Sari direct la conținut

Politic Show: Mircea Geoana anunta infiintarea Partidului Social Romanesc (PSR); Alina Gorghiu anunta un proiect legislativ al PNL pentru votul in Diaspora. Care este principala modificare; De ce l-a eliberat din functie Klaus Iohannis pe George Scutaru

HotNews.ro
POLITIC SHOW, Foto: Colaj foto
POLITIC SHOW, Foto: Colaj foto

Mircea Geoana anunta infiintarea Partidului Social Romanesc (PSR). Senatorul Mircea Geoana a anuntat ca in cadrul Biroului National de Conducere al Noului Proiect Social Democrat s-a decis infiintarea unui nou partid de stanga, Partidul Social Romanesc, ca raspuns la „grava deviere de la identitatea de stanga a PSD-ului condus de Victor Ponta”. „Astazi, 9 martie 2015, in cadrul sedintei saptamanale a Biroului National de Conducere al Noului Proiect Social Democrat s-a decis infiintarea unui nou partid de stanga, cu denumirea Partidul Social Romanesc (PSR)”, se precizeaza intr-un comunicat de presa citat de Mediafax. Geoana mai arata ca PSR sprijina munca, creand conditii de afirmare si succes in viata fiecarui roman, indiferent de locul, clasa sau grupul social din care fac parte si ca va declansa un razboi impotriva saraciei, marginalizarii si excluziunii sociale cu scopul declarat de a crea o noua voce si o noua politica economica a clasei de mijloc, scrieEVZ.

Ponta: Guvernul isi va asuma raspunderea pentru proiectul Codului Fiscal daca liberalii il vor bloca. Victor Ponta a declarat, luni, dupa sedinta liderilor coalitiei, ca Guvernul isi va asuma raspunderea in Parlament pentru proiectul Codului Fiscal daca liberalii blocheaza adoptarea acestuia. Pe 20 martie, proiectul va fi trimis in Parlament. Intrebat daca asumarea raspunderii Guvernului pe Codul Fiscal ramane o varianta, Ponta a raspuns ca ramane o varianta. „Nu am renuntat. Am vazut intai reactiile PNL care s-a opus: <>, dar intre timp vad ca le-a trecut si apreciez faptul ca le-a venit mintea de pe urma si sunt de acord cu propunerile noastre si sper sa le sprijine”, a explicat liderul PSD, citat de Mediafax. El a adaugat ca, daca PNL nu blocheaza (adoptarea noului Cod fiscal – n.r.), nu are de ce sa angajeze raspunderea, anuntaAdevarul.

Alina Gorghiu anunta un proiect legislativ al PNL pentru votul in Diaspora. Care este principala modificare. Copresedintele PNL Alina Gorghiu a anuntat, luni, ca pana la sfarsitul lunii martie, partidul va propune un proiect legislativ pentru votul in Diaspora, ca rezultat al consultarilor cu societatea civila, precizand ca una dintre solicitari este marirea numarului parlamentarilor pentru diaspora. „Pana la sfarsitul lunii martie, PNL va propune un proiect legislativ pentru votul in Diaspora, ca rezultat al consultarilor pe care le avem cu societatea civila – ONG-uri din tara si asociatii ale romanilor din strainatate. In sedinta Biroului Politic National al PNL, din 16 martie, vom prezenta acest proiect pe care il vom promova in cel mai scurt timp in Comisia parlamentara pentru elaborarea Codului electoral”, a afirmat Alina Gorghiu, potrivit unui comunicat de presa remis Mediafax, informeazaGandul.

De ce l-a eliberat din functie Klaus Iohannis pe George Scutaru. George Scutaru, primul consilier al lui Klaus Iohannis, a fost eliberat din functie tocmai de presedintele Romaniei. Motivul pentru care seful statului a ales acest lucru este ca acesta ar fi fost denuntat la DNA, potrivit stiripesurse.ro. Potrivit surseri citate, George Scutaru ar fi intrat in atentia DNA dupa ce ar fi fost turnat din cauza unor bani negri folositi in campania electorala din 2008, pe vremea cand era liderul PNL Buzau. Fostul consilier prezidential este implicat in doua dosare penale, acesta fiind si motivul pentru care a fost demis de presedintele Romaniei, Klaus Iohannis. Primul dosar in care apare numele lui Scutaru se refera la presedintele CJ Buzau, Cristinel Bigiu, in prezent arestat, care le-ar fi recunoscut procurorilor ca o parte din cei 250.000 de euro, destinati mitei pentru fostul ministru de Interne, Cristian David, au ajuns si la Buzau. Acesti bani au fost folositi in campania electorala din 2008. La vremea respectiva, liderul PNL Buzau era chiar George Scutaru, scrieEVZ.

Ilie Bolojan: Asociatia Municipiilor din Romania vrea alegerea primarului tot din primul tur. Ilie Bolojan, presedintele executiv al Asociatiei Municipiilor din Romania (AMR), a declarat, luni, ca AMR propune ca actualul sistem de alegere a primarului din primul tur sa ramana in vigoare. Bolojan sustine ca alegerea presedintelui de Consiliu Judetean de catre consilierii judeteni va slabi puterea acestuia. „In ceea ce priveste celelalte chestiuni care tin si de consiliile judetene sau de parlamentari va putem spune pareri personale, dar nu am adoptat propuneri in ceea ce priveste, spre exemplu, alegerea presedintelui de consiliu judetean. Personal, avand in vedere ca am fost si consilier judetean, consider ca varianta de alegere din randul consilierilor va slabi autoritatea presedintelui consiliului judetean”, a spus Bolojan, citat de Agerpres. Comisia de elaborare a Codului electoral a finalizat, joi, proiectul de lege privind alegerile locale, anuntaAdevarul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro