Sari direct la conținut

Politic show: Presedintele PNL, Ludovic Orban a cantat la zilele comunei Ciurila din Cluj; Promisiunea ministrului Transporturilor. Cati kilometri noi de autostrada va avea Romania in 2017; PSD pune la sefia comisiei SRI un senator care nici macar nu stie sa injure corect. De ce l-a refuzat Basescu in 2014, cand a fost propus ministru

HotNews.ro
Politic show, Foto: Colaj foto
Politic show, Foto: Colaj foto

Promisiunea ministrului Transporturilor. Cati kilometri noi de autostrada va avea Romania in 2017.Ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, a anuntat ca in 2017 vor fi lansati 800 de kilometri de autostrazi si ca i-a prezentat premierului „o lista cu constructorii neseriosi”, dar si „o lista cu contestatarii de meserie”. „Am deblocat pana acum proiecte de infrastructura care valoreaza in total 14 miliarde de euro. Lansam 800 de kilometri de autostrazi, cu proiectele pe care deja le stiti foarte bine, as mentiona Autostrada Sibiu-Pitesti (tronsoanele de la capete, loturile 1 si 5), Centura de Sud a Bucurestiului, tronsonul Targu Mures – Iasi – Ungheni si, integral, Craiova-Pitesti”, a declarat Razvan Cuc, dupa o vizita pe care premierul Mihai Tudose a efectuat-o la Ministerul Transporturilor. Razvan Cuc a mai spus ca i-a prezentat premierului un calendar cu vizitele pe care le va efectua la santierele de autostrazi si ca, in urma vizitelor efectuate in prima jumatate a acestui an, a intalnit si constructori care nu erau pregatiti corespunzator, potrivitGandul.

PSD pune la sefia comisiei SRI un senator care nici macar nu stie sa injure corect. De ce l-a refuzat Basescu in 2014, cand a fost propus ministru.Liviu Dragnea vrea sa-l trimita in fruntea Comisiei pentru controlul SRI pe senatorul PSD Claudiu Manda, cel care, in 2015, l-a injurat, pe Facebook, pe un roman din strainatate, insa nici macar injuratura nu a scris-o corect gramatical. Pe Manda il mai recomanda studiile la Academia SRI. Potrivit unor surse din PSD, Liviu Dragnea il va propune pe senatorul Claudiu Manda pentru a prelua sefia Comisiei de control SRI, dupa ce Adrian Tutuianu a fost numit ministru al Apararii. Claudiu Manda, in prezent vicepresedinte al Senatului, este unul dintre cei mai apropiati oameni de Lia Olguta Vasilescu, la randul ei fidela lui Liviu Dragnea. De asemenea, Manda este si finul lui Valeriu Zgonea, fost parlamentar PSD de Dolj. De altfel, intr-o sedinta a Camerei Deputatilor din 2013, Valeriu Zgonea, pe atunci presedintele Camerei, i-a dat cuvantul, iar Claudiu Manda a spus la inceputul interventiei in plen: „Multumesc, nasule!”. Intrebat, ulterior, de jurnalisti, de ce i s-a adresat cu „nasule”, Manda a raspuns: „Pai, nu-i normal sa-i spun asa, daca el m-a cununat?”. Intre timp, Manda a divortat, scrieAdevarul.

Presedintele PNL, Ludovic Orban, a cantat, la zilele comunei Ciurila din Cluj, melodia „Asa-i romanul”.Presedintele Partidului National Liberal, Ludovic Orban, a sarbatorit, sambata, la Zilele comunei clujene Ciurila, unde a cantat pe scena, alaturi de mai multi solisti de muzica populara, melodia ‘Asa-i romanul’, potrivit Agerpres. Ludovic Orban a declarat, pentru Agerpres, ca duminica va participa, in comuna Marisel, la manifestarile organizate la Crucea lui Avram Iancu. ‘Asa cum am promis la Congresul PNL, locul meu de munca va fi tara. Cea mai mare parte a timpului mi-o petrec intrand in contact direct cu oamenii, la diverse evenimente care se intampla in orice localitate din tara asta. In acest weekend, dupa ce am fost la Curtea de Arges, astazi, la Festivalul medieval, am venit la Ziua comunei Ciurila, unde domnul primar (n.r. – Cristinel Popa, PNL) a fost suficient de insistent, astfel incat sa ma convinga sa particip. Dar n-a fost foarte greu. De asemenea, maine particip, incepand cu ora 10,00, la sarbatoarea traditionala de la Crucea Iancului, care marcheaza o mare victorie a trupelor Craisorului muntilor impotriva armatei maghiare. Am mai participat si voi participa de fiecare data cu bucurie. Dupa care voi fi in Bistrita’, a spus Ludovic Orban, citat deRomania Libera.

Proiect PNL: Studiile postuniversitare, de master si doctorat ar putea fi asimilate stagiului de cotizare in sistemul public de pensii.Trei alesi liberalii vor ca studiile postuniversitare, de master si doctorat sa fie asimilate stagiului de cotizare, iar absolventii mai multor institutii de invatamant superior sa beneficieze de asimilarea tuturor perioadelor de studii, potrivit unui proiect de lege depus la Senat. „In sistemul public de pensii se asimileaza stagiului de cotizare si perioadele necontributive – perioade asimilate, in care asiguratul: (…) a urmat cursurile de zi ale invatamantului universitar, postuniversitar, program universitar de master, doctorat cu frecventa organizat potrivit legii, pe durata normala a studiilor respective, cu conditia absolvirii acestora cu diploma”, se arata in propunerea legislativa pentru modificarea articolului 49 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, depusa la Senat de trei parlamentari PNL, precizeazaAdevarul.

Basescu: „Dragnea, intangibil datorita partidelor de tenis si chermezelor din vilele SRI”.Presedintele PMP, Traian Basescu, a declarat,sambata, ca Liviu Dragnea este „intangibil”, pana si pentru „neprihanita” Kovesi, datorita partidelor bi-saptamanale de tenis si chermezelor din 2010 – 2014, la care participa cu Ponta, Ghita, Coldea, Maior,la vilele SRI, acompaniati de „Zeita Dreptatii”. „Foarte multi se intreaba de ce, pana acum, nici Parchetul General, nici DNA-ul si nici Parlamentul nu au inceput o ancheta serioasa legata de afacerile domnului Dragnea, fie ca vorbim de Tel Drum, afacerile din Brazilia, afacerile cu terenuri de vanatoare, afaceri cu ferme de porci, cu iazuri, cu terenuri si multe altele. Au curs rauri de cerneala in presa, au fost informatii date de institutii specializate legat de afacerile lu Dragnea si ale acolitilor sai. Si, totusi, nimic. Dragnea este intangibil. Oare de ce?”, a declarat presedintele PMP, Traian Basescu, pe Facebook. Traian Basescu a spus ca Dragnea este „intangibil” datorita partidelor bi-saptamanale de tenis si chermezelor care se tineau in vilele SRI, conformGandul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro