Politic show: Sefa Comisiei pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, vrea sa-l cheme din nou la Comisie pe ministrul Ghinea; Cazierul penal al Parlamentului actual. Lista alesilor care au profitat de imunitat; De ce au primit ministrii cu case in Bucuresti locuinte de la RA-APPS. Ce spune guvernul, ce spun ministrii
Sefa Comisiei pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, vrea sa-l cheme din nou la Comisie pe ministrul Ghinea. Presedintele Comisiei pentru Afaceri Europene, deputatul PSD Ana Birchall, a declarat, marti, ca 122 de experti vor depune o motiune civica impotriva ministrului Cristian Ghinea si ca, din acest motiv, el trebuie sa se prezinte din nou in fata Comisiei, informeaza Agerpres. „Am avut pe ordinea de zi o informare pe care eu am avut-o ieri cu reprezentantii expertilor grupului POCU (Programul Operational Capital Uman – n.r.) care mi-au adus la cunostinta problemele de fond cu care dansii se confrunta. Peste 122 de experti pe fonduri europene au adresat diverse scrisori Ministerului Fondurilor Europene, ni le-au transmis si noua, la randul nostru noi le-am transmis institutional MFE. I-am informat ca, pana in acest moment, MFE prin conducere sa nu a binevoit sa ne raspunda institutional la aceste scrisori, desi au fost adresate de peste doua luni de zile si dansi au propus, eu astazi am informat membri Comisiei pentru Afaceri Europene si am adoptat cu unanimitate solicitarea si propunerea expertilor pe fonduri europene de a avea o motiune civica pe fonduri europene”, a declarat presedintele Comisiei pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, citata de Romania Libera.
Cazierul penal al Parlamentului actual. Lista alesilor care au profitat de imunitate. „Adevarul” face o retrospectiva a senatorilor si deputatilor care s-au ascuns in spatele imunitatii parlamentare pentru a scapa de procurori. Cu alte cuvinte, un bilant al politicienilor care s-au considerat mai presus de oamenii de rand. Actuala legislatura s-a remarcat prin recolta bogata de parlamentari penali. Cu adevarat scandalos e ca multi dintre senatorii si deputatii certati cu legea s-au folosit de imunitatea parlamentara si nici macar nu au mai ajuns sa dea explicatii in fata procurorilor, asadar nu vom afla niciodata daca au fost sau nu vinovati. De subliniat ca imunitatea parlamentara a fost gandita ca forma de a stopa eventuale abuzuri politice, nicidecum pentru a fi folosit ca scut anti-Justitie. „Adevarul” prezinta, succint dar suficient, lista alesilor pentru care demnitatea de parlamentar a insemnat, in primul rand, sansa de a se aseza mai presus de lege, informeaza Adevarul.
De ce au primit ministrii cu case in Bucuresti locuinte de la RA-APPS. Ce spune guvernul, ce spun ministrii. Doi ministri din Cabinetul Ciolos au locuinte de la RA-APPS, desi detin apartamente in Capitala. Purtatorul de cuvant al Executivului, Liviu Iolu, a explicat ca motivul este acela ca proprietatile celor doi fusesera ocupate de alte persoane in urma incheierii unor contracte de comodat, iar membrii Guvernului „nu aveau unde locui”. Cu toate acestea, ministrul de Interne, Dragos Tudorache, a spus ca, intr-adevar, are un apartament in Bucuresti, dar ca acesta nu este inchiriat si ca locuinta de serviciu i-a fost recomandata de cei de la SPP ca masura de protectie, fiind o casa de protocol pentru care achita cheltuielile „in integralitate”. Tudorache a precizat ca intr-adevar apartamentul sau este dat in comodat gratuit, astfel ca nu obtine niciun venit de pe urma lui. „Ei (Cristina Pasca Palmer si Dragos Tudorache – n.r.) nu locuiau in Bucuresti. Din cate stiu, (locuintele lor – n.r.) sunt date in comodat si nu aveau unde locui datorita acestui lucru, fiindca existau contracte intre ei si terte persoane”, a explicat purtatorul de cuvant al Guvernului in conferinta de presa sustinuta dupa sedinta Executivului, potrivit Gandul.
La aniversarea zilei de nastere, Victor Ponta isi doreste sa faca mai multe lucruri bune in viitor si mai putine greseli. Fostul premier Victor Ponta implineste, marti, 44 de ani. El a multumit tuturor celor care se gandesc la el cu aceasta ocazie si a declarat, pe pagina sa de Facebook, ca isi doreste ca in viitor sa faca mai multe lucruri bune si mai putine greseli. „Multumesc tuturor celor care au un gand bun si o urare pentru mine in aceasta zi! Imi doresc ca in anii care vin sa fiu mai bun decat in anii care au trecut – sper sa fac mai mult bine decat pana acum, mai putine greseli, sa fiu mai matur si altruist, sa am mai mult grija de cei care chiar tin la mine si sa nu ma las din nou mintit si folosit de cei egoisti si superficiali!”, a scris Victor Ponta pe Facebook, scrie Romania Libera.
PSD vrea persoane cu dizabilitati in viitorul Parlament. PSD va propune pe listele sale la alegerile parlamentare si persoane cu dizabilitati, a anuntat presedintele partidului, Liviu Dragnea. „In Romania, exista peste 700.000 de persoane cu dizabilitati si niciun parlamentar care sa-i reprezinte pe acesti oameni. Partidul Social Democrat va corecta aceasta nedreptate si va rezolva o mare problema de reprezentativitate a democratiei din Romania. PSD va avea asemenea oameni pe liste pentru a da sansa tuturor romanilor care au drept de vot si care au dreptul sa fie alesi sa poata sa-si duca la capat un mandat de parlamentar, daca au un tip de handicap”, spune Dragnea intr-un comunicat de presa, citat de EVZ.
Promisiunile desarte din programul de guvernare al PRU: salariu minim de 2.000 de lei sau infiintarea a o mie de gradinite cu program prelungit. Deputatul Bogdan Diaconu a anuntat, marti, pe Facebook, cele mai importante zece puncte ale programului de guvernare stabilite de partidul pe care il conduce, PRU, unul dintre acestea fiind majorarea salariului minim la 2.000 de lei. De asemenea, pe langa aceasta promisiuni, PRU anunta ca urmareste infiintarea a o mie de gradinite cu program prelungit, dar si construirea a opt spitale regionale. Presedintele PRU, Bogdan Diaconu, a anuntat cele mai importante zece puncte ale programului de guvernare ale partidului sau. Inca de la primul punct acestea dau impresia unor promisiuni nerealiste, in conditiile in care PRU promite marirea salariului minim la 2.000 de lei, in conditiile in care acum salariul minim este de abia 1.250 de lei, relateaza Adevarul.