Sari direct la conținut

Posta Romana a redus comisioanele si tarifele la serviciile de transfer valuta pentru persoane fizice si la trimiterea de publicitate pana la sfarsitul acestui an

HotNews.ro
Primul ghiseu cu program prelungit din reteaua Postei, Foto: Posta Romana
Primul ghiseu cu program prelungit din reteaua Postei, Foto: Posta Romana

Posta Romana a anuntat miercuri ca a decis sa reduca pana la sfarsitul acestui an comisioanele si tarifele atat la serviciile financiare de transfer valuta pentru persoane fizice, cat si la produsele corporate, de tip direct mail – servicii de distribuire trimiteri de publicitate. Astfel, persoanele fizice pot trimite euro prin serviciul MoneyPost al Postei Romane, la orice destinatie din tara, la un tarif de inregistrare care a scazut de la 13 lei la 8 lei, in timp ce comisioanele s-au redus cu pana la 1,5%, in functie de suma transferata.

Compania prezinta pe site-ul propriu si un exemplu de calcul la transferul de valuta:

„Un client efectueaza, incepand cu 1 septembrie 2014 si pana la data de 31 decembrie 2014, trei transferuri succesive, primul de 700 Euro, al doilea de 500 Euro si al treilea de 350 Euro.

– pentru primul transfer (700 Euro) se va percepe un tarif fix de inregistrare de 8 Lei + un comision de 86,63 Lei (2,75% din suma totala);

– pentru al doilea transfer (500 Euro) se va percepe un tarif fix de inregistrare de 8 Lei + un comision de 37,13 Lei (2,75% din suma de 300 Euro transferati cu care clientul atinge cuantumul de 1000 Euro) + un comision de 13,5 Lei (adica 1,5% din 200 Euro, suma care depaseste 1000 Euro);

– al treilea transfer (350 euro) pentru care se va percepe un tarif fix de inregistrare de 8 Lei + un comision de 23,63 Lei (1,5% din suma totala, cuantumul de 1000 Euro fiind depasit de primele doua transferuri)”.

Se pot ridica sau transmite bani in Romania in oricare din cele peste 800 de unitati postale informatizate, iar sumele expediate pot fi incasate in maxim 1 ora de la efectuarea transferului, potrivit datelor de pe site-ul companiei de stat.

  • „Compania Nationala Posta Romana a decis sa reduca semnificativ mai multe comisioane si tarife intr-o perioada inca dificila din punct de vedere economic, cand tendinta pietei este aceea de majorare a acestor taxe, pentru sustinerea afacerilor. Tocmai fiindca aceasta perioada dificila este traversata si de clienti – persoane fizice si companii „, Posta Romana a decis sa usureze efortul lor financiar pana la finalul acestui an”, a declarat Alexandru Petrescu, Directorul General al Postei Romane.

Tot din aceasta toamna, Posta Romana a redus tarifele si la serviciilor de tip corporate, direct-mail si marketing direct Infadres. Astfel, cel mai mic tarif incepe de la 0,77 de lei pe trimitere, fata de 1 leu pe trimitere, iar cel mai mare tarif este de 5,58 lei pe trimitere, fata de 7 lei pe trimitere.

  • „Reducerea este cu atat mai importanta cu cat treapta de greutate de pana la 20 de grame dispare, prima treapta devenind cea de pana la 50 de grame. Anterior modificarilor, aceasta avea un cost de 1,6 lei pe trimitere. Preturile includ TVA si pot cobori si mai mult in functie de discount. Acesta va fi aplicat la volumele prestate si in raport cu gradul de prelucrare a trimiterilor postale. Discount-ul maxim poate ajunge la 20%. De asemenea, au fost introduse inca doua trepte de volum care primesc, la randul lor, reduceri in functie de modalitatea de cartare”, se mai arata in comunicatul operatorului postal.

Posta Romana este lider pe piata serviciilor postale in Romania, cu o cifra de afaceri anuala de peste 1,2 miliarde lei, si opereaza printr-o retea de peste 5.600 de oficii postale cu acoperire nationala. Dintre acestea 4900 sunt in mediul rural si 700 in mediul urban. Anual, compania proceseaza un volum de sute de milioane de trimiteri postale si distribuie catre 5 milioane de beneficiari drepturile banesti aferente sistemului public de pensii, al asigurarilor sociale de stat, IOVR, agricultori si pensii militare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro