Politic Show: Saftoiu: O alianta PNL-PSD ar putea dezamagi electoratul. PDL va profita de situatie; C.V.Tudor: Nu i-am aruncat cascheta lu' cretinu ala, am vrut sa i-o pun pe cap la loc; Parlamentul, anexa a Palatului Victoria
Saftoiu: O alianta PNL-PSD ar putea dezamagi electoratul. PDL va profita de situatie. Deputatul PNL Adriana Saftoiu sustine ca o alianta a PNL cu PSD ar putea dezamagi electoratul liberalilor, situatie de care va profita PDL. „S-ar putea sa provocam o dezamagire in randul electoratului, sa spuna ca nu suntem chiar de dreapta, sa ne asteptam ca PDL sa profite – ceea ce si face deja – de aceste aliante si sa ne aseze insistent pe partea stanga si nu cred ca acolo ar trebui sa ne fie locul”, a declarat, astazi, Saftoiu, la RFI, citeaza EVZ.ro;
Bilantul sesiunii legislative septembrie-decembrie 2010: Marko Bela, Viorel Hrebenciuc, Victor Ponta, Crin Antonescu, Dan Voiculescu in topul chiulangiilor din Parlament. Liderul UDMR Marko Bela si social-democratul Viorel Hrebenciuc nu au participat la nici o sedinta de vot final din Parlament in sesiunea septembrie-decembrie 2010, conform IPP. Institutul pentru Politici Publice a prezentat, vineri, un raport al activitatii alesilor in ultima sesiune legislativa din care a reiesit ca mai multi lideri politici ai absentat la lucrarile Camerei Deputatilor si Senatului, scrie Gandul.info;
C.V.Tudor: Nu i-am aruncat cascheta lu’ cretinu ala, am vrut sa i-o pun pe cap la loc. Eurodeputatul C.V. Tudor sustine ca procurorii i-au schimbat incadrarea juridica de la ultraj la tulburarea ordinii publice si a explicat ca el nu a agresat niciun politist si ca nu i-a luat cascheta niciunuia dintre oamenii legii, ci a vrut sa i-o aseze la loc pe cap, dar ca a „iesit altceva”, potrivit Romania Libera;
Parlamentul, anexa a Palatului Victoria. IPP: 79% din proiecte de lege adoptate de senatori si deputati, in sesiunea septembrie-decembrie 2010, au avut ca initiator guvernul. Guvernul ia fata parlamentului in topul eficientei legislative, aproape opt din zece proiecte de lege elaborate la Palatul Victoria fiind adoptate in sesiunea septembrie-decembrie 2010. Potrivit unui raport al Institutului pentru Politici Publice (IPP), 79% dintre initiativele devenite legi au avut ca autor guvernul, doar 21% provenind din randul parlamentarilor, scrie EVZ.ro;
In editorialul „Patul lui Vadim nu e acasa„, Horia Ghibutiu scrie: In faradelegea lui, Corneliu Vadim Tudor face „silenzio stampa” in fata anchetatorilor. In schimb, le da declaratii ziaristilor, martorii privilegiati ai numarului de balci din fata Parchetului – vino, lume, sa vezi jonglerii cu bratul ghipsat al mascariciului! Bafta telespectatorilor e ca nu mai ajung chiar toate insultele si aberatiile pe micul ecran. Ca sa stiti ce-ati pierdut, iata niste pilde din cel mai recent delir al lui Vadim, adica inainte de a fi din nou pomadat pe la Antene de intransigentul cuplu Stoicescu-Pieleanu: „cand am facut-o curva pe asta, in stilul meu pamfletar, mi-am exprimat parerea mea politica; „Chiorul” era s-o mierleasca ieri, nu ma bucur de necazul lui, dar uite ce-a patit fiindca s-a luat de mine”. Citeste materialul integral pe EVZ.ro;
IPP: Boicotul opozitiei, „extrem de pagubos pentru bunul mers al Parlamentului”. Boicotarea lucrarilor Parlamentului de catre opozitie este un gest „extrem de pagubos pentru bunul mers al legislativului”, este concluzia unui studiu al Institutului pentru Politici Publice(IPP), care releva ca PSD+PC si PNL ocupa ultimele locuri in topul prezentei la vot la Camera Deputatilor cu 33,3%, respectiv 37,9%. Potrivit IPP, puterea a reusit sa se mobilizeze in sesiunea parlamentara septembrie-decembrie 2010, in top conducand PDL cu o rata de prezenta la vot de 93,4%, fiind urmat de grupul minoritatilor nationale cu 87,3%, grupul independentilor – 86% si UDMR – 81%. Citeste mai multe pe EVZ.ro.