Povestea incredibilă a sondei low-cost trimisă de India pe orbita lui Marte – Era gândită să funcționeze măcar șase luni, dar a rezistat opt ani

În 2013 India lansa către planeta Marte o sondă orbitală care a costat doar 75 de milioane de dolari, o sumă modică față de orice alt program spațial. A fost denumită de mulți ca fiind o „sondă low-cost”, unii au glumit, alții au spus că India ar trebui să rezolve problemele cu sărăcia mai întâi. Sonda Mangalyaan a făcut multe pentru India, iar acum centrul de control a pierdut legătura cu ea. De ce va rămâne în istorie? Cum a putut să coste doar atât?

Cum a redus India costurile „la sânge”

Sonda a fost lansată în noiembrie 2013 și a parcurs 780 milioane km, în nouă luni, pentru a ajunge pe orbita marțiană. Mangalyaan a fost lansată din India, cu o rachetă fabricată în India, de la baza Satish Dhawan Space Centre, pe coasta de est a țării.

Sonda avea 1.340 kg greutate, dintre care 852 kg cântărea combustibilul.

Din 2008 a început lucrul la misiunea de a pune o sondă pe orbita marțiană și indienii au aplicat o serie de strategii de reducere la maximum a costurilor.

ISRO – Indian Space Research Organization – s-a dovedit o organizație iscusită în a profita de talentele IT pentru care țara este celebră în lume, mai ales prin zona orașului Bangalore.

Indienii au pornit de la experiența pe care o aveau în a construi cele mai ieftine lucruri din lume: încă de acum un deceniu se construise autoturismul de 2.500 de dolari și tableta de 49 de dolari. Noua provocare era de a fi lansată o misiune marțiană la un preț cât mai mic. O misiune ultra low-cost, dar care să și reușească ceva.

Costul a fost de 74 milioane dolari, iar cea mai des oferită comparație era că filmul Gravity, lansat în 2013, a costat 100 de milioane dolari. O altă comparație este că misiunea a costat de zece ori mai puțin decât o misiune echivalentă realizată de americani.

Cum a reușit India? Forța de muncă este foarte ieftină față de inginerii din țările dezvoltate, iar cei 2.500 de oameni care au lucrat la proiect erau tineri, cu o medie de 27 de ani. Salariile porneau de la echivalentul a 1.000 dolari/lună, în timp ce în SUA o muncă similară ar fi fost recompensată cu 4.000 dolari/lună.

Interesant este că mulți ingineri au lucrat de bunăvoie multe ore peste program, fără a cere bani în plus, fiind o mare mândrie că sunt parte a acestui program.

O altă metodă de reducere a costurilor a fost aplicarea unui calendar strâns: nu s-a lucrat 5-6 ani la construirea sondei, ci 18 luni, termen care era considerat a fi la limita posibilului chiar și de șefii misiunii. În plus, nu au fost construite mai multe prototipuri, nu s-au făcut teste separate cu diverse componente și prin asta s-a riscat mult, dar s-a și economisit enorm.

Indienii au economisit mult și folosind tehnologii mai vechi și componente vechi, ajutând mult și faptul că țara căpătase experiență în lansarea de sateliți.

Aceste tactici chiar au funcționat, iar India a reușit să pună din prima încercare sonda pe orbita marțiană, în septembrie 2014. Pentru asta a fost reușită o schimbare complicată de traiectorie, timp de 24 de minute, imediat înainte de intrarea pe orbită.

Ce caută India pe Marte, când milioane de oameni mor de foame

Mulți au exclamat uluiți când au auzit că India, o țară celebră pentru zonele foarte sărace, vrea să trimită o sondă spre Marte. Au fost calcule care arătau ce ar fi putut face India cu 74 milioane dolari: câte școli ar putea construi, câte toalete ar putea pune la sate, câți km de cale ferată ar putea fi reparați.

Alții au spus că sonda este modestă din punct de vedere tehnic și că oferă imagini precum cele trimise de sondele americane de acum 45 de ani. Au fost și cei care au spus că sonda nu va rezista mult acolo și nu va face mai nimic. S-au înșelat.

Dar numeroșii susținători ai misiunii au spus că nu este doar o chestiune de mândrie națională, ci și o dovadă că ingineria indiană este formidabilă, iar reducerile de costuri nu înseamnă calitate proastă.

Programul spațial indian a creat locuri de muncă și are și pe viitor planuri mari. În plus, o astfel de misiune chiar are puterea de a inspira tinerii să lucreze în domeniu. India are 1,4 miliarde de locuitori și este suficient ca „doar” câteva mii de tineri să fi fost inspirați de misiunea marțiană și să aleagă lucrul în cercetare. Măcar câteva zeci se pot dovedi geniali și pot găsi soluții pentru programul spațial după 2030 sau mai târziu.

Cele cinci instrumente au fost instalate pentru a face măsurători legate de suprafața planetei, de morfologie, de atmosferă și de exosferă. A oferit date despre gazele din exosfera marțiană, dar și despre furtunile de praf de la suprafața Planetei Roșii.

Sonda și-a îndreptat instrumentele și către coroana solară.

Misiunea indiană a arătat că și cu puțini bani poate fi trimisă în spațiu o sondă care apoi să funcționeze mult timp și să-și facă treaba.

Surse: CNET, India Today, New York Times