Sari direct la conținut

Posibile licitații trucate la CNAIR: Nouă companii investigate pentru că și-ar fi împărțit lucrările la achizițiile publice / Reacția ministerului Transporturilor

HotNews.ro
Reabilitarea Drumurilor Nationale, Foto: CNADNR
Reabilitarea Drumurilor Nationale, Foto: CNADNR

​Consiliul Concurenței a anunțat miercuri că declanșat două investigații privind posibile trucări ale licitațiilor organizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR SA), prin Direcțiile de Drumuri și Poduri (DRDP) Constanța, Brașov, București și Timișoara pentru atribuirea contractelor de lucrări de întreținere a rețelei de drumuri naționale și autostrăzi aflate în administrarea acestor direcții.

  • „Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele și-ar fi coordonat politicile comerciale astfel să își împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziție publică organizate de direcțiile regionale de drumuri și poduri.
  • În acest context, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile companiilor vizate de cele două investigații: Oyl Company Holding AG SRL, Asfalt Dobrogea SRL, Autoprima Serv SRL, Saga Infrastructură SRL, Trecon Logistic SRL, Tredeco Holding SRL, Data Capture SRL, Geo Drumuri Banat SRL și CLR-Denis Montaj SRL.” a anunțat miercuri autoritatea.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.

Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.

Legea concurenței interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească.

UPDATE – Ministerul Transporturilor: „Ancheta a pornit de la sesizările CNAIR”

„Ancheta Consiliului Concurentei a pornit de la sesizările CNAIR prin Direcțiile Regionale”, transmit reprezentanții ministerului Transporturilor.

„În cadrul licitațiilor pentru servicii de întreținere s-au observat anumite elemente care indică practici neconcurențiale în ofertare”, potrivit MT.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro