Sari direct la conținut

Posta extinde parteneriatele online: Clientii FashionDays.ro, magazin online parte din grupul eMag, pot sa-si ridice coletele in peste 500 de oficii postale din tara

HotNews.ro
Ridicare colet Fashion Days de la Posta Romana, Foto: Posta Romana
Ridicare colet Fashion Days de la Posta Romana, Foto: Posta Romana

Posta Romana a anuntat luni ca a incheiat un parteneriat cu magazinul de fashion online – Fashion Days, care permite celor care comanda pe platforma fashiondays.ro sa opteze pentru ridicarea coletelor intr-unul din cele peste 500 de oficii postale din intreaga tara. Livrarea produselor este gratuita pentru comenzile de minimum 50 de lei, pragul fiind mai mic decat in cazul livrarii prin curierat rapid. eMAG a preluat in 2015 retailerul online de moda Fashion Days, cele doua platforme de comert online fiind in prezent in proces de integrare.

  • „Cresterea constanta a volumului de trimiteri prin serviciul PostCollect a dus la atragerea de noi parteneri importanti din segmentul comertului online. Ne dorim sa ne indreptam catre zona de clienti netraditionala a Postei Romane, iar parteneriatul cu FashionDays ne confirma ca avem capacitatea de a ne adapta rapid la schimbarile de pe piata serviciilor postale si de a ne extinde cota de piata pe sectorul de e-commerce”, a declarat Elena Petrascu, directorul general interimar al Postei Romane.

eMAG a preluat in 2015 retailerul online de moda Fashion Days care este prezent in trei tari si are afaceri anuale de 50 milioane de euro.

Tot in 2015, eMag si Posta Romana au incheiat parteneriatul prin care clientii retailerului online eMAG care vor sa-si ridice produsele comandate de la un punct fix, aflat in proximitatea domiciliului sau a locului de munca, pot sa-si ridice personal produsele comandate din sute de oficii postale amplasate in toate judetele tarii.

In primavara anului trecut, oficialii FashionDays.ro precizau pentru HotNews.ro ca dupa o perioada de adaptare, Fashion Days incepe sa fie integrata in sistemul eMAG si din a doua parte a lui 2017 clientii Fashion Days vor putea folosi punctele de livrare eMAG (showroom-uri si oficii postale). Cei de la Fashion Days vor gestiona si sectiunea de Moda de la eMAG si va fi implementat si serviciul de livrare in doua ore.

Cum functioneaza serviciul PostCollect:

Serviciul PostCollect ofera o flexibilitate sporita clientilor Fashion Days. Astfel, in momentul plasarii comenzii pe site-ul retailerului, acestia au optiunea, print-un singur click, de a-si alege oficiul postal unde doresc sa le fie livrat coletul. Posta Romana preia, sorteaza si livreaza coletele partenerului la sediul subunitatilor postale participante, in functie de alegerea clientilor, iar ulterior sunt informati asupra sosirii acestuia prin intermediul unui SMS de confirmare. Acesta va contine: numarul AWB al trimiterii, numarul si programul oficiului postal, precum si suma de plata ramburs, daca nu a fost achitata, online, cu cardul bancar.

Livrarea coletelor se face la sediul oficiilor postale prin intermediul ghiseelor dedicate si vizibil semnalizate, clientul avand optiunea deschiderii coletului pentru verificarea continutului. Coletele vor fi pastrate in oficiile postale timp de 7 zile calendaristice, de la data sosirii in unitate. Expeditiile Fashion Days sunt monitorizate in sistem Track&Trace pe tot parcursul lor, de la prezentare, pana la livrare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro