Sari direct la conținut

Politic Show: Sondajul IMAS care arata ca Mihai Tudose este mai popular decat Liviu Dragnea; Surse: Badalau, Ciolacu, Neacsu si Stanescu sunt cei patru social-democrati care i-au cerut lui Tudose sa nu demisioneze; De unde a plecat scandalul dintre Dragnea si Tudose: Sevil Shhaideh, cercetata in dosarul Belina, i-a cerut premierului sa sesizeze CCR

HotNews.ro
politic show, Foto: Colaj foto
politic show, Foto: Colaj foto

Sondajul IMAS care arata ca Mihai Tudose este mai popular decat Liviu Dragnea. Romanii au mai multa incredere in premierul Mihai Tudose decat in PSD, iar increderea in Liviu Dragnea a cazut dramatic sub cea in partidul pe care il conduce. Explicatia? Asa a fost decontat momentul protestelor din februarie si schimbarea guvernului Grindeanu. Sunt datele celei mai recente cercetari IMAS, prezentate la emisiunea „In fata ta” de sociologul Alin Teodorescu. De altfel, in opinia sa, Mihai Tudose pare acum singurul contracandidat valabil pentru Klaus Iohannis intr-o viitoare cursa prezidentiala. Cercetarea IMAS arata o scadere nesemnificativa, de la 24,7 la 23,2% in cele trei luni de guvernare. Spre deosebire de imaginea lui Liviu Dragnea, care s-a prabusit de la 31,5 la 18,7 la suta. Alin Teodorescu, sociolog: „Cand o persoana e numita prim ministru sau in alte functii, inregistreaza asa-numitul capital de incredere, pe care il consuma mai repede sau mai incet. Acum 10 ani se intra in aceasta functie cu un capital de incredere de 50-45%. Grindeanu a intrat cu 30 sau 35, Tudose a intrat cu 26 sau 27%, spune Digi24.

Ce a discutat Iohannis cu Tudose, la Cotroceni. Mesajul presedintelui. Presedintele Klaus Iohannis considera ca persoanele cu probleme ar trebui sa se retraga sau sa fie retrase din Guvern, a declarat, marti, purtatorul de cuvant, Madalina Dobrovolschi, afirmand ca premierul are atributul de a decide daca se impun remanieri. Declaratia a fost facuta dupa intalnirea dintre seful statului si premierul Tudose, pe tema crizei din PSD. „Domnul presedinte a vorbit despre faptul ca, atunci cand persoane aflate in functii importante in stat au probleme, si stiti la ce cazuri ma refer, aceste persoane ar fi trebuit sa se retraga sau sa fie retrase de partid, altfel, ducand discutia mai departe, este atributul premierului sa faca astfel de evaluari si sa decida daca se impun remanieri, schimbari in echipa guvernamentala”, a declarat purtatorul de cuvant al presedintelui, Madalina Dobrovolschi, intrebata care este opinia presedintelui Klaus Iohannis cu privire la o remaniere guvernamentala, conform Gandul.

Surse: Badalau, Ciolacu, Neacsu si Stanescu sunt cei patru social-democrati care i-au cerut lui Tudose sa nu demisioneze. Premierul Mihai Tudose s-ar fi intalnit, luni, la Guvern, cu presedintele executiv al PSD, Niculae Badalau, secretarul general al PSD, Marian Neacsu, vicepremierul Marcel Ciolacu si liderul PSD Olt, Paul Stanescu, cei patru solicitandu-i sa nu demisioneze, potrivit unor surse PSD citate de Mediafax. Tudose s-ar fi intalnit la biroul sau de la Palatul Victoria cu Badalau, Neacsu, Ciolacu si Stanescu, acestia formand grupul restrans in care Tudose a vorbit despre posibilitatea de a demisiona. Sursele citate au aratat ca cei patru social-democrati i-au cerut premierului sa nu demisioneze. Premierul Mihai Tudose a declarat, luni seara, la Antena 3, ca a invocat posibilitatea de a demisiona de la conducerea Guvernului, intr-un cerc restrans, de numai cateva persoane, Tudose precizand, totodata, ca relatia nu Dragnea nu este „intr-un moment fericit”, spune Romania Libera.

De unde a plecat scandalul dintre Dragnea si Tudose: Sevil Shhaideh, cercetata in dosarul Belina, i-a cerut premierului sa sesizeze CCR. Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, ca daca ministrul Justitiei va redacta o sesizare privind posibilul conflict constitutional din dosarul Belina, atunci el va sesiza Curtea Constitutionala. Marti, Tudorel Toader a declarat ca la nivelul ministerului exista un draft al sesizarii, dar ca institutia nu este abilitata sa sesize CCR. Astfel, ministrul Justitiei s-a retras din conflictul privind dosarul Belina si l-a lasat pe Tudose sa decida. In contextul relatiilor tensionate dintre liderul PSD, Liviu Dragnea, si premierul Mihai Tudose, cauzate de sondajul de opinie care arata scaderea nivelului de incredere in Guvern la doar 27%, ministrul Tudorel Toader se retrage dintr-o situatie care ar putea pune si mai mult gaz pe foc intre Tudose si Dragnea. Premierul Mihai Tudose a declarat luni, la Antena 3, intrebat fiind de ce nu a sesizat Curtea Constitutionala privind un posibil conflict de natura constitutionala in dosarul Belina, ca o va face doar in momentul in care va primi de la ministerul Justitiei o sesizare redactata in acest sens si dupa ce va vedea care sunt argumentele, de vreme ce el „raspunde de sesizare”, spune Adevarul.

DNA: Costoiu si Pescariu, cercetati sub control judiciar in dosarul Cutezatorii. Fostul secretar de stat in Ministerul Educatiei Mihnea Costoiu si fostul jucator de tenis Dinu Pescariu sunt cercetati de procurorii anticoruptie, sub control judiciar, in dosarul in care se investigheaza modalitatea in care a fost concesionata Baza Sportiva „Cutezatorii” din Bucuresti, a anuntat DNA. Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii Sectiei de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie au pus in miscare actiunea penala si au dispus luarea masurii preventive a controlului judiciar pentru o perioada de 60 de zile fata de cei doi inculpati – Mihnea Costoiu (foto) si Dinu Pescariu, conform revista22.

Lista balbelor si a controverselor din activitatea Guvernului Tudose. Cabinetul Tudose este in functie de doar trei luni si jumatate. Insa activitatea Guvernului nu a fost lipsita de controverse si balbe. A fost vorba in special de masuri anuntate fara a avea un studiu de impact si fara a fi discutate in prealabil cu mediul de afaceri. Insa, multe din acestea au fost trecute la „discutate si uitate”, dupa cum spunea chiar premierul. Prima balba a aparut chiar inainte de investire. Ionut Misa a declarat, la audierile din Parlament, ca Pilonul II de pensii se va desfiinta, lucru infirmat imediat de premier. Ionut Misa, ministrul Finantelor, in 29 iunie: „Pilonul II, da, se va desfiinta si banii se vor intoarce inapoi la cei care au cotizat la pilonul de pensii, ei avand posibilitatea sa opteze pentru bugetul asigurarilor sociale sau pentru pilonul III, cel privat, vor opta intre posibilitatea de a le administra statul si sa le ofere o pensie sau sa fie un privat care sa le ofere acest lucru”. Mihai Tudose, in aceeasi zi: „Nu se desfiinteaza, de unde o scoateti? Nu a modificat nimeni de ieri pana azi programul”. Cabinetul Tudose a mai vorbit despre impozitul pe cifra de afaceri: „In programul de guvernare spune foarte clar ca va fi aplicata de la 1 ianuarie 2018 si asa vom face”, spune Digi24.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro