Sari direct la conținut

Politic Show: Sondaj Avangarde: PSD-UNPR-PC, cu cele mai multe mandate in Parlamentul European; Antonescu si Chitoiu, pe pozitii diferite in privinta celor sustinute de reprezentantii FMI; Eugen Tomac: "Nu am creat PMP pentru voturile din Republica Moldova"

HotNews.ro
POLITIC SHOW, Foto: Colaj foto
POLITIC SHOW, Foto: Colaj foto

Sondaj Avangarde: PSD-UNPR-PC, cu cele mai multe mandate in Parlamentul European. Daca duminica viitoare ar avea alegeri pentru Parlamentul European, 42% dintre romani ar vota cu PSD+UNPR+PC, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde. Potrivit sondajului, 20% dintre respondenti au afirmat ca ar vota cu PNL si 18% – cu PDL, cu UDMR 5%, PP-DD si MP – 4%, PRM – 3%, Alianta D.A. – 2%. In ceea ce priveste modalitatea de a candida la europarlamentare, 45% dintre cei chestionati din electoratul USL au fost de parere ca PSD si PNL ar trebui sa mearga separat la scrutin, iar 55% considera ca cele doua partide ar trebui sa candideze impreuna, sub sigla USL. Cercetarea a fost realizata in perioada 12-20 ianuarie pe un esantion de 1.500 persoane adulte de 18 ani si peste, reprezentativ pentru populatia adulta neinstitutionalizata a Romaniei, cu o eroare maxima tolerata de +/-2,53%, pentru un interval de incredere de 95%, scrieAdevarul.

Antonescu si Chitoiu, pe pozitii diferite in privinta celor sustinute de reprezentantii FMI. Crin Antonescu si ministrii Daniel Chitioiu, Ramona Manescu, Eugen Nicolaescu si Andrei Gerea au avut, marti dupa-amiaza, o intrevedere cu reprezentantii FMI la Biroul presedintelui Senatului. La finalul intalnirii, Antonescu a mentionat: „Nu am putut da nici eu, nu au putut da nici dansii (reprezentantii FMI, n.r.) un raspuns la intrebarea daca presedintele semneaza sau nu acest document”. Ulterior, ministrul de Finante Daniel Chitoiu a facut declaratii pe tema intalnirii cu reprezentantii FMI. „Din discutiile pe le-am purtat si zilele trecute la Guvern si astazi cu reprezentantii Fondului Monetar, Comisiei Europene si Bancii Mondiale, dansii ne-au spus ca presedintele a spus ca va semna acest memorandum, daca nu este trecuta in memorandum acciza, ca masura fiscala”, a sustinut Chitoiu, anuntaEVZ.

Emil Boc, prima iesire alaturi de Miscarea Populara. Daca ar parasi PDL, Boc ar pierde mandatul de primar al Clujului. La nici o saptamana dupa ce Elena Udrea a prezentat scenariul implicarii politice a lui Emil Boc alaturi Miscarea Populara, fostul sef al PDL isi face prima aparitie publica alaturi de oamenii lui Basescu. El va participa duminica la o dezbatere organizata de Fundatia Miscarea Populara, la Cluj, pe tema statului de drept, potrivit unui comunicat al remis presei. Emil Boc este curtat de oamenii presedintelui pentru a se alatura Miscarii Populare, insa pasul catre acest partid ar echivala cu pierderea fotoliului de primar. Varianta ar fi ca el sa sustina PMP fara a demisiona din PDL. De altfel aceasta varianta a fost invocata de Elena Udrea la o zi dupa ce a parasit tabara democrat-liberalilor pe care i-a acuzat ca s-au dezis de Traian Basescu, informeazaGandul.

Dragnea: Il cunosc pe Basescu de 18 ani. Vicepremierul Liviu Dragnea a precizat ca se cunoaste cu seful statului, Traian Basescu,de aproximativ 18 ani, conform Mediafax. Presedintele executiv al PSD a fost intrebat, marti, daca este „cunostinta veche” cu seful statului, asa cum a afirmat premierul Victor Ponta. Vicepremierul a aratat ca se cunoaste cu Traian Basescu de 18 ani, din 1996, ceea ce reprezinta o „perioada serioasa”. „Da, ne cunoastem din 96. Pana azi sunt 18 ani. 18 ani reprezinta o perioada serioasa”, a raspuns Dragnea. El a fost solicitat, totodata, sa raspunda acuzatiilor pe care seful statului i le-a adus duminica, dupa sedinta CSAT, referitoare la actiunea de dezapezire comparata de un „circ televizat” sau „mascarada televizata”, scrieRomania Libera.

Eugen Tomac: „Nu am creat PMP pentru voturile din Republica Moldova”. Presedintele Partidului Miscarea Populara, Eugen Tomac, a discutat, la Adevarul live, despre noua constructie de dreapta, despre rolul Elenei Udrea in partid si despre inscrierea lui Emil Boc in fundatia Miscarea Populara. Aveti 15 parlamentari. Va plasati in Opozitie cu PDL? Nu. PMP a luat nastere ca o necesitate. Am observat cum partidele si-au dat mana de la stanga la dreapta pentru inregistrarea partidului. Faptul ca deranjam, este un lucru bun. PMP nu a fost creat pentru alegerile europarlamentare, ci ca o alternativa la ce se intampla astazi pe scena politica romaneasca. Si eu am fost consilierul presedintelui. Am avut o relatie directa cu presedintele Traian Basescu. Cred ca tot ce a inceput presedintele trebuie continuat. PMP s-a nascut pentru a duce mai departe linia inceputa de presedintele Basescu. USL nu a raspuns nici pana astazi de acea lovitura de stat. Nu mai spun de martea neagra. Se vad efectele. Nu putem discuta despre stanga si dreapta daca ignoram realitatea. Integral inAdevarul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro