Sari direct la conținut

Politic Show: Sebastian Lazaroiu da de inteles ca Victor Ponta ar putea sa nu mai fie premier dupa alegeri; Alegeri Parlamentare 2012. Becali show: "Antonescu si Ponta nu sunt mai barbati ca mine"; Cine sunt"dinozaurii" care n-au lipsit din Parlament dupa 1990

HotNews.ro
POLITIC SHOW, Foto: Colaj foto
POLITIC SHOW, Foto: Colaj foto

Sebastian Lazaroiu da de inteles ca Victor Ponta ar putea sa nu mai fie premier dupa alegeri. Consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu a postat mai multe comentarii pe site-ul de socializare Facebook chiar in timp ce presedintele Traian Basescu sustinea o declaratie de presa de la Cotroceni. „Voi desemna un premier care sa deserveasca interesul national. Iar povestea pe care o vehiculeaza orice politician – il suspendam pe Basescu – nu ma impresioneaza. Nu-mi este teama, in orice caz nu de politiceini”, a declarat Traian Basescu in timpul conferintei de presa pe care a sustinut-o la Cotroceni. In acest timp, consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu a postat pe Facebook mai multe comentarii, printre care si un citat din discursul lui Traian Basescu ( Voi nominaliza un premier care corespunde interesului national), dupa care s-a intrebat retoric daca Victor Ponta corespunde sau nu interesului national, scrie EVZ.

Nicolaescu: Interesul national va fi stabilit la vot. Problema cu MCV si Schengen vine de la PDL. Liderul PNL Bucuresti Eugen Nicolaescu a declarat, luni, ca afirmatiile presedintelui Traian Basescu privesc o strategie pentru campania electorala, mentionand ca problemele in cazul MCV si Schengen provin din guvernarea PDL, iar interesul national va fi stabilit prin vot si nu de seful statului, potrivit Mediafax. „Traian Basescu se comporta cu aceeasi aroganta si cu acelasi tupeu pe care le-au dovedit cei de la PDL, este o similitudine de nedescris intre cele doua tipuri de manifestari ale presedintelui si ale PDL. Presedintele nu recunoaste cat de vinovat este el si guvernul PDL pe care l-a condus in ceea ce priveste MCV, in ceea ce priveste Schengen, pentru ca de fapt toate problemele pe care le-am avut sunt din acea perioada”, a sustinut Nicolaescu, anunta Romania Libera.

Cine sunt”dinozaurii” care n-au lipsit din Parlament dupa 1990. Noua senatori si deputati n-au lipsit din Parlament din 1990 si pana in prezent. Sase dintre ei candideaza pentru un nou mandat in 9 decembrie. In Romania exista politicieni care, de 22 de ani, nu au parasit nicio zi Parlamentul. UDMR domina clar la acest capitol, avand sase „veterani”, din care cinci candideaza pentru un nou mandat. Marko Bela, Gyorgy Frunda, Attila Verestoy, Marton Arpad si Karoly Kerekes incearca sa obtina un nou mandat, in timp ce Attila Varga s-a retras dupa 22 de ani de Legislativ. PSD are doi „integralisti” – Bogdan Niculescu Duvaz si Adrian Nastase, dar ultimul a ratat o noua candidatura dupa ce a fost condamnat la inchisoare. In fine, Radu Berceanu (PDL) este si el din 1990 in Parlament, dar a decis sa nu mai candideze. Marko Bela se numara printre candidatii UDMR Mures pentru Senat, el reprezentand acest judet in Legislativ de 22 de ani. Marko a castigat deja sase mandate si este greu de crezut ca va rata intrarea in Parlament, informeaza Adevarul.

Alegeri Parlamentare 2012. Becali show: „Antonescu si Ponta nu sunt mai barbati ca mine”. Proaspatul liberal si-a lansat candida tura la Camera Deputatilor intr-un restaurant, dar a promis ca nu va declansa operatiunea „voturi contra hrana” Proaspat convertit liberal, Gigi Becali si-a lansat ieri candidatura la Camera Deputatilor. Evenimentul a avut loc intrun… restaurant. Aici, Gigi a facut circ, in stilu-i caracteristic. A fluturat in fata camerelor de luat vederi „breloacele” pe care le va da in campanie si a anuntat ca el nu-si va cumpara alegatorii cu faina, sarmale si salam. A promis ca, daca va ajunge in Parlament, cei care „vor sa scoata icoanele” trebuie sa-si puna pofta-n cui. „Minciuna si nedreptate in tara asta nu o sa mai vedeti!(…) Eu voi fi cel care voi tipa la nedreptate asa cum tipa Ioan Botezatorul la pacat”, s-a ridicat Becali in slavi. El va folosi in campanie sloganul devenit celebru deja: „In slujba Crucii”, scrie EVZ.

Dan Sova: Daca Basescu nu-l nominalizeaza premier pe Ponta, il suspendam. Ministrul pentru relatia cu Parlamentul, Dan Sova, a declarat, luni, ca in situatia in care USL va castiga alegerile parlamentare cu peste 50%, Victor Ponta va fi singura propunere pentru postul de premier, Traian Basescu urmand a fi suspendat daca nu face nominalizarea, potrivit Mediafax. „Raspunsul corect si democratic al presedintelui ar fi fost ca va desemna un premier propus de majoritatea care va rezulta din alegeri – adica respectarea votului popular. Interesul national e o chestiune foarte abstracta pentru presedintele Basescu”, a spus Sova, referindu-se la declaratiile sefului statului despre nominalizarea unui premier care sa serveasca interesul national. „Pozitia USL este ca daca noi vom lua peste 50% singura propunere de premier pe care o vom avea este actualul premier Victor Ponta. Daca domnul presedinte Basescu refuza nominalizarea, atunci il vom suspenda si mergem din nou la referendum pentru demitere”, a mai spus Sova, anunta Romania Libera.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro