Sari direct la conținut

Ponta, despre imaginile cu Basescu si lideri PMP: Si-a pierdut orice simt al realitatii. Mi-a fost mila cand l-am vazut coscovit, in alb

HotNews.ro

Premierul Victor Ponta a afirmat sambata, comentand imaginile cu presedintele Traian Basescu si lideri ai PMP, ca acesta „si-a pierdut orice simt al realitatii si al masurii” si ca i-a fost „mila” de el cand l-a vazut „coscovit, in alb, langa o doamna care il tragea de mana si il punea sa faca poze cu ea”.

Premierul Victor Ponta a comentat, sambata, la Targu Jiu, imaginile in care seful statului apare, imbracat in alb, cu tricou cu sigla PMP, alaturi de lideri ai partidului, dar si de sotia sa, relateaza Mediafax.

„Cred ca presedintele si-a pierdut orice simt al masurii si al bunului simt, pentru ca, altfel, sa te imbraci in alb, asa ca cine stie ce adolescent tarziu, si sa iti faci poze cu o doamna adolescenta tarzie, tu, cand esti presedintele tarii… realmente cred ca si-a pierdut orice simt al realitatii si al masurii si mie ieri (vineri – n.r.) mi-a fost mila de el cand l-am vazut asa, coscovit, in alb, langa o doamna care il tragea de mana si il punea sa faca poze cu ea. De obicei, cand il vad pe domnul Basescu am alte sentimente, dar ieri a fost mila. Eu nu cred ca e foarte constient de ceea ce se intampla de fapt si la ce e folosit, ca e plimbat asa, e pus in geam stiti cum”, a declarat Ponta.

Intrebat ce parere are despre faptul ca presedintele Traian Basescu a purtat insemnele unui partid, premierul a raspuns: „Si eu sunt in campanie si port insemnele Romaniei si ale Uniunii Europene si evident ca un presedinte cu atat mai mult ar trebui sa fie mandru de Romania si de Europa, nu de partidul domniei sale, dar, ma rog, la ce va asteptati? De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere”, citeaza Agerpres.

Premierul Victor Ponta a postat, vineri, pe pagina sa oficiala de Facebook o fotografie cu presedintele Traian Basescu si deputatul Elena Udrea, pe plaja, ambii fiind imbracati in tricouri PMP, insotita de textul „No comment!”.

Elena Udrea a postat tot vineri pe Facebook o serie de fotografii intitulata „Traian Basescu cu tinerii si femeile din PMP”. Fotografiile sunt realizate la malul marii, pe plaja.

Astfel, Traian Basescu apare imbracat in pantaloni albi, pantofi sport si un tricou alb cu sigla PMP si cu mesajul „Vote for PMP”, alaturi de sotia sa, Maria Basescu, purtand la randul sau un tricou cu sigla PMP si cu inscriptia „Made me do it”, precum si de mai multi lideri si candidati ai partidului, intre care Elena Udrea, Cristian Preda, toti avand tricouri albe cu sigla PMP.

In unele dintre fotografii, presedintele da mana cu candidati si lideri ai PMP, intre care Elena Udrea, care are si ea un tricou alb cu sigla PMP si inscriptia „I’m popular”, si Cristian Preda, imbracat intr-un tricou pe care este imprimata o poza cu mere rosii.

Potrivit unor surse din partid, mai multi lideri locali si nationali ai formatiunii s-au intalnit, vineri, cu presedintele Traian Basescu la Neptun. Reprezentantii PMP au avut o discutie cu seful statului la un local din statiune, iar apoi au mers pe plaja, dupa care i-au prezentat colectia de tricouri a partidului si au facut mai multe fotografii cu seful statului.

Presedintele Traian Basescu, impreuna cu sotia sa, se afla la vila de protocol de la Neptun, pentru a petrece minivacanta de 1 Mai.

Seful statului a ajuns la Neptun joi seara, dupa ce in cursul diminetii a participat la o emisiune la B1 TV.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro