Sari direct la conținut

Politic Show: PDL ii dezumfla grupul lui Oprea ca „sa-l rada” la functii; Geoana: Mitrea, o varianta care subordoneaza PSD lui Basescu; Nastase – intoarcere in timp; Marea infruntare pe Colegiul 1, iar Johannis critica proiectul de buget pe 2010

HotNews.ro

PDL ii dezumfla grupul lui Oprea ca „sa-l rada” la functii. Dupa ce a intrat la putere, grupul din parlament al lui Gabriel Oprea a inceput sa se subtieze. Trei dintre parlamentari au migrat oficial, numai saptamana aceasta, la PDL, iar altii sunt in tratative pentru a-si face transferul din februarie, la inceputul sesiunii parlamentare. Daca, initial, partidul lui Emil Boc a incurajat trecerea exclusilor din PSD sau PNL la grupul lui Oprea, pentru a da senzatia ca guvernul are o sustinere mai larga decat a PDL-UDMR, zilele trecute, filialele judetene au primit unda verde sa accepte adeziunile traseistilor, noteaza EvZ.

Geoana: Mitrea, o varianta care subordoneaza PSD lui Basescu; Nastase – intoarcere in timp. Presedintele PSD, Mircea Geoana, a afirmat, vineri seara, la Antena 3, ca un PSD condus de Miron Mitrea ar reprezenta un partid subordonat lui Traian Basescu, in timp ce un PSD condus de Adrian Nastase ar reprezenta o intoarcere in timp. Geoana a spus, potrivit Mediafax, referindu-se la posibilii contracandidati la functia de presedinte al partidului, ca o eventuala presedintie a lui Miron Mitrea ar constitui o varianta in care PSD se va subordona lui Traian Basescu si PDL, noteaza Gandul.

Marea infruntare pe Colegiul 1. Honorius Prigoana versus Radu Stroe. Bucurestenii din Colegiul 1 al Sectorului cu acelasi numar din Capitala vor avea de ales duminica, prin vot, intre Honorius Adrian Prigoana (PD-L) si Radu Stroe (PNL), candidati la postul de deputat pentru care au fixate aceste alegeri partiale. Acesta este doar inceputul, pentru ca si Colegiul 19 va trece prin alegeri, in urma retragerii din lumea politica a Danielei Popa, presedintele PC, care a acceptat un post de membru al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor. Potrivit declaratiilor facute de secretarul general al PC, Codrut Seres, conservatorii vor cere PSD sa renunte si la locul ce va ramane vacant in colegiul sectorului 4, scrie Gardianul.

Johannis critica proiectul de buget pe 2010. Johannis considera o prostie masura Ministerului Administratiei si Internelor de a disponibiliza 17.000 de functionari din administratiile publice locale. Un buget pur contabilicesc, fara viziune anti-criza – asa a caracterizat Klaus Johannis proiectul de buget pe anul 2010. Edilul sef al Sibiului este nemultumit si de impartirea alocatiilor bugetare pentru judete, care plaseaza Sibiul in coada listei, noteaza Cotidianul.

Cristian Campeanu, in editorialul „Pentru o Romanie de dreapta„, scrie: „Socialistii (social-democratii, progresistii sau cum doresc sa-si mai spuna zilele astea), indiferent ca e vorba de oameni politici, reprezentanti ai mediului academic sau „intelectuali publici”, isi bazeaza credinta in „egalitate”, „dreptate sociala” si necesitatea „redistribuirii veniturilor” pe cateva exemple simple si puternice. Ganditorul progresist se grabeste intotdeauna sa isi sustina pretentiile pornind de la un exemplu simplu: sa presupunem ca un grup de oameni trebuie sa imparta un tort. Daca fiecare dintre membrii grupului ar primi cea mai mare felie posibila, atunci, evident, tortul ar trebui impartit in felii egale. De aici rezulta ca cea mai avantajoasa si mai dreapta distributie imaginabila a bogatiei este una egala”. Integral in Romania Libera.

In editorialul „Cine-i spune lui Geoana c-a pierdut?„, Mircea Marian noteaza: „Presedintele PSD fuge de realitatea din partid: baronii, faliti dupa campania electorala si suparati ca au pierdut guvernarea, ii vor capul. Nivelul de apa astazi la nivelul solului este mai bun decat in alti ani, ar putea sa fie un an agricol foarte bun”, a anuntat, miercuri seara, la Realitatea TV, presedintele Mircea Geoana. Presedintele? Pardon, presedintele PSD. Sau mai exact „inca presedintele PSD”, pentru ca partidul se pregateste de congres si atunci se va vedea cine-l mai sustine, in afara de Vanghelie si Dan Nica. Mircea Geoana este istorie, dupa opinia mea, si cred ca este singurul care nu-si da seama de acest fapt. Continua sa se duca la televiziunea lui Vintu, unde Razvan Dumitrescu – cel care in campanie spunea ca „pe cuvant de onoare nu mint, nu-mi tremura mainile, nimeni n-a dat vreodata vreun ordin (…) in emisiunea aceasta” – il chestioneaza: „Unde este retorica politica si unde e fapta in momentul asta?”. Dura intrebare, nimic de zis! Iar Geoana repeta netulburat acelasi discurs de dinainte de 6 decembrie”. Integral in EvZ.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro