare comasate. Anul acesta alegerile locale si parlamentare vor avea loc in aceeasi zi, in luna noiembrie, data exacta urmand sa fie stabilita. Suprapunerea alegerilor le va da candidatilor la functii publice o singura sansa, fara varianta de rezerva in care isi puteau incerca norocul la Parlament daca ratau la primarie. Reforma sanatatii. Noul proiect al legii sanatatii se afla in dezbatere publica si va fi adoptat in cursul acestui an. Casele judetene de sanatate se vor transforma in case private, iar romanii isi vor face o asigurare de sanatate suplimentara pentru consultatii mai rapide si servicii complexe. Specialistii estimeaza ca astfel va creste calitatea serviciilor medicale. In cazul urgentelor, nu se va tine cont de plata sau neplata asigurarii, iar cei care au boli grave vor avea acces la tratament, indiferent daca au sau nu asigurare. O alta modificare vizeaza spitalele, care pot fi organizate ca institutii publice, asociatii, fundatii, fapt ce se va reflecta si in salariile personalului, scrie EVZ.

Baconschi: Ma bucura convertirea lui Geoana la o viziune crestina; e un pas spre dreapta. Prim-vicepresedintele PDL Teodor Baconschi scrie, pe blog, ca l-a bucurat „convertirea” lui Mircea Geoana la „o viziune crestina asupra politicii”, opinand ca este „un pas inspre dreapta” si mentionand ca il „incearca o anumita simpatie fata de schimbarea la fata si la valori” a senatorului. „Dupa ce a pierdut sefia Senatului, domnul Mircea Geoana anunta ca va crea o miscare politica de orientare social-crestina. Am zambit atunci, intrebandu-ma cum ar putea sa arate aceasta clona damboviteana a CSU-ului bavarez. La inceput de an, domnul Geoana insista asupra intentiei sale”, noteaza Baconschi, intr-o postare pe blogul personal. In opinia lui Baconschi, Mircea Geoana, „cu un aer invins dar demn, mimeaza speranta, fara a starni entuziasmul, vorbind de pe blogul sau despre starea catastrofala a natiunii si despre idealul unei Romanii mai drepte, mai curate”, insa nu explica pasii spre acest deziderat”. „Probabil ca nici nu vom afla vreodata”, a continuat el, anunta Romania Libera.

Ion Iliescu rupe traditia de Sfantul Ion: Am decis ca anul acesta sa nu mai fac nimic. Presedintele de onoare al PSD a declarat, pentru gandul, ca nu va organiza vreo petrecere cu ocazia onomasticii si ca va sta acasa alaturi de sotia sa. „Am decis sa nu mai fac nimic anul acesta. Nu vreau sa fac nimic nici la sediu, nici acasa. Prietenii si cei care doresc sa imi faca o urare o vor face prin telefon”, a spus Ion Iliescu. Acesta a adaugat ca nici anul trecut nu a invitat lumea la sediul din strada Atena pentru a-l sarbatori cu ocazia Sfantului Ion. La vremea respectiva, Ion Iliescu a explicat ca nu a organizat nimic deoarece centrala cladirii nu a functionat. Presedintele de onoare al PSD a declarat, pentru gandul, ca este posibil ca nici de ziua sa de nastere, 3 martie, sa nu faca nimic deosebit. In martie 2011, Marian Vanghelie a organizat la hotel Phoenicia o petrecere pentru Ion Iliescu, ocazie cu care a avut loc si o lansare de carte. La evenimentul din 2011 au fost invitate cateva sute de persoane care au dorit sa-i spuna „la multi ani” fostului presedinte, informeaza Gandul.

Gigi Becali, chiulangiul sef de la Parlamentul European. Pagina de internet al cotidianului austriac krone.at prezinta un articol cu titlul „Cei mai lenesi Parlamentari UE”. Gigi Becali se afla in frunte, el chiulind de la 73 la suta din sedintele de la Bruxelles. Cotidianul austriac Krone scrie despre efectele pe care le-au avut modificarile Parlamentului de la Bruxelles, in ceea ce priveste remunerarea deputatilor europeni. Din 2009, s-a facut o reglementare a salariilor parlamentarilor din Romania si Bulgaria, ale caror salarii fixe au crescut de la 80.000 de euro, la 90.000 de euro, pe an. Toate acestea nu l-au motivat insa pe Gigi Becali sa lucreze mai mult, ci din contra. Gigi Becali, care are mandat din 2009, a participat la doar 37 de sedinte, din 137 de reuniuni, ceea ce inseamna ca latifundiarul a lipsit de la 73 la suta din totalul intalnirilor din Parlamentul European. Acest lucru ii ofera un dezonorant loc unu in randul chiulangiilor. Acest lucru nu ii afecteaza conturile, scrie Adevarul.

Sociologul Alfred Bulai: E posibil ca PDL sa faca o remaniere. Sociologul Alfred Bulai a declarat ca probabil PDL va face o remaniere guvernamentala in acest an, dar nu mai tarziu de luna mai, moment care marcheaza intrarea in linie dreapta pentru alegerile electorale. „In acest moment probabil ca PDL va face o remaniere la un moment dat, ca poate sa dea bine in conditiile unei oarecare suportabilitati mai scazute a populatiei, prin martie, aprilie” e posibil, dar nu obligatoriu. Ca miscare politica n-am de ce sa fac o remaniere de imagine daca n-am chiar probleme de imagine. (…) Pe de alta parte, daca se trece de mai, nu prea isi mai are sensul presiunea dramatica pe guvern cand vin alegerile in jumatate de an”, a spus Bulai. In aceeasi emisiune, Vasile Dancu a sustinut ca scena politica va deveni mai dinamica, cu trei luni inainte de alegeri, si a afirmat ca mai multe scenarii sunt posibile, dar fara a fi iesite din comun, anunta EVZ.

Iohannis: Ar fi un progres pentru democratie daca s-ar admite care sunt functionarii numiti politic. Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat, joi, ca nu are asteptari sau dorinte „speciale” in ceea ce priveste politica pentru noul an decat „alegeri corecte”, adaugand ca „ar fi un progres pentru democratie in Romania daca s-ar admite care sunt functionarii numiti pe criterii politice”. Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost intrebat, intr-o conferinta de presa, ce asteptari are de la noul an. „Doresc alegeri corecte. In toata tara. Nu am asteptari si nici dorinte speciale in ce priveste politica”, a raspuns primarul Sibiului, care va candida la alegerile locale pentru cel de-al patrulea mandat. De asemenea, intrebat ce parere are despre posibilitatea ca inaltii functionari publici sa candideze la alegeri, Iohannis a afirmat ca este „un progres pentru democratie”, avand in vedere ca oricum acestia sunt numiti politic, doar ca, momentan, nu se recunoaste acest lucru, informeaza Romania Libera.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro