Sari direct la conținut

Politic Show: Taberele din PDL iau cu asalt functiile de conducere; Cum a murit un partid inainte de a se naste; Gheorghe Falca se retrage din prima linie a PDL: "Nu candidez la nicio functie"; Romania are sanse sa adere la Schengen in 2011

HotNews.ro
Politic Show, Foto: Colaj foto
Politic Show, Foto: Colaj foto

Taberele din PDL iau cu asalt functiile de conducere. Taberele din PDL iau cu asalt functiile de conducere din partid. Roberta Anastase, Gheorghe Flutur, Teodor Baconschi si Mircea Toader intra in cursa pentru prim-vicepresedinti aliniati in spatele lui Emil Boc. Sorin Frunzaverde, Constantin Ostaficiuc si Cristian Boureanu vor sa fie prim-vicepresedinti ai lui Vasile Blaga, depunandu-si candidaturile in acest sens. Ioan Oltean si Cezar Preda s-au inscris in cursa pentru secretar general, primul in echipa premierului, cel de-al doilea in cea a lui Vasile Blaga. Celor doi, care-si incearca norocul si la postul de vicepresedinte, le face concurenta sefa Organizatiei de Femei a PDL, Sulfina Barbu, care si-a depus ieri candidatura pentru fotoliul de secretar general, scrie EVZ.

Cum a murit un partid inainte de a se naste. Acum doua luni, aparitia unui partid parea inevitabila. Un proiect cu totul nou, bazat pe integritate si promovat pe Internet. Cativa intelectuali au inceput sa-l puna la cale. A pornit o dezbatere entuziasta despre despre ideologie, lideri si strategie. Apoi totul a murit subit. Unde si de ce a disparut Noul Partid? In 1996, Alianta Civica castiga alegerile ca parte a CDR. De atunci, nici o formatiune in afara de partidele clasice nu a reusit sa intre in Parlament. Nu pentru ca n-ar fi incercat – chiar acum sunt o multime de initiative care vor „o altfel de Romanie”. Dar ceva nu s-a inchegat. Am urmarit cea mai recenta dintre ele ca sa aflu de ce mai toata lumea huleste partidele de acum, dar nimeni nu reuseste sa porneasca o alternativa, anunta Romania Libera.

Gheorghe Falca se retrage din prima linie a PDL: „Nu candidez la nicio functie”. Surpriza la alegerile din Partidul Democrat Liberal. Primarul Aradului, Gheorghe Falca, face un pas inapoi, retragandu-se din Biroul Permanent National. „Nu candidez la nicio functie”, a anuntat actualul secretar executiv pentru gandul. Dat ca posibil candidat pentru functia de primvicepresedinte, Gheorghe Falca va ramane asadar dupa congresul PDL de saptamana viitoare in afara organizatiei centrale a democrat-liberalilor. In urma cu o jumatate de ora a expirat termenul pentru depunerea candidaturilor la sefia partidului. Pentru functia de primvicepresedinte s-au inscris Sorin Frunzaverde, Roberta Anastase, Gheorghe Flutur, Theodor Baconschi si Cosntantin Ostaficiuc. Liderul deputatilor PDL, Mircea Toader si-a retras candidatura pentru functia de primvice, in timp ce presedintele Organizatiei de Femei a PDL, Sulfina Barbu, s-a alaturat lui Cezar Preda si Ioan Oltean in cursa pentru postul de secretar general, informeaza Gandul.

Romania are sanse sa adere la Schengen in 2011. Romania are sanse sa adere la Schengen in 2011 daca va avea un raport bun pe justitie, a declarat Marian Tutilescu (foto), sef al Departamentului Schengen din Ministerul de Interne, in cadrul dezbaterii „Noile state membre cantaresc costurile si beneficiile”, organizata de Platforma Europeana de Dezvoltare si Departamentul de Afaceri Europene, in parteneriat cu ziarul „Adevarul”. Cele patru state care se opun deocamdata – Franta, Germania, Finlanda si Olanda – au subliniat faptul ca votul este unul politic si „exprima increderea in capacitatea noului stat intrat in Schengen de a-si gestiona frontierele”. In opinia sa, Grecia reprezinta „principala sursa de migratie ilegala pentru ca ii este greu sa-si gestioneze granitele maritime si este si in vecinatatea Turciei, care si-a ridicat vizele pentru un numar de state din Orientul Mijlociu si Apropiat, pe unde intra multi imigranti ilegali”, scrie Adevarul.

Blaga se teme ca Boc va prabusi partidul in sondaje. Secretarul general al PD-L Vasile Blaga, contracandidatul lui Emil Boc pentru sefia Partidului Democrat Liberal a recunoscut aseara, la Cluj Napoca, ca exista un anumit risc pentru partid in a-l alege pe premier ca presedinte al PD-L. Intrebat daca Emil Boc va putea duce partidul la un scor electoral bun sau il va trage in jos, avand in vedere procentul foarte slab de incredere al populatiei in persoana acestuia, fostul ministru de Interne a declarat ca la acest capitol exista un mare semn de intrebare. „Aici este marea intrebare si a noastra si este unul din motivele pentru care am depus acest proiect politic cu care candidez la presedintia partidului. Tinand cont de experienta din 2000, cand nu am vrut sa credem ce aveam pe analize, si am vazut ca domnul Roman a obtinut patru la suta la alegeri, bineinteles ca ne punem astfel de intrebari, dar daca partidul va dori asta si anume ca Emil Boc sa devina presedinte al partidului nu va fi niciun risc”, a spus Blaga, anunta EVZ.

In editorialul „Crin aseaza matrita, Felix toarna materialul”, Laurentiu Mihu scrie: „Sub Crin Antonescu, Partidul National Liberal s-a transformat intr-una dintre cele mai rigide formatiuni politice din Romania, doar standardele absurde din PRM-ul, condus de Vadim Tudor, si PC-ul, controlat de Dan Voiculescu, facand ca liberalii lui Crin sa nu-si adjudece inca suprematia la acest capitol. Da, flexibilitatea de trunchi de copac secular a Partidului National Liberal depaseste acum pana si performantelei unitatii PDSR-isto – PSD-iste de monolit, dar si disciplina de fier care i-a format, de mici, pe democrat-liberali”. Integral in Romania Libera.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro