Politic Show: Stenograme. Ghita catre Cosma, despre Tariceanu: "Tot e bine, ca ne trebuia sa fie prostu' asta pe locul 3"; MRU: "Aseara nu stiam ca voi fi nominalizat. Apreciez pozitia premierului interimar"; Podasca (PSD): "Noua lege a alegerilor parlamentare creste nivelul de reprezentativitate"
Orban: PNL va solicita o ancheta in cazul votului la dublarea numarului de parlamentari pentru Diaspora. Liderul deputatilor PNL, Ludovic Orban, a declarat miercuri ca va solicita conducerii Camerei Deputatilor efectuarea unei anchete in cazul votului la amendamentul la legea alegerilor parlamentare privind dublarea numarului de deputati si senatori pentru Diaspora, pe motiv ca votul mai multor liberali nu a fost inregistrat. „Patru colegi de-ai mei care au fost prezenti pe toata perioada dezbaterilor in plen si care au fost prezenti la momentul votului avand cartela in aparat si dupa declaratiile lor ca au votat ‘pentru’ nu figureaza pe desfasuratorul oficial pe care ni l-a pus la dispozitie aparatul tehnic al Camerei. Nu vrem sa facem un scandal din aceasta, dar nu putem sa trecem cu vedere un fapt care ar putea crea vicieri grave in cazul exercitarii dreptului de vot la legi importante. (…) Este o chestiune care trebuie rezolvata. (…) Voi formula o solicitare oficiala din partea grupului PNL catre Biroul permanent pentru efectuarea unei anchete prin care sa se identifice cauzele care au generat aceasta grava eroare tehnica, ce, in cazul de fata, a dus la vicierea unui rezultat de vot”, a spus liderul deputatilor liberali, citat de Agerpres, scrieEVZ.
MRU, despre sustinerea lui Oprea: „Aseara nu stiam ca voi fi nominalizat. Apreciez pozitia premierului interimar”. Mihai Razvan Ungureanu, propus de presedintele Klaus Iohannis pentru sefia SIE, a comentat, in exclusivitate pentru „Adevarul„, declaratiile premierului interimar Gabriel Oprea, care a spus, aseara, ca va sprijini orice propunere venita din partea Presedintiei pentru functia de sef al SIE. MRU se bazeaza pe votul UNPR si atrage atentie ca „nu ne permitem dispute interne care sa afecteze securitatea tarii”.
Stenograme. Ghita catre Cosma, despre Tariceanu: „Tot e bine, ca ne trebuia sa fie prostu’ asta pe locul 3”. Procurorii DNA care il acuza pe Sebastian Ghita de coruperea alegatorilor romani din Republica Moldova au interceptari ale unor discutii intre Ghita si seful CJ Prahova, Mircea Cosma, in care Ghita se arata multumit de rezultatul obtinut in Moldova dupa primul tur al alegerilor prezidentiale. Potrivit unor documente ale DNA obtinute de Mediafax, scorul obtinut de Victor Ponta in Republica Moldova dupa primul tur al alegerilor prezidentiale il preocupa pe Sebastian Ghita, acesta exprimandu-si multumirea intr-o discutie purtata cu presedintele Consiliului judetean Prahova, Mircea Cosma, in seara de 2 noiembrie 2014, dupa primul tur al alegerilor prezidentiale, informeazaGandul.
Liberalii care l-au trantit din scaunul de premier, il vor acum pe MRU sef la SIE. La distanta de trei ani, Mihai Razvan Ungureanu este pe cale sa revina la sefia Serviciului de Informatii Externe (SIE) pe care l-a parasit pentru a ajunge premier. Interesant este ca liberalii, care au fost partenerii PSD-istilor (USL) la trantirea lui Ungureanu din fruntea Guvernului, in 2012, il sustin acum. Ieri, MRU a fost nominalizat de presedintele Klaus Iohannis la conducerea serviciului secret. Seful statului a informat si cele doua Camere ale Parlamentului despre decizie, propunerea luand prin surprindere pe toata lumea. In plus, decizia lui Iohannis a provocat tensiuni politice, in contextul in care PSD s-a aratat iritat de nominalizare. Social- democratii au anuntat ca nu o va vota, in timp ce UNPR, prin vocea lui Gabriel Oprea, s-a pozitionat de partea PNL si UDMR, precizand ca va sustine propunerea sefului statului, scrieEVZ.
Gabriela Podasca (PSD): „Noua lege a alegerilor parlamentare creste nivelul de reprezentativitate”. „Reforma legislatiei electorale a fost unul dintre cele mai importante proiecte din aceasta legislatura”, a declarat miercuri Gabriela Podasca, vicepresedinta Comisiei pentru Elaborarea Legilor Electorale, dupa ce Parlamentul a aprobat noua lege a alegerilor parlamentare care prevede revenirea la sistemul de vot proportional pe liste. Deputatul PSD a sustinut ca noua lege creste nivelul de reprezentativitate si participarea cetatenilor la viata politica. „Am avut in vedere in primul rand cresterea nivelului de reprezentativitate si o participarea mai larga a oamenilor la viata politica. Astfel, mecanismul electoral va fi mult mai clar – cate voturi ai primit, atatea mandate obtii in Parlament.”, a spus Podasca. Referitor la introducerea votului pe liste, Gabriela Podasca a precizat: „Sistemul uninominal mixt si-a demonstrat limitele. Este foarte greu sa le explici alegatorilor cum poate un candidat sa obtina mandatul chiar daca nu a fost castigatorul. Sistemul proportional, votul pe liste, este cel mai reprezentativ mecanism electoral. Oamenii stiu ce voteaza si mai stiu ca votul lor se va regasi in numarul de mandate obtinute de partidul pe care il voteaza”, anuntaAdevarul.