Sari direct la conținut

Politic Show: Sondaj CCSB: Basescu ii bate pe toti in turul al doilea la prezidentiale;  Romania, mai bine reprezentata in comisiile PE; Preda: „Cel putin patru ministere n-au justificare“, iar Ministrul Nemirschi, aproape de un NUP parlamentar

HotNews.ro

Sondaj CCSB: Basescu ii bate pe toti in turul al doilea la prezidentiale. Potrivit unui sondaj realizat de Compania de Cercetare Sociologica si Branding (CCSB), daca in turul al doilea la alegerile prezidentiale ar intra Traian Basescu, acesta si-ar invinge candidatul oricare ar fi el. Daca ar intra in finala cu Sorin Oprescu, actualul presedinte ar aduna 57% dintre electori, daca l-ar avea contracandidat pe Mircea Geoana, atunci Traian Basescu ar aduna 55%, iar daca s-ar razboi cu seful liberalilor Crin Antonescu, actualul presedinte al Romaniei ar fi ales de 54% dintre cei care se prezinta la vot. Principele Radu ar fi cel mai slab contracandidat daca ar accede in finala, Basescu obtinand in aceasta situatie 75%, scrie Gardianul.

Romania, mai bine reprezentata in comisiile PE. Parlamentul European va aproba astazi componenta comisiilor parlamentare. Sapte europarlamentari romani vor detine fotoliul de vicepresedinte de comisie, fata de patru in mandatul trecut. In urma negocierilor care au avut loc intre grupurile politice, numele presedintilor si vicepresedintilor de comisii sunt deja cunoscute in Legislativul comunitar. Europarlamentarii social-democrati au obtinut cel putin trei functii de vicepresedinte de comisie: Ioan Mircea Pascu – la Comisia pentru Afaceri Externe (AFET), Corina Cretu – la Comisia pentru Dezvoltare (DEVE) si Adriana Ticau – la Comisia pentru Transport si Turism (TRAN). Integral in Romania Libera.

Ministrul Nemirschi, aproape de un NUP parlamentar. Atribuirea fara licitatie a unui contract de 500.000 de euro e considerata „o poveste” derulata cu grija si pana la limita legii. Ministrul mediului, Nicolae Nemirschi (PSD), ar putea obtine o recomandare de neincepere a urmaririi penale din partea Comisiei parlamentare de ancheta, afirma surse din Camera Deputatilor. Cel putin acesta este verdictul catre care inclina majoritatea membrilor comisiei, dupa prima parte a lucrarilor care a constat in studierea documentelor, audierea lui Nemirschi si a altor persoane din minister. PDL face opinie separata, dar este in minoritate, avand doar 5 din cei 15 deputati din comisie, noteaza EvZ.

Preda: „Cel putin patru ministere n-au justificare“. Cezar Preda si-a criticat in repetate randuri colegii de partid si a acuzat „solidaritatea tiganeasca“ a democrat-liberalilor in jurul lui Ridzi . Vicepresedintele PDL Cezar Preda a declarat, ieri, ca existenta a cel putin patru ministere nu se justifica si ca premierul Emil Boc greseste daca nu restructureaza Guvernul. Cezar Preda a afirmat ca dupa demisia Monicai Iacob-Ridzi era momentul ca primul-ministru „sa prezinte Romaniei un alt Guvern, cu maximum 16 ministere si cu jumatate din agentiile si autoritatile actuale“, scrie Adevarul.

Basescu a bagat-o pe EBA in „silenzio stampa”. Dupa ce a oprit clipul electoral al fiicei sale pentru a nu lua parte la „deal-ul murdar” politic – televiziuni, Basescu a oprit-o pe Elena sa dea si explicatii. Europarlamentarul PD-L Elena Basescu a refuzat, ieri, sa comenteze afirmatiile presedintelui Traian Basescu privind faptul ca a oprit de la difuzarea in campanie spoturile electorale gratuite, pentru ca fiica sa sa nu devina parte a „deal-lui murdar” dintre oamenii politici si televiziuni. „Sunt in silenzio stampa. Nu dau declaratii. Nu comentez nimic, nimic“, a declarat Elena Basescu, la Bruxelles. Conform unor surse din PD-L, EBA a primit instructiuni chiar de la tatal sau sa nu scoata niciun cuvant pe acest subiect, pentru a nu complica si mai tare lucrurile, extrem de incurcate dupa iesirea de marti seara, de la Cotroceni, a presedintelui, scrie Gandul.

In editorialul „Basescu, complicele intelegerii murdare„, Ioana Lupea este de parere ca „lui Basescu nu i se poate trece cu vederea faptul ca a stiut si a tacut, intervenind doar in interesul fiicei sale. De dragul fiicei sale Elena, presedintele Romaniei a ascuns o informatie de interes public. Cu intentia sa regleze niste conturi cu jurnalistii critici la adresa Elenei Basescu, Traian Basescu a dezvaluit ca, in campania pentru alegerile europene, a existat o intelegere murdara intre „politic si doua trusturi de presa” pentru plata cu bani neinregistrati a unor clipuri electorale difuzate cu titlu gratuit. Prin politic putem intelege partidele politice, inclusiv PDL, din moment ce pretextul alocutiunii prezidentiale a fost remanierea ministrului Monica Iacob Ridzi, iar Basescu a evitat sa nominalizeze”. Integral in EvZ.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro