Sari direct la conținut

Politic show: ​​Surse: PSD coace încă o remaniere. Cine sunt miniştrii vizaţi; Claudiu Manda, despre declarațiile lui George Maior: „A mințit”; Guvernul României a intrat în faza de negare. Nu e de acord cu o instituție din subordinea sa

HotNews.ro

​Surse: PSD coace încă o remaniere. Cine sunt miniştrii vizaţi. La mai puţin de trei luni de la instalare, premierul Viorica Dăncilă pregăteşte schimbări în Guvern, au declarat surse politice pentru „Adevărul“. Oficial, Viorica Dăncilă spune că nu se pune problema unei remanieri. „Este adevărat că unii merg cu viteza întâi, alţii cu a doua. Eu sper că vor recupera din distanţă şi se vor încadra în foaia de parcurs“, a declarat premierul la Antena 3. Surse social-democrate susţin însă că Viorica Dăncilă a discutat deja cu Liviu Dragnea câteva mutări în Executiv, care vor fi puse în practică până la sfârşitul sesiunii parlamentare, când se va intra oficial în vacanţă. „Sunt vizaţi cel puţin trei miniştri care au avut prestaţii sub aşteptări. Dar, deocamdată, nu e nimic bătut în cuie“, susţin sursele citate, potrivitadevarul.ro.

Claudiu Manda, despre declarațiile lui George Maior: „A mințit”. Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, Claudiu Manda, a afirmat joi că, după o a doua rundă de discuţii cu fostul şef al ANI Horia Georgescu, el consideră că fostul şef al SRI George Maior „a minţit” în privinţa relaţiilor cu Georgescu. Manda anunţând că îl va invita „de urgenţă” la comisie pentru a da explicaţii. Manda a arătat că această a doua audiere a lui Horia Georgescu a fost stabilită după ce acesta a făcut mai multe afirmaţii în spaţiul public, potrivitRomania Libera.

PSD pregătește modificarea legilor serviciilor secrete.USR: ”Subminează sistemul nostru de securitate pe model rusesc”. Parlamentarii sunt hotărâţi să modifice legile serviciilor secrete. Anunţată cu surle şi trâmbiţe chiar de şeful PSD Liviu Dragnea şi de premierul Viorica Dăncilă, măsura este pusă în practică de un deputat de la putere. El a propus ca directorii de la SRI, SIE, SPP şi STS să aibă un singur mandat de patru ani, fără posibilitatea de a fi realeşi. Surse din PSD spun că modificările vor merge chiar mai departe. “Este un atac asupra ultimelor instituţii care nu fuseseră controlate politic”, reclamă opoziţia, potrivitstirileprotv.ro.

Guvernul României a intrat în faza de negare.Nu e de acord cu o instituție din subordinea sa. Guvernul României pare într-o continuă fază de negare. La început au părut excepții, situații punctuale, între timp faza de negare pare să se fi instalat bine de tot. Devine clasică replica „Au înţeles greşit”, când e vorba despre critici venite din partea Uniunii Europene. Doar că acum, Cabinetul Dăncilă nu e de acord cu o instituţie pe care o are în subordine şi care confirmă ce spun mulţi bugetari, că salariile au scăzut. Instituția este chiar INS, care ar trebui să ne țină pe toți cu picioarele pe pământ cu acele lucruri care nu mint niciodată: cifrele. Misiune eșuată, cifrele anunțate de INS sunt negate de Guvern, potrivitdigi24.ro

Cum citește premierul nostru anul 2020: „douăzeci douăzeci“. Premierul Viorica Dăncilă a vorbit, la începutul şedinţei de Guvern, despre modernizarea stadionului Giuleşti în perspectiva CampionatuluI European de fotbal din 2020, an pe care Viorica Dăncilă l-a pronunţat „douăzeci douăzeci“. Tot astăzi adoptăm în perspectiva Euro douăzeci douăzeci (adică 2020 – n.r) şi hotărârea Guvernului privind aprobarea indicatorilor tehnico-econimici pentru modernizarea şi consolidarea stadionului Giuleşti, realizat de Compania Naţională de Investiţii“, a spus premierul Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern, potrivitziaruldeiasi.ro

Rodion GA ajunge în The Guardian: „superstarul pierdut al României lui Ceaușescu”. Un cunoscut – mai nou – artist clujean a ajuns să fie subiectul unui amplu reportaj nicăieri altundeva decât în prestigiosul ziar The Guardian, care spune despre el că e „superstarul pierdut al României lui Ceaușescu”. A mixat un amestec extraordinar de prog, pop și experimentalism electronic și astfel Rodion GA a fost auzit de milioane de oameni în România Războiului Rece, notează autorul Michael Hann. Lui i s-a destăinuit Rodion, spunând cum a făcut o carieră din nimic. N-a fost ușor să fii cel mai mare colecționar de discuri din Cluj, spune Rodion Roșca, 65 ani, în interviul cu Hann. Autoritățile țineau registrul, îți căutau prin corespondență, făceau din treaba ta – treaba lor. Mai rău, suspiciunea față de oricine îndrăznea să-și lase părul lung sau să poarte ceva din moda occidentală. „România era o țară de la țară, înțelegi ce spun?”, îl întreabă Roșca pe jurnalist, potrivitactualdecluj.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro