Sari direct la conținut

​Politic show: Ludovic Orban: PSD este ca „un şuţ“ care se face că îţi dă un leu pe stradă şi în timpul acesta îţi bagă mâna în buzunar şi îţi fură portofelul; Alina Gorghiu: PSD este în colaps din cauza lui Liviu Dragnea

HotNews.ro
politic, Foto: Colaj foto
politic, Foto: Colaj foto

Numele lui Mihai Tudose, şters de pe placa de la intrarea în sediul PSD Brăila. Numele deputatului Mihai Tudose a fost şters, joi, de pe placa de la intrarea în sediul PSD Brăila. În urmă cu o zi, el şi-a anunţat demisia din partid şi înscrierea în Pro România. Pe pancartă au rămas doar numele senatorului Ion Rotaru şi al deputatului Nicu Niţă, scrie debraila.ro, citat de Digi24.

Ludovic Orban: PSD este ca „un şuţ“ care se face că îţi dă un leu pe stradă şi în timpul acesta îţi bagă mâna în buzunar şi îţi fură portofelul. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a criticat dur coaliţia PSD-ALDE pentru modul cum au ales să rezolve problema returnării banilor din impozitul pe venit către primării, susţinând că Guvernul dă cu o mână, dar ia cu trei. „Guvernul s-a făcut că respectă solicitările reprezentanţilor autorităţilor locale, şi anume, să transfere impozitul pe venit către autorităţile locale, în cota pe care şi noi am susţinut-o, şi anume 60% direct la bugetele locale ale primăriilor, 20% la nivel judeţean şi 20% pentru echilibrare pentru a asigura cheltuielile de funcţionare ale fiecărei administraţii locale. Dar cu trei mâini ia, scrie Adevarul.

Alina Gorghiu: PSD este în colaps din cauza lui Liviu Dragnea. Senatoarea PNL de Timiş Alina Gorghiu a declarat joi, la Timişoara, că PSD este ”în colaps” din cauza lui Liviu Dragnea, social-democraţii ajungând în etapa “scapă cine poate”. “Din punctul meu de vedere, este partid aflat la putere în colaps, un PSD în colaps. Din cauza lui Dragnea, cam toţi liderii acestui partid fac gesturi disperate pe toate fronturile. (…) Iar după mazilirea grupării Stănescu – Neaşcu – Firea – Tudose, astăzi în PSD se intră în etapa scapă cine poate”, a afirmat Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă, relatează Agerpres, citat de Stirile ProTv.

Profesorul Valentin Naumescu demisionează din PLUS după 10 zile și îl acuză pe Dacian Cioloș de ”decizii discreționare” și promovarea unor prieteni personali. Profesorul universitar Valentin Naumescu de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj a anunțat joi pe Facebook demisia din partidul PLUS, acuzându-l pe Dacian Cioloș că ia decizii discreționare, că e lipsit de transparență și își promovează prietenii. Naumescu este al treilea membru al conducerii PLUS care pleacă azi, după demisiile forțate ale lui Avram Fițiu și George Gima, potrvit Digi24.

Gafa lui Gheorghe Flutur la festivitatea de premiere a olimpicilor din Suceava. A încurcat astronomia cu gastronomia. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava l-a premiat pe elevul David Turturean pentru că a câştigat medalia de aur la Olimpiada de „Gastronomie”. Când l-a invitat la prezidiu pe elevul David Turturean de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, ca să îşi ridice premiul, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a făcut o gafă. În loc să îl felicite pe David pentru că a reuşit să obţină medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie, şeful CJ a spus că tânărul a reuşit să obţină premiul la „Olimpiada de Gastronomie”, scrie Adevarul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro