Politic show: Minciuna lui Iordache, pe altarul modificării abuzului în serviciu; PSD recunoaște deschis: Nu am rezolvat problema şpăgii!; Dragnea îl critică din nou pe Iohannis: Când merge la astfel de întâlniri, trebuie să facem analize, evaluări
Minciuna lui Iordache, pe altarul modificării abuzului în serviciu. Deputatul Florin Iordache, preşedintele comisiei parlamentare de modificare a Codurilor penale este în mijlocul unui nou scandal după ce a anunţat că membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) propun introducerea unui prag de 50.000 de euro de la care să se poată vorbi de abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu sau delapidare, dacă făptuitorul acoperă prejudiciul până la sesizarea instanţei. „Mi s-a părut normal, le-am primit astăzi, să le aduc la cunoştinţă, să ştiţi de ele”, a spus Iordache marţi în Comisie. A fost şi momentul în care Reprezentanţii Forumului Judecătorilor au anunţat că se retrag de la dezbateri, potrivitAdevarul.ro.
Un rău îmblânzit. Destinul CNCD în România pare să fi parcurs un traseu similar cu acela al marxismului revoluționar după instituirea lui ca doctrină oficială. Am spus-o încă înainte ca sentința CNCD să fie dată: președintele nu a discriminat pe nimeni, ceea nu înseamnă că exprimarea lui este bună și recomandabilă (”Niște penali și independența justiției”). El nu crease nimănui un dezavantaj, cu atât mai mult cu cât nu a țintit pe nimeni în mod explicit. Toată lumea bănuia la cine se referă, dar dacă nu rostise niciun nume, nimeni nu poate pretinde că a fost prejudiciat. De altfel, spre lauda lui, președintele Iohannis și-a corectat exprimarea în toate aparițiile ulterioare, potrivitDeutsche Welle.
PSD recunoaște deschis: Nu am rezolvat problema şpăgii! Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat miercuri că problema plăţilor informale din unele spitale nu a fost încă rezolvată. Ea a spus că, din acest punct de vedere, are un ‘feedback negativ’. ‘Din păcate, am un feedback negativ. Nu am rezolvat problema şpăgii. Chiar astăzi citeam nişte elemente legate de faptul că există spitale unde se mai dă şpagă. M-ar fi interesat dacă actul medical este condiţionat, deşi nu cred. Cred că ne-a intrat în sânge să mergem la medic şi să dăm plicul. Noi toţi să facem asta – să nu mai dăm’, a spus Pintea, potrivitCapital.ro
Dragnea îl critică din nou pe Iohannis: Când merge la astfel de întâlniri, trebuie să facem analize, evaluări. În plan intern, deşi Preşedintele şi Guvernul păreau să fi îngropat securea războiului – la întâlnirea de la începutul săptămânii, conflictul s-a reaprins – pe linie de partid. Liviu Dragnea l-a criticat azi pe şeful statului că nu cere Parlamentului sau Guvernului un punct de vedere înaintea reuniunilor Consiliului European la care participă. Şi l-a numit pe Klaus Iohannis „lup moralist”, în contextul participării preşedintelui la reuniunile liderilor europeni din Bulgaria. Liviu Dragnea: „Acolo se discută despre chestiuni care ţin foarte mult de economia României, de măsuri economice, de măsuri care sunt în zona guvernamentală şi unele sunt în zona parlamentară.” a declarat el, potrivitdigi24.ro
Comentariu: Retragerea fundației lui Soros – o victorie a la Pirus pentru Orbán. George Soros, întemeietorul fundației Open Society, se află de luni de zile în centrul unei campanii antisemite a guvernului de la Budapesta. Ungaria își face singură un deserviciu, crede Keno Verseck. Din punct de vedere formal este doar o mutare. În realitate, însă, este un eveniment european încărcat de simbol. Mai mult decât atât, acțiunea reprezintă o cezură în istoria postcomunistă a Europei Centrale și de Sud-Est. Până la finele lunii august, fundația Open Society își închide sediul central de la Budapesta și se mută la Berlin. Motivul: „climatul politic și legislativ represiv din Ungaria”, după cum a anunțat conducerea fundației, marți, la New York, potrivitDeutsche Welle.
Băsescu publică un document strict secret al SRI, referitor la Gala Bute. „Arată cum ajungeau la politicieni”. Fostul preşedinte Traian Băsescu a făcut public, miercuri, un document al SRI, despre care spune că este strict secret şi i-a parvenit în urmă cu câteva luni, şi care vizează dosarul Gala Bute, menţionându-se clar rolul acestuia şi cum funcţiona relaţia cu sistemul judiciar. „Este un document document strict secret al UM 0198 SRI din 9.11.2011 care mi-a parvenit acum câteva luni şi nu l-aş fi făcut public dacă nu vedeam minciuna din adresa DNA către ICCJ. Nu citesc mult, va spun că documentul vorbeşte de oameni care se află într-un dosar penal care au săvârsit infractiuni dar despre care DNA nu spune mare lucru.”, a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu în plenul Senatului, potrivitgandul.info