Politico: Ce pot face europenii pentru a-și proteja recoltele în fața valurilor de caniculă și a altor schimbări climatice
Valul de temperatură ce a afectat Europa în ultimele săptămâni s-a diminuat, dar e foarte probabil să vină alte perioade cu temperaturi extreme, condiții în care europenii iau măsuri de adaptare. Politico.eu trece în revistă o parte dintre aceste măsuri, concentrându-se asupra a 4 domenii-cheie, inclusiv agricultura, sector unde impactul fenomenelor climatice extreme este foarte ridicat.
Potrivit sursei citate, care invocă studii de specialitate realizate de diverse instituții, în special de Comisia Europeană, căldura foarte ridicată a devansat deja cu o săptămână ciclul recoltelor de cereale și este de așteptat ca astfel de schimbări să continue în următoarea sută de ani, cu diferențe de la o zonă la alta:
- în nordul Europei, productivitatea ar putea crește, pe măsură ce sezonul agricol se lungește, iar perioadele de îngheț se scurtează.
- în zona mediteraneană și în unele zone din Europa Centrală și de Est, agricultura ar urma să aibă mai mult de suferit din cauza valurilor de caniculă, a secetei, a incendiilor forestiere, a deșertificării și a culturilor mai puțin productive – fără a lua în considerare alte probleme asociate schimbărilor climatice, precum bolile sau paraziții.
- Fermierii au spațiu de adaptare pe termen scurt și mediu, adoptând practici noi în diversificarea culturilor, în strategiile de conservare a apei, inclusiv în modelele aplicate pentru irigații. Aici, însă, sunt așteptate confruntări între țările din nordul și sudul Europei, când politicile vor fi discutate în Parlamentul European.
Mai mult despre măsurile necesare europenilor în agricultură și alte domenii-cheie, pentru a se adapta în fața valurilor de caniculă – aici