Posta Romana cumpara consumabile IT in valoare de peste 770.000 de euro
Posta Romana a atribuit in data de 25 noiembrie 2015 catre firma Mida Soft Business, un contract in valoare de peste 3,41 milioane lei (peste 770.000 de euro, inclusiv TVA), pentru achizitia de consumabile IT (tonere pentru imprimante si fotocopiatoare, precum si tambure pentru aparate de birou), potrivit unui anunt publicat marti in Sistemul Electronic de Achizitii Publice. Contractul a fost atribuit in urma unei licitatii deschise, unde au fost depuse doua oferte – cea a Mida Soft Business si cea a firmei Office Max. Propunerea tehnica facuta de Office Max a fost declarata neconforma, firma a atacat decizia la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor, dat autoritatea a dat castig de cauza Postei Romane.
Posta Romana a lansat aceasta licitatie in data de 12 august 2015, valoarea estimata a contractului fiind de 2.849.498,9 lei (fara TVA).
Valoarea finala a contractului atribuit a fost de 2.849.496,75 (fara TVA), firma castigatoare fiind desemnata Mida Soft Business. In cadrul licitatiei a mai depus oferta si firma Office Max, dar propunerea tehnica facuta de aceasta a fost declarata neconforma de catre Posta Romana.
Office Max a contestat la CNSC decizia Postei Romane, insa Consiliul a respins ca nefondata contestatia. Pentru detalii, cititi atasata motivarea deciziei CNSC.