Sari direct la conținut

Politic Show: Traian Basescu, dezlantuit la Cotroceni. I-a facut corupti pe Ponta si Iohannis, a laudat-o pe Udrea si l-a schimbat pe Oprea; Lista categoriilor de informaţii secrete din SIE, postată de Turcescu imediat după dezvăluirile lui Băsescu;; Iliescu îi pune eticheta lui Iohannis: „Are nişte handicapuri, îi lipsesc multe ca om politic”.

HotNews.ro
Politic Show, Foto: Colaj foto
Politic Show, Foto: Colaj foto

Traian Basescu, dezlantuit la Cotroceni. I-a facut corupti pe Ponta si Iohannis, a laudat-o pe Udrea si l-a schimbat pe Oprea. Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, ca Victor Ponta si Klaus Iohannis, ambii candidati la alegerile prezidentiale din noiembrie, sunt corupti, mincinosi si oportunisti. Totodata, seful statului si-a declarat sustinerea pentru candidatul PMP, Elena Udrea, pe care a laudat-o, spunand ca aceasta a avut rezultate in timpul mandatului de ministru.Traian Basescu a tinut si sa se dezica de zvonurile potrivit carora ar sustine sau ar avea vreo intelegere cu Victor Ponta sau Klaus Iohannis. Presedintele a concluzionat ca nu sustine si nici nu va sustine vreodata pe vreunul dintre cei doi candidati, care au avut cate un rol de jucat in procesul suspendarii din vara anului 2012. Detalii pe Stirile Protv.ro.

Lista categoriilor de informaţii secrete din SIE, postată de Turcescu imediat după dezvăluirile lui Băsescu. La doar câteva minute după ce Traian Băsescu a anunţat că premierul României şi candidatul la preşedinţie, Victor Ponta, a fost ofiţer acoperit al SIE, în perioada 1997-2001, Robert Turcescu a postat o fotografie pe Facebook cu Hotărârea de Guvern prin care se extinde protecţia acordată foştilor ofiţeri din cadrul Serviciului de Informaţii Externe, decizie prin care ar fi beneficiat premierul. Robert Turcescu a declarat la un post de televiziune, luna trecută, că a fost ofiţer acoperit, prezentând în acest sens şi o serie de documente pe blogul personal, mărturisirea sa fiind îndelung discutată în presă. Citeste mai mult pe Adevarul.ro.

Fără partid în spate, Vreme a rămas fără imunitate. Plenul Camerei Deputaţilor a decis ieri, spre surprinderea multora, ridicarea imunităţii deputatului independent Valerian Vreme, fost ministru al Comunicaţiilor. Deputații s-au strâns cu greu în sala de plen, dar, în cele din urmă, s-a asigurat cvorumul, la ședință fiind prezenți 236 de deputați din 404. Astfel, 153 de deputați au votat „pentru” și 110 „împotrivă”, votul fiind secret, cu bile. Vreme a susținut un discurs în fața colegilor săi privind implicarea sa în dosarul Microsoft, dar care nu a stârnit interesul deputaților. Unii își făceau poze cu tableta, în timp ce alții stăteau de vorbă. „Am semnat documentele după ce toate au fost semnate de persoanele abilitate”, a încercat să se disculpe fostul ministru în fața colegilor săi, informeaza EVZ.ro.

Votul inimii vs votul raţiunii. Cum este mai bine să votezi: „cu inima” sau „cu capul”? Iar, în subsidiar, cu Monica Macovei sau Klaus Iohannis? O dispută care a produs o mare efervescenţă în publicaţiile dreptei. Gabriel Liiceanu îşi îndemna cititorii să voteze ”cu inima”. Să ignore suveran orice calcul politic şi să-şi astupe urechile la cântecul de sirenă al ”cântăritorilor specializaţi de şanse”. Se revolta împotriva ”lucidităţii” şi ”inteligenţei”, pledând ardent pentru ”judecăţile inimii”. Vizat, printre alţii, de sarcasmele primului, a răspuns Andrei Cornea, avertizând asupra consecinţelor nefaste ale ”visului-de-zi” şi ale utopiei (”basmului”) în istorie. Îşi prevenea cititorii asupra orbirii ”credinciosului” şi riscurilor rătăcirii, îndemnându-i să voteze ”cu capul, şi nu cu inima”, noteaza Deutsche Welle.

Iliescu îi pune eticheta lui Iohannis: „Are nişte handicapuri, îi lipsesc multe ca om politic”. După ce Ion Iliescu a spus despre Mircea Geoană că s-a comportat ca un prostănac în campania din 2004, despre Crin Antonescu a afirmat că este „o lichea”, iar pe Victor Ponta l-a făcut „cârlan”, preşedintele de onoare îl caracterizează pe Klaus Iohannis drept un om politic cu handicapuri. Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, nu îi dă şanse candidatului ACL să câştige bătălia prezidenţială pentru a ajunge să coabiteze cu un guvern de stânga. Fostul preşedinte susţine că Iohannis are „nişte handicapuri pe care cu greu le va putea trece”.„Eu nu cred că domnul Iohannis are şanse de succes în această campanie pentru prezidenţiale. Sigur, el are sprijinul partidului său, al celor două partide, e un om care are anumite date, adică serizotate. Eu l-am cunoscut şi al Sibiu ca primar, dar îi lipsesc multe pentru un om politic, de la aliura necesară la nivel naţional”, a declarat Iliescupotrivit Gandul.info.

Gogoașă electorală. Plebiscitul, armă de campanie. In lipsa unor dezbateri reale pe programe politice, candidaţii la alegerile prezidenţiale lansează pe piaţă ideea consultării populaţiei pe diferite teme, referendumul fiind una dintre instituţiile care sunt utilizate în scop electoral. În 2009, odată cu alegerea preşedintelui, a fost convocat referendumul pentru Parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300. Deşi românii au fost de acord cu această propunere, rezultatul scrutinului nu a fost niciodată pus în practică. Dimpotrivă, numărul parlamentarilor a crescut la o cifră record pentru România: aproape 600 de deputaţi şi senatori. Dacă problema Legislativului a rămas nerezolvată, acum politicienii au revenit la un subiect aproape uitat: forma de guvernământ. Premierul Victor Ponta vrea referendum privind monarhia. „Dacă voi fi preşedinte, voi fi acel preşedinte care va supune în discuţia publică, pentru prima dată în mod serios, şi dacă va exista o mişcare publică în acest sens, chiar unui referendum, forma de guvernământ”, a declarat Ponta, sâmbătă, la Curtea de Argeş. Prezidenţiabilul PSD a spus că există deja o „discuţie serioasă” la nivelul societăţii şi problema ar trebui tranşată de viitorul preşedinte. Ipoteaza unui referendum privind monarhia a fost avansată şi de preşedintele Traian Băsescu, la recentul congres al PNŢ. Integral pe Evz.ro.

Ion Iliescu: „Ieşirea Gabrielei Firea, o stângăcie, eu am fost un preşedinte care nu a avut copii“. Fostul şef de stat Ion Iliescu a declarat în cursul zilei de azi că „ieşirea” Gabrielei Firea, care a afirmat că un preşedinte care nu are copii nu este bun, este „o stângăcie”, el amintind că a fost un preşedinte care nu a avut copii. „Eu sunt unul din ăştia (preşedinte care nu a avut copii, n.r.) . E nepotritivtă ieşirea Gabrielei Firea. Eu am toată simpatia pentru Gabriela Firea, dar nu am înţeles ieşirea asta a ei, a fost o stângăcie”, a spus Iliescu. Fostul preşedinte a mai arătat că viaţa a făcut astfel încât să nu aibă copii, deşi a avut o relaţie bazată pe afecţiune totală cu soţia sa, Nina, scrie Adevarul.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro