Sari direct la conținut

Povestea aici.gov.ro, o platformă IT pusă la dispoziție statului pro bono în pandemie, dar care ulterior a generat cheltuieli publice: Ce costuri are statul acum și cât de folosită este

HotNews.ro
Platforma aici.gov.ro, Foto: Captura aici.gov.ro
Platforma aici.gov.ro, Foto: Captura aici.gov.ro

În primăvara anului trecut, în contextul stării de urgență și al stării de alertă generate de pandemia COVID-19, Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a lansat platforma aici.gov.ro, prin care a acordat ajutorul de şomaj tehnic pentru angajații companiilor afectate de criza economică. ‘Totul este pro bono’, anunța atunci Sabin Sărmaș (PNL), președintele ADR, care acum este președinte al Comisiei IT în Camera Deputaților. Ulterior însă, autoritatea a făcut achiziții directe, fără licitație, pentru mentenanța și hosting-ul acestei soluții IT, chiar de la firmele care au furnizat gratuit inițial platforma.

  • Vezi în articol cum explică ADR achizițiile făcute, ce costuri sunt în prezent și care au fost beneficiile acestei platforme IT.

Cum a fost lansată gratuit platforma aici.gov.ro și ce achiziții directe a făcut ulterior Autoritatea pentru Digitalizarea României

În data de 2 aprilie 2020, în contextul pandemiei de COVID-19, Guvernul, prin Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), anunța lansarea în parteneriat cu Aurachain, Asociatia pentru Tehnologii Avansate – ATA, BitHat Solutions și Telekom Romania a platformei digitale aici.gov.ro.

Click pentru a deschide

Ca primă funcționalitate, platforma permitea ca toate firmele să transmită către reprezentanțele județene ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forțelor de Muncă (ANOFM) cererea pentru solicitarea șomajului tehnic potrivit OUG nr. 30/2020 modificată prin OUG nr. 32/2020.

Click pentru a deschide

Tot atunci, Sabin Sărmaș (PNL), președintele de atunci al Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), anunța pe pagina sa de Facebook că „totul este pro bono”.

Click pentru a deschide

ADR nu a anunțat public necesitatea unei astfel de platforme, nu a făcut nicio licitație în acest sens ori vreun concurs de oferte. Pe de altă parte, după câteva luni de utilizare, ADR a achiziționat prin cumpărare directă mai multe servicii de mentenanță și suport chiar de la firmele care au furnizat inițial pro bono această platformă, astfel:

HotNews.ro a solicitat Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) să ofere explicații privind aceste achiziții, să comunice ce costuri are în prezent statul cu platforma aici.gov.ro și să arate care sunt beneficiile aduse de această soluție IT.

  • Vă prezentăm în cele ce urmează integral explicațiile transmise către HotNews.ro de noua conducere a Autorității pentru Digitalizarea României:

În luna martie 2020, în contextul stării de urgență și al stării de alertă generate de pandemia COVID-19, Guvernul României a căutat o soluţie rapidă și eficientă de a acorda ajutorul de şomaj tehnic pentru toţi angajaţii companiilor afectate de criza economică.

Ca răspuns la solicitarea Guvernului, Autoritatea pentru Digitalizarea României a iniţiat demersul de identificare a unor parteneri pentru punerea în funcţiune a unui sistem online naţional, pe care solicitanţii să îl poată utiliza pentru a aplica pentru ajutorul de șomaj tehnic. Astfel, portalul aici.gov.ro a fost realizat și livrat foarte rapid.

Compania Aurachain, împreună cu alţi parteneri (Asociaţia pentru Tehnologii Avansate, Telekom, Boboc & Asociaţii Consulting, ulterior şi Bithat), au oferit ajutorul pentru implementarea rapidă a unei platforme digitale pentru procesarea automată şi de la distanţă a cererilor de şomaj tehnic.

Soluţia a fost pusă în producţie în aproximativ o săptămână, asigurând până astăzi ajutoare de şomaj de peste 1 miliard de euro.

Portalul aici.gov.ro cuprinde două componente principale:

  • 1. Platforma low-code, care are rolul de a procesa cererile. Aceasta funcționează ca o registratură electronică și poate fi folosită și în cadrul altor aplicații de tip registratură, nu doar în cadrul platformei aici.gov.ro, deci este o licenţă de sine stătătoare. În situația de față, platforma low-code primeşte din portalul aici.gov.ro date pentru procesare;
  • 2. Portalul aici.gov.ro (front end-ul) este interfaţa publică orientată către cetăţean, care furnizează platformei datele către procesare. Acest portal a îndeplinit la început nevoi minimale, având o arhitectură mai simplă. Pe parcurs, au venit mai multe cereri de noi proceduri dinspre beneficiarii platformei, astfel că portalul a trebuit dezvoltat. Acesta lucru a generat nevoia unei achiziții.

Portalul nu poate fi privit ca un tot unitar, deoarece conține mai multe componete independente. Printre acestea se regăsesc și cele două menționate mai sus, dar și partea de infrastructură. Pe lângă aceste servicii, platforma mai dispune şi de servicii de trimitere e-mail plătite şi servicii de DNS.

Infrastructura a fost la început oferită gratis de Telekom, ulterior portalul fiind transferat pentru hosting la Bithat pentru șapte luni.Acest hosting a necesitat o achiziție de închiriere infrastructură – trei luni gratuit şi patru luni cu plată.

Odată cu încheierea acestei perioade, portalul a fost migrat pe serverele Serviciului de Telecomunicații Speciale. Serviciul de Telecomunicații Speciale nu ne putea pune momentul inițial la dispozitie infrastructura.

În prezent, infrastructura hardware necesară soluţiei este pusă la dispoziţie şi administrată de către STS în mod gratuit.

Administrarea tehnică a componentelor soluţiei aici.gov.ro, suportul tehnic aferent platformei Aurachain şi portalului aici.gov.ro, administrarea business şi tehnică a procedurilor găzduite în portalul aici.gov.ro sunt incluse în preţul contractului inițial de licență low-code.

  • Singurele costuri de funcționare ale portalului la acest moment sunt cele două subscripţii lunare la servicii de trimitere e-mail plătite şi servicii de DNS (1154 dolari/lună).

Suportul este asigurat de Aurachain, ADR având la dispoziţie un system de ticketing unde postează cerinţele venite dispre instituţiile ce folosesc portalul (ANPIS, ANOFM, MFP) sau în cazul în care cetăţenii, beneficiari ai platformei, solicită sprijin direct ADR, reprezentanții instituției se adresează către Aurachain.

În acest moment, responsabilităţile sunt următoarele:

  • ADR – gestionează administrarea de business a soluţiei aici.gov.ro (management utilizatori şi evaluare minimală a solicitărilor de suport venite din partea cetăţenilor/utilizatorilor din cadrul autorităţilor), având la dispoziţie un sistem de ticketing prin care transmite cererile primite de la instituţiile care folosesc portalul (ANPIS, ANOFM, MFP);
  • Aurachain – gestionează administrarea tehnică a componentelor soluţiei aici.gov.ro, suportul tehnic aferent Platformei Aurachain şi Portalului aici.gov.ro, administrarea business şi tehnica a Procedurilor găzduite în Portalul aici.gov.ro
  • STS – Administrarea infrastructurii care găzduieşte soluţia.

La acest moment, în platformă sunt înrolate trei autorităţi publice – ANOFM, ANPIS şi MFP, fiind implementate 18 proceduri, după cum urmează:

ANOFM – 8 Proceduri

  • 1. Procedura acordare şomaj tehnic potrivit OUG nr. 30/2020 modificată prin OUG nr. 32/2020
  • 2. Procedura acordare sume prevăzute de Art. 1 din OUG 92/2020 – 41.5%
  • 3. Procedura acordare sume prevăzute de Art. 3 alin. (1) și (2) din OUG 92/2020 – 50% – semnare Convenție
  • 4. Procedura acordare sume prevăzute de Art. 3 alin. (1) și (2) din OUG 92/2020 – 50% – depunere Tabel Nominal lunar
  • 5. Procedura acordare sume prevăzute de Art. 6 din OUG 132/2020 – 2.500 telemuncă – depunere dosar cerere
  • 6. Procedura acordare sume prevăzute de Art. 6 din OUG 132/2020 – 2.500 telemuncă – depunere documente justificative
  • 7. Procedura acordare sume prevăzute de Art. 1 alin. (4) din OUG 132/2020 – reducere timp muncă
  • 8. Procedura acordare sume prevăzute de Art. 5 alin. (1) din OUG 132/2020 – CIM perioadă determinate

ANPIS – 9 Proceduri

  • 1. Procedura acordare indemnizaţie persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (II) şi familiale (IF), profesii liberale (PF)
  • 2. Procedura acordare indemnizaţie pentru persoanele fizice care obţin venituri exclusiv din drepturile de autor şi drepturile conexe
  • 3. Procedura acordare indemnizaţie pentru personalul încadrat în munca la un angajator prin altă modalitate prevăzută de lege
  • 4. Procedura acordare indemnizaţie pentru persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza contractelor de activitate sportivă
  • 5. Procedura acordare indemnizaţie pentru persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei
  • 6. Procedura acordare indemnizaţie pentru persoane care exercită profesia de avocat
  • 7. Procedura acordare indemnizaţie potrivit Art. 3 din OUG 132/2020 pentru persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (II) şi familiale (IF), profesii liberale (PF), altă categorie – 41,5%
  • 8. Procedura acordare indemnizaţie potrivit Art. 3 din OUG 132/2020 pentru persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei – 41,5%
  • 9. Procedura acordare sume prevăzute de Art. 4 din OUG 132/2020 – 35% – Zilieri

MFP – 1 Procedură

  • 1. Formular sesizări pentru ordonanţa 37 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori

Până la mijlocul lunii martie a anului 2021, în portalul aici.gov.ro au fost procesate, în total, 1.071.885 solicitări.

La nivelul portalului au fost finalizate 282.036 solicitări pentru Procedura de acordare șomaj tehnic – ANOFM, 133.522 solicitări pentru procedura Art. I din OUG 92/2020 – 41,5% – ANOFM, 428.172 solicitari procedura ANPIS, 1.059 solicitări pentru procedura MFP.

În ceea ce privește numărul de utilizatori, în acest moment sunt înrolaţi 1011 utilizatori din cadrul celor trei autorităţi publice.

Accesările în ultima lună totalizează 142.700 vizitatori. De asemenea, au fost înregistrate 9,53 milioane de request-uri, 561.000 de pagini vizualizate şi 572.246 de e-mail-uri trimise.

Ziua cu cele mai multe cereri înregistrate a fost 4 mai 2020, când au fost înregistrare 48.707 solicitări.

Timpul de răspuns a fost scurtat de la câteva săptămâni la doar câteva zile. Timpul mediu de soluţionare a solicitărilor este de 9 zile, ajungându-se la un timp record de procesare a unei singure cereri în doar 27 de secunde.”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro