Lupta pentru putere favorizează o politică economică populistă, care dezechilibrează economia, provoacă inflație și împiedică scăderea ratelor dobânzilor

Recursul atât de masiv al Ministerului Finanțelor la împrumuturi publice se întâlnește, în general, în perioade de război sau de recesiune, când economia este fragilă, iar nevoile de finanțare sunt foarte mari. În cazul României, anul 2024 este marcat de o creștere economică lentă (0,7% în semestrul I) și de o inflație ridicată, scrie într-un articol pe Contributors.ro economistul Silviu Cerna.

Nu este vorba, deci, despre o criză, ci despre o creștere economică foarte slabă și în condiții de dezechilibru financiar și monetar. Cauza acestui dezechilibru este aceea că creșterea slabă a ofertei de bunuri și servicii a avut loc în condițiile creșterii accentuate a consumului (10% rată anuală), care a ajuns la un maxim istoric de 90% din media UE, cu mult peste nivelul unor state occidentale.

Silviu Cerna este profesor emerit de ‘’Economie monetară’’ la Facultatea de Economie şi de Adminstrare a Afacerilor a Universităţii de Vest din Timişoara. 

Banca Națională (BNR) a decis recent reducerea ratei dobânzii de politică monetară de la 7% la 6,75% (5 iulie), iar apoi la 6,50% (7 august). Explicația acestor măsuri prudente este că, în iunie 2024, rata anuală a inflației a continuat să scadă ușor, coborând la 4,94%, nivel inferior cu 1,67 pp celui consemnat cu trei luni în urmă.

Problema este că amintitele decizii de politică monetară ale BNR se combină cu politica fiscală relaxată a guvernului, ale cărui emisiuni de titluri de stat pe piața internă au continuat să crească. Efectul conjugat al acestor două politici – monetară și fiscală – este că România rămâne țara cu cea mai mare inflație din UE (5,42%; iulie 2024/iulie 2023).

Creșterea volumului împrumuturilor publice de pe piața internă este impusă de necesitatea finanțării deficitului bugetar (diferenței dintre veniturile și cheltuielile statului). În primele șapte luni din 2024, acest sold negativ s-a ridicat la 4,02% din PIB. Ca urmare, în perioada respectivă, valoarea emisiunilor de titluri de stat pe piața internă a fost de 71 miliarde lei, respectiv 4% din PIB, comparativ cu 38,6 miliarde de lei, respectiv 2,4% din PIB aferente celor șapte luni ale anului 2023. Aceste emisiuni determină creșterea cererii solvabile și produc inflație în mult mai mare măsură decât amintitele reduceri ale ratei dobânzii de politică monetară. În plus, evaluările agențiilor de rating internaționale cu privire la evoluția viitoare a deficitului bugetar și a datoriei publice arată că investitorii se așteaptă ca politica fiscală relaxată a guvernului României să continue, zădărnicind eforturile BNR de a combate inflația și subminându-i funcțiile (menținerea stabilității prețurilor și asigurarea stabilității financiare).

Ministerul Finanțelor a publicat recent o „Strategie de administrare a datoriei publice guvernamentale aferentă perioadei 2024-2026”, conform căreia doar o mică parte (15%-25%) din volumul împrumuturilor publice ce vor fi contractate în acest interval de timp vor fi pe termen scurt (până la 1 an), restul fiind împrumuturi pe termen mediu și lung. Rămâne însă de văzut dacă acest indicator de risc se va încadra în limitele stabilite. Căci, Ministerul Finanțelor a revizuit ulterior necesarul de finanțare din acest an, majorând cu 36 de miliarde de lei sumele pe care estimează că trebuie să le împrumute pentru a finanța deficitul bugetar și pentru a „rostogoli datoria publică” (a înlocui creditele scadente cu noi împrumuturi).

Un recurs atât de masiv la împrumuturi publice se întâlnește, în general, în perioade de război sau de recesiune, când economia este fragilă, iar nevoile de finanțare sunt foarte mari. În cazul României, anul 2024 este marcat de o creștere economică lentă (0,7% în semestrul I) și de o inflație ridicată. Nu este vorba, deci, despre o criză, ci despre o creștere economică foarte slabă și în condiții de dezechilibru financiar și monetar. Cauza acestui dezechilibru este aceea că creșterea slabă a ofertei de bunuri și servicii a avut loc în condițiile creșterii accentuate a consumului (10% rată anuală), care a ajuns la un maxim istoric de 90% din media UE, cu mult peste nivelul unor state occidentale. Ca urmare, investitorii în titluri de stat au început să se întrebe, pe bună dreptate, dacă noua strategie de administrare a datoriei publice va permite finanțarea deficitului bugetar și îmbunătățirea structurii datoriei publice. O serie de analiștii independenți, inclusiv Consiliul Fiscal, care este un organism oficial, ai cărui membrii sunt numiți de Parlament, estimează că în 2024 se va înregistra un deficit bugetar de peste 7% din PIB și că statul va continua să se împrumute masiv.

În mai multe articole publicate în cursul timpului (aici) (aici) (aici) (aici) (aici) (aici) (aici) și (aici), am descris politica fiscală a guvernelor române din ultima perioadă ca un caz de „populism economic” și am analizat consecințele economice mai ample ale acestui fenomen. La fel ca politica monetară populistă (relaxarea cantitativă – Quantitative Easing; teoria monetară modernă – Modern Monetary Theory; elicopterul cu bani – Helicopter Money), aplicată în unele țări dezvoltate în timpul crizei financiare din 2007–2008, politica fiscală populistă dusă de guvernele României în cea mai mare parte a perioadei 1999-2024 se abate de la regulile clasice ale finanțelor publice sănătoase și alimentează inflația. Efectele inflaționiste ale politicii fiscale populiste se transmit atât prin canalele de transmisie specifice politicii monetare (prețuri; rata dobânzii; credit; anticipații; curs de schimb), cât și prin canalele proprii (multiplicatorul fiscal; efectul de substituire; efectul-venit), care acționează, de regulă, direct și rapid asupra cererii solvabile și prețurilor.

Într-un sistem bancar cu două niveluri (bancă centrală și bănci comerciale), titlurile de stat sunt similare cu moneda primară (baza monetară), creată de banca centrală. Băncile comerciale sunt instituții financiare duale: ”intermediari financiari” și ”centre creatoare de monedă”. În această din urmă calitate, ele pot spori sau diminua instantaneu și masiv volumul creditelor pe care le acordă economiei, în funcție de estimările pe care le fac cu privire la efectele operațiunilor respective asupra rentabilității lor viitoare. Această flexibilitate este posibilă, deoarece portofoliul de titluri de stat pe care îl dețin permite băncilor comerciale să se refinanțeze rapid la banca centrală prin operațiuni open market și facilități de creditare (de ex., facilitatea de creditare marginală – Banca Centrală Europeană; lombard – BNR).

În timp ce politica monetară populistă constă în creditarea directă a statului de către banca centrală și, deci, crearea de monedă la dispoziția guvernului, politica fiscală populistă amplifică creația de titluri de stat la sursă și oferă băncilor comerciale cumpărătoare posibilitatea de a transforma ușor aceste titluri în monedă primară, cu tot ceea ce implică aceasta mai departe în cadrul procesului de creditare bancară și creație monetară. Acest proces este unul multiplicator, deoarece regula „depozitele fac creditele”, caracteristică primelor etape ale istoriei bancare, se combină, în activitatea bancară modernă, cu regula „creditele fac depozitele” (Loans make Depozits).

La fel ca în cazul Băncii Centrale Europene și al altor bănci centrale din Sistemul European al Băncilor Centrale, legislația din România interzice BNR să acorde credite directe guvernului. Cu toate acestea, BNR poate cumpăra și vinde titluri de stat prin operațiuni de piață monetară (open market), care constituie cel mai important instrument de politică monetară. Datele publicate de BNR arată că acțiunea factorilor autonomi ai lichidității sistemului bancar comercial a fluctuat foarte mult în ultimul timp, ceea ce a determinat variații ample ale poziției nete a lichidității băncilor, care a avut valori atât negative, cât și pozitive, nu neapărat coerente. Ca urmare, sensul în care a fost utilizat acest instrument de politică monetară al BNR a fost modificat de mai multe ori.

Rezultă că, din punct de vedere monetar, emisiunea de titluri de stat se conjugă cu efectele reducerilor ratei dobânzii de politică monetară decise de banca centrală. În plus, efectele inflaționiste ale politicii fiscale populiste sunt amplificate de anticipațiile agenților economici, instrument utilizat, de altfel, și de banca centrală. În cazul României, aceste anticipații sunt că politica fiscală laxă va continua până la alegerile din acest an și o perioadă mai mare sau mică după aceea, în funcție de constrângerile bugetare impuse de piețe și de organismele monetare și financiare internaționale (Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Comisia Europeană).

După părerea noastră, în viitorul previzibil nu vor mai avea loc reduceri ale ratei dobânzii de politică monetară, însă guvernul actual și cel rezultat din alegeri vor încerca să ducă în continuare, dacă vor putea, politica fiscală populistă din ultimii ani. Ca urmare, este de presupus că, în viitorul previzibil, inflația va rămâne ridicată. Se poate anticipa, deci, că efectele inflaționiste respective se vor combina cu cele ale eventualelor încercări ale BNR de a atenua restricțiile impuse procesului de creditare. Cu alte cuvinte, rata inflației va rămâne, probabil, ridicată în viitorul previzibil.

Mai grav este faptul că, dacă politica fiscală populistă actuală nu va fi abandonată, aceasta poate deveni un instrument politic permanent, deoarece viitoarele guverne vor dori și ele, la fel ca cele de până acum, să îl utilizeze pentru a-și menține sprijinul politic. România va intra atunci într-o perioadă nefastă, în care măsurile de politică economică vor fi subordonate tot mai mult considerentelor politice. Această perspectivă este la fel de îngrijorătoare ca presiunile făcute în trecutul nu prea îndepărtat de unii membrii ai guvernului și de alți politicieni asupra independenței BNR. – Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro