Sari direct la conținut

Politic Show: Suspensorul lui Basescu si obsesia Tabloului; Blaga: Singurul scop al demisiei lui Voiculescu din Senat este tergiversarea procesului; Sova si Fenechiu se bat pe un proiect de 6 milioane euro

HotNews.ro
Politic Show, Foto: Colaj foto
Politic Show, Foto: Colaj foto

Suspensorul lui Basescu si obsesia Tabloului. Cu cel pe care inca nu-l botezasem Varanul m-am intalnit pentru prima si ultima oara in aceasta viata imediat dupa alegerile prezidentiale din 2004, cand se cocea ”solutia imorala”, alianta DA plus UDMR plus partidul Voiculescu. Intr-o emisiune la TVR, am incercat sa-i explic ca imoralitatea din expresia lui Basescu nu se refera, logic, la el sau la partidul lui, ci la alianta DA si la Basescu insusi, care astfel se autovaccina eticoid si preventiv pentru cardasirea cu DomProfesor in fata electoratului antisecuristo-comunist buimacit. Integral in Gandul.

Felix isi continua jocul cu Justitia. La doar o saptamana dupa ce a depus juramantul in calitate de senator, Dan Voiculescu a demisionat din nou din Senat. In aceste conditii, dosarul sau de coruptie se va intoarce de la Inalta Curte de Casatie si Justitie la Tribunalul Bucuresti. Desi aceasta este o noua amanare, presedintele fondator al PC a prezentat demisia sa drept un gest menit sa lase Justitia sa isi faca treaba, relateaza EVZ.

Blaga: Singurul scop al demisiei lui Voiculescu din Senat este tergiversarea procesului. Presedintele PDL Vasile Blaga a declarat luni seara, in cadrul emisiunii ”Sub semnul intrebarii” de pe B1 TV ca demisia lui Dan Voiculescu din functia de senator are scopul de a tergiversa dosarul in care este acuzat, potrivit b1.ro. ”Imunitatea parlamentarilor se refera doar la situatii de arestare, de perchezitii. Aici nu este cazul, e doar un dosar. Aceasta demonstratie de astazi, a doua pe parcursul a 7 luni are un singur scop: de a tergiversa dosarul pe care il are. Vor fi televiziuni care vor spune ca Voiculescu demisioneaza pentru a nu impiedica justitia, dar rezultatul este invers”, a spus Blaga citat de Romania Libera.

Sova si Fenechiu se bat pe un proiect de 6 milioane euro. Autostrada de aproape 6 milioane de euro ce urmeaza a fi construita este disputata intre PSD si PNL. In timp ce Crin Antonescu a declarat ca premierul Victor Ponta ”l-a mandatat in mod special pe domnul ministru Fenechiu” sa se ocupe de autostrada Iasi-Targu Mures, ministrul delegat Dan Sova este de alta parere. Intrebat de reporterii EVZ cine se va ocupa de noul proiect, Dan Sova a raspuns: ”Autostrada se afla in administrarea Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR). Daca domnul ministru Fenechiu va gasi bani, ne poate ajuta”. Nici premierul nu a raspuns clar daca l-a imputernicit, informeaza EVZ.

Ponta, dupa demisia lui Voiculescu: ”Nu am fost vreodata vreun fan al sau”. Premierul Victor Ponta a declarat, luni seara, ca nu era nevoie ca Dan Voiculescu sa-i ceara voie sa demisioneze din parlament, comentand ca nu este „un fan” al liderului PC, dar ii este „cunoscuta epopeea judiciara” a acestuia. „Epopeea judiciara a domnului Voiculescu imi e cunoscuta. Prin aceasta demisie se va judeca la o alta instanta inferioara. Nu am fost vreodata vreun fan al domnului Voiculescu si nu sunt. Nu era cazul sa-mi ceara mie voie (sa demisioneze-n.r.)”, a declarat Ponta citat de Gandul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro