Sari direct la conținut

Politic Show: Sondaj CSOP. Locomotiva Antonescu pierde aburi si procente. PNL gafaie in urma PSD; Lazaroiu, despre numirea lui Raed Arafat la Ministerul Sanatatii: Sunt semne bune; 80 de milioane euro pentru baronii USL

HotNews.ro
POLITIC SHOW, Foto: Colaj foto
POLITIC SHOW, Foto: Colaj foto

Sondaj CSOP. Locomotiva Antonescu pierde aburi si procente. PNL gafaie in urma PSD. PNL si Crin Antonescu sunt intr-o scadere accentuata, iar distanta dintre cei doi parteneri din cadrul USL devine vizibila, arata un sondaj CSOP efectuat in perioada 2-5 noiembrie. Presedintele PNL este depasit in sondaje nu numai de premierul Victor Ponta, ci si de primarul Capitalei, Sorin Oprescu. Victor Ponta si PSD iau distanta fata de Crin Antonescu si PNL. Premierul conduce cu cinci procente in fata prezidentiabilului Uniunii la capitolul incredere, iar cand vine vorba despre raportul dintre cele doua partide, ecartul este zdrobitor: 12%. Astfel, despre Ponta au o parere buna 27% dintre repondenti, in timp ce 41% au o parere proasta si foarte proasta. Numai 22% au o parere buna despre colegul si partenerul Crin Antonescu, in timp ce 45% au o opinie defavorabila despre liderul liberal. Trendul, evidentiat si de alte sondaje din ultimele luni, se accentueaza, in ciuda faptului ca, aflat in fruntea guvernului, Ponta este teoretic mai expus nemultumirii populare decat Antonescu, scrie EVZ.

Lazaroiu, despre numirea lui Raed Arafat la Ministerul Sanatatii: Sunt semne bune. Incepem sa respectam Constitutia. Consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu comenteaza pe pagina personala de Facebook numirea lui Raed Arafat in fruntea Ministerului Sanatatii. „Sunt semne bune. Incepem sa respectam Constitutia”, considera Sebastian Lazaroiu. In acest context, Lazaroiu aminteste ca, la inceputul lunii octombrie, Victor Ponta anunta ca vom avea ministru al Sanatatii dupa alegerile parlamentare din 9 decembrie. Subsecretarul de stat in Ministerul Sanatatii din Romania, Raed Arafat a fost numit ministru al Sanatatii, potrivit unui comunicat remis, miercuri, de Administratia Prezidentiala. „Presedintele Traian Basescu a semnat, miercuri, decretul de numire a lui Raed Arafat in functia de ministru al Sanatatii”, se arata in comunicat, anunta Romania Libera.

Antonescu, despre absenta de la Cotroceni: N-am ce discuta in astfel de imprejurari cu Basescu. Presedintele Senatului, Crin Antonescu, presedinte al PNL, a declarat, inaintea ceremoniei de depunere a juramantului de investitura in functia de ministru al Sanatatii de catre Raed Arafat, ca nu va participa la eveniment, el adaugand: „Nu am ce discuta in astfel de imprejurari cu Traian Basescu”. „Sunt gesturi simbolice, nu exista nicio obligativitate juridica. Eu nu am incalcat in viata mea nicio lege. Daca ma obliga legea o faceam. Din punct de vedere simbolic nu am ce discuta in astfel de imprejurari cu Traian Basescu. Domnul Ponta va fi acolo, iar lucrurile vor merge foarte bine mai departe”, a declarat, miercuri seara, inaintea evenimentului, Antonescu, intr-o interventie la RTV. Raed Arafat a depus, miercuri, la Cotroceni, juramantul de investitura in functia de ministru al Sanatatii, in fata sefului statului, cu mana pe Constitutie, el avand pe masa atat Biblia, cat si Coranul, la eveniment fiind prezenti membri ai Guvernului si consilieri prezindentiali, informeaza Adevarul.

80 de milioane euro pentru baronii USL. Judetele cu sefi PDL si UDMR au primit printre cei mai putini bani la rectificarea bugetara. Consiliul Judetean Teleorman, condus de pesedistul Liviu Dragnea, care controleaza firma locala Tel Drum, a primit la rectificarea bugetului de zilele trecute de 50 de ori mai multi bani pentru continuarea Programului National de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI – program de reparare a drumurilor locale initiat de Elena Udrea, dar contestat de actuala putere, cel putin atunci cand aceasta se gasea in opozitie) decat Consiliul Judetean Arad, arata datele rectificarii. CJ Arad este condus de pedelistul Nicolae Iotcu. Potrivit anexelor aferente rectificarii, la capitolul plata arieratelor pentru PNDI judetul Teleorman este campion national. Judetul a primit 11,7 milioane lei, de 50 de ori mai mult decat cele 203 mii lei alocate judetului Arad, scrie Romania Libera.

MRU, clonat pe Facebook. „Clona” face propaganda pentru casatoriile gay. Gherila virtuala a luat startul inaintea campaniei electorale. Liderul Fortei Civice, Mihai Razvan Ungureanu, avertizeaza pe pagina sa de Facebook ca pe site-ul de socializare apar pagini care ii sunt in mod incorect atribuite si care contin afirmatii false. „Apar tot felul de pagini false, care se declara pagini oficiale MRU, si care ma ataca prin diverse mijloace”, avertizeaza el. Ungureanu atrage atentia ca o asemenea pagina adunase, la numai o ora de la infiintare, 2300 de like-uri. Din captura foto publicata de Ungureanu se poate observa ca pagina falsa ii atribuie afirmatia: „Legalizarea casatoriilor homosexuale va fi una dintre prioritatile mandatulu meu”. „Aceasta pagina imi atribuie declaratii pe care nu le-am facut, iar cei care au creat-o se folosesc de numele meu pentru a-si promova interesele, oricare ar fi ele. Este lipsit de etica si nu sunt de acord cu astfel de abordari”, scrie adevaratul Ungureanu, care isi cheama sustinatorii sa reclame acest abuz catre Facebook, anunta EVZ.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro