Politic Show: UDMR nu-i lasa lui Basescu voturile maghiarilor; PNG traieste fara cotizatiile membrilor; Boc a propovaduit „Prima Casa” dintre vacutele melomane, iar membrii cabinetului cu probleme de imagine trebuie sa plece
UDMR nu-i lasa lui Basescu voturile maghiarilor. Uniunea a decis ieri sa-l arunce in cursa pentru Cotroceni pe presedintele executiv, Kelemen Hunor. Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania (UDMR) intervine in ofensiva electorala a lui Traian Basescu in secuime. UDMR a decis, in cele din urma, sa aiba propriul candidat pentru Cotroceni, presedintele executiv al Uniunii, Kelemen Hunor. Chiar si fara sprijinul radicalilor maghiari condusi de Laszlo Tokes, candidatul UDMR are toate sansele sa rupa o parte semnificativa din voturile pe care actualul sef al statului se baza in secuime, in conditiile in care Uniunea nu avea un prezidentiabil, scrie EvZ.
PNG traieste fara cotizatiile membrilor. Partidul Noua generatie, condus de Gigi Becali, a avut anul trecut venituri in valoare de 9,5 milioane lei, desi nici un membru de partid nu a platit cotizatii. Toate veniturile provin din donatii, iar Becali nu a contribuit decat cu o suma mica: 35.045 lei. Grosul banilor l-au adus in partid Virgil Becali, Valeriu Argaseala, Catalin Zmarandescu si Vasile Smarandescu, fiecare donand cate 100.000 de lei, noteaza Romania Libera.
In editorialul „Basescu si noii securisti„, Florian Bichir vorbeste despre faptul ca „Traian Basescu a mai avut o izbucnire nervoasa la adresa jurnalistilor. Aflat la Sulina, presedintele a observat o jurnalista care-l insotea la o distanta de doi-trei metri de grupul oficialilor care il conduceau. Pentru ca nu era prima data cand discutiile sale – aparent, particulare – erau inregistrate, vizibil iritat, seful statului l-a apostrofat pe un SPP-ist: „Am o rugaminte. Daca tot mergi asa tantos, ia-o pe fata asta cu microfonul, ca astia-s mai rau ca fosta Securitate! Sa-ti bage microfonul, sa auda ce discuti cu nevasta. Dar avand patron turnator, ce sa-i faci?”. Jurnalistul a incercat sa explice faptul ca-si face meseria, dar Traian Basescu a fost de neoprit: „Nu! Sa stai cu microfonul cand ma intrebi este meseria ta. Cand stai cu microfonul intre oameni, cum stateau aia dinainte (securistii – n.r.), nu e meseria ta. Asta s-o stii de la mine, ca-s mai batran ca tine”. Integral in EvZ.
Boc a propovaduit „Prima Casa” dintre vacutele melomane. Vacute si vitei, fermieri si credite, programe guvernamentale si bani europeni, „Adrian Nastase”, „Prima Casa”. Premierul Emil Boc a reusit ieri sa atinga toate aceste subiecte in cadrul vizitei sale de lucru in comuna Contesti-Dambovita, prilej cu care a laudat ferma de vaci a unui cetatean beneficiar de fonduri europene, a admirat un teren de fotbal construit prin bunavointa Guvernului, iar la intoarcere a cumparat cirese de pe marginea drumului, mai ieftine ca la Bucuresti. Dupa ce a colindat, in pas grabit, ferma Bredo Invest, s-a interesat ce rase au prosperat si a aflat ca vacile sunt stimulate cu muzica simfonica pentru a da mai mult lapte, seful Executivului a fost luat de intrebari de fermieri, noteaza Gandul.
Membrii cabinetului cu probleme de imagine trebuie sa plece. Vicepresedintele PD-L, deputatul Cezar Preda, a dat ieri un semnal pentru cei doi membri ai Cabinetului Boc implicati in scandaluri. El a spus intr-o conferinta de presa ca membrii Cabinetului care vor afecta imaginea candidatului partidului la alegerile prezidentiale isi vor incheia conturile cu guvernarea. Preda s-a referit in speta la cei doi ministri anchetati – Monica Iacob Ridzi si Nicolae Nemirschi. In opinia lui Preda, acestia “afecteaza imaginea guvernului”, dar ca “intreaga responsabilitate, la aceasta ora, si-o asuma primul-ministru Emil Boc”, noteaza Gardianul.
Deputatul Stan – „Bula” isi dadu demisia din PDL. Deputatul PDL Nicolae Stan, cunoscut sub numele de „Bula”, si-a anuntat ieri demisia din partid, in cadrul sedintei BPJ al PDL Olt. „Mi-am anuntat demisia pentru ca nu am fost lasat sa-mi organizez asa cum imi doresc viata de partid in colegiul in care am fost ales de oameni. Consider ca la Olt PDL este un partid de gasca. Eu imi doresc sa revin langa fostii mei colegi de la PSD, dar nu am sa cad in genunchi pentru a fi acceptat in grupul parlamentar PDL din Camera Deputatilor”, a spus „Bula”, noteaza Romania Libera.