Porumboiu: Marian Enache, preşedintele Curţii Constituţionale, a fost primul preşedinte al CPUN-ului la Vaslui. Mulţi aruncau tablourile lui Ceauşescu. El nu
Adrian Porumboiu, om de afaceri cu investiţii în agricultură, cu precădere în judeţul Vaslui, a vorbit, la Prima TV, despre momentul în care Marian Enache, actualul preşedinte al CCR, şi-a început cariera politică. Imediat după Revoluţia din 1989, Marian Enache a devenit preşedintele CPUN Vaslui, potrivit News.ro.
„Marian Enache, preşedintele Curţii Constituţionale, a fost primul preşedinte al CPUN-ului la Vaslui. Un om echilibrat. Era avocat de meserie. Mulţi aruncau tablourile (lui Nicolae Ceauşescu – n.r.). El nu. A fost echilibrat”, a rememorat Adrian Porumboiu.
Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) a fost un organism provizoriu de conducere a României ca urmare a Revoluţiei din 1989. CPUN a funcţionat până pe 20 mai 1990, când au avut loc primele alegeri. După modelul central, s-au constituit Consilii Provizorii de Uniune Naţională în fiecare judeţ.