Sari direct la conținut

Popor de Mungii, tara de filmat

Cotidianul

Bietul Remes! Nici n-a cazut bine in lada cu caltabosi a istoriei ca a fost depasit, pe contrasens, in mare viteza. La volan: Orban, ministrul Transporturilor pe Capota.

A fost nevoie de Orban. A fost nevoie? Exact. Orban a lecuit, de ultimul trac, nepasarea si aroganta unei clase care munceste, de aproape 18 ani, la propria intronizare. Istoria acestei nenorociri a fost fondata cu acte in mare neregula, in 1991. Caritas, prima megacoproductie penala a tarii, a asociat strins lumea parla-demnitarilor si dreptul special la infractiune. A urmat, cu mare spor, o epoca lunga de spagi, deturnari si demolari bancare – vulnerabila, totusi, din pricina excesului de scriptologie. De aici, dusmanii ei de moarte: procurorul si flagrantul. Aceasta epoca s-a incheiat cu naufragiul filmat al lui Remes. Contramasurile au fost imediat puse in proiect. A aparut, astfel, initiativa de modificare a Codului penal. Preschimbarea da, practic, statut de ostatici atit procurorilor, cit si flagrantului. Semnele unei epoci noi si ale unei noi logici operationale deveneau, asadar, vizibile. Aceasta e epoca proclamata de episodul Orban.

E epoca eliberarii depline de retineri, temeri si limite. Epoca in care demnitarii nu se mai pazesc de flagrant, ci sint, permanent, in flagrant deschis, public si entuziast. Sindromul Remes – Muresan („vezi, sa nu ne asculte astia!“) a disparut. S-a resorbit. Profesorul Orban a predat, dintre troiene, o lectie magistrala. Cita siguranta, ce aer de diplomat vexat, cit dispret pentru gesturile de umanitate ultima! Feriti-va de catastrofe in compania lui Orban: va fi primul in barca de salvare, va avea dreptul la colacul de protocol si, la nevoie, va va trosni cu visla in cap. Cu Orban, si cu balurile de sfirsit de an, in care protipendada se premiaza incrucisat, se desavirseste declaratia de neatirnare si decuplarea de natiune a haitei inzestrate si innebunite de aproape 20 de ani de furt si privilegii. Drojdia se vrea elita. Are si un moto pe blazon: „Vom minti si vom fi liberi!“.

In timpul asta, poporul, prostimea, romanul invizibil nu s-au stricat indeajuns. De cind flagrantul nu mai sperie si e practicat liber, ca amorul, romanii filmeaza indiscret. Pornografie stradala, cu consecinte mortale pentru Orban si pentru CNA. Intr-adevar, unde e CNA-ul sa interzica, din considerente de morala publica, difuzarea recitalului Orban, dupa ce a incercat sa blocheze documentarul Remes? Portita trebuie inchisa. Poporul filmeaza excesiv. Si ar mai fi femeia de la dispeceratul Ambulantei. Inregistrarea de la 112 spune ca un trecator omenos a anuntat accidentul. Era devreme si nimeni nu putea sti daca e sau nu e ceva grav. Si totusi militianul de pe fir a gasit timpul s-o umileasca pe femeia de la dispeceratul Ambulantei. Chiar si asa, femeia a insistat sa-si faca datoria. Si a pierdut, astfel, un premiu la sindrofiile de sfirsit de an ale celor buni si alesi (cu vot de lista). Exista, deci, riposta. Inregistram. Moral si video. N-am cistigat degeaba Cannes-ul. Sintem un popor de Mungii. Si avem o tara de filmat.

Cotidianul

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro