Sari direct la conținut

Politic Show: Ponta face exercitii de autoritate cu ministrii. Stroe si Grapini, pusi la punct; Zgonea organizeaza, la Parlament, trei zile de "Mic Dejun cu Rugaciune"; Cum face un deputat PSD o lege in interesul propriei firme

HotNews.ro
POLITIC SHOW, Foto: Colaj foto
POLITIC SHOW, Foto: Colaj foto

Ponta face exercitii de autoritate cu ministrii. Stroe si Grapini, pusi la punct. Dupa ce a avut de furca cu ministrii liberali si conservatori in chestiunea proiectului privind Rosia Montana, premierul Victor Ponta si-a propus sa ii aduca la ordine pe acestia. Ieri, in debutul sedintei de Guvern, prim-ministrul i-a cerut ministrului de Interne, Radu Stroe (PNL), sa nu mai incerce sa impace si capra si varza in privinta Codului rutier, subliniind ca acesta trebuie sa fie dezbatut si adoptat cat mai repede. Radu Stroe afirmase initial ca , la nivelul grupurilor parlamentare s-a gasit o formula, dar ca „trebuie sa fie limpede ca nu se poate sa impaci si capra, si varza…”. Replica sefului Guvernului a venit prompt, aceasta fiind si intr-o evidenta nota ironica: „Dumneavoastra ati incercat”, scrieEVZ.

Zgonea organizeaza, la Parlament, trei zile de „Mic Dejun cu Rugaciune”. Costul estimat, peste 45.000 de lei. Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, alaturi de Grupul Ecumenic de Rugaciune din Parlamentul Romaniei organizeaza, in perioada 25-28 septembrie, „Micul Dejun cu Rugaciune”. Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presa al Camerei Deputatilor, tema aleasa pentru dezbatere este „Demnitatea umana”, iar evenimentul va reuni peste 300 de participanti : parlamentari, oameni de cultura si oameni ai Bisericii din peste 15 state. In luna iunie a acestui an, organizatorii cereau ca o parte dintre cheltuielile pentru organizarea evenimentului sa fie suportate din bugetul Camerei, respectiv cele pentru inchirierea spatiilor, pentru cocteilul care urmeaza sa fie oferit participantilor de catre presedintele Camerei si pentru vizitarea Palatului Parlamentului de catre oaspetii straini, anuntaAdevarul.

Cum face un deputat PSD o lege in interesul propriei firme. Deputatul PSD Eduard Martin, in acelasi timp si unul dintre actionarii firmei de salubrizare Polaris, vrea sa promoveze o noua lege prin care sa acorde exclusivitate pentru reciclarea deseurilor societatilor care transporta gunoiul. Noua lege a salubrizarii este aprig dezbatuta in ultimele zile de catre reprezentantii firmelor de salubrizare pe de o parte si cele de reciclare de cealalta parte. Marul discordiei este monopolul pe care salubrizatorii vor sa il puna inclusiv pe materialele reciclabile din zonele pe care le administreaza. Astfel, potrivit actului normativ, prin introducerea „exclusivitatii pres-tarii serviciului de salubrizare pe raza unitatilor administrativ-teritoriale/sectoarelor municipiului Bucuresti” se creeaza practic un monopol al societatilor care pana acum ridicau doar gunoiul menajer, deoarece acestea vor prelua inclusiv materialele reciclabile, eliminand astfel ONG-urile si firmele care fac asta in prezent, informeazaRomania Libera.

PNL se delimiteaza de afirmatiile lui Calimente: „Liberalii au tot respectul fata de protestatarii de la Rosia Montana”. Partidul National Liberal precizeaza intr-un comunicat ca declaratiile deputatului PNL Mihaita Calimente privind protestarii din Piata Universitatii sunt facute in nume personal. Purtatorul de cuvant al PNL, deputatul Cristina Pocora, a afirmat miercuri ca liberalii inteleg protestele, adaugand ca formatiunea sa ii respecta atat pe manifestantii de la Rosia Montana, cat si pe cei din Piata Universitatii. „PNL, mai mult decat orice alt partid politic, intelege normalitatea existentei protestelor si apreciaza rolul reactiilor populare, ca modalitate de manifestare a culturii democratice, cu atat mai mult intr-o tara cu trecutul Romaniei. Liberalii au tot respectul atat fata de protestatarii de la Rosia Montana si fata de situatia dificila a familiilor de acolo, cat si fata de protestatarii din Piata Universitatii”, a explicat Pocora, scrieAdevarul.

Macovei: Daca esti politician din USL, nu este nicio problema sa fii si infractor. Europarlamentarul PDL, Monica Macovei, sustine ca presedintele PNL, Crin Antonescu, „vrea ca primarii, consilierii si presedintii de consilii judetene sa incalce legea si sa nu mai fie pedepsiti”. Monica Macovei a scris pe blogul sau ca Antonescu este un „bufon al politicii romanesti” si a propus o lege de amnistie pentru cei condamnati pentru conflicte de interese, dar si introducerea unui recurs in interesul legii pentru „scaparea primarilor incompatibili”. „Antonescu isi face calcule ca primarii care au incalcat legea sa ii faca rost de voturi pentru Cotroceni, in semn de recunostinta ca i-a scapat de mana justitiei. Antonescu le propune alesilor locali un blat si un troc murdar”, a scris Monica Macovei, anuntaRomania Libera.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro