Sari direct la conținut

Prahova: Un bărbat care a plecat să alerge, găsit mort după ce ar fi fost atacat de un urs

HotNews.ro
Urs (foto arhiva), Foto: Ministerul Mediului
Urs (foto arhiva), Foto: Ministerul Mediului

Un bărbat de 39 de ani care a plecat, duminică, să alerge şi nu s-a mai întors acasă a fost găsit decedat, luni seară, de echipele de căutare, primele indicii arătând că acesta ar fi fost atacat de un urs, relatează Agerpres.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Azuga au fost sesizaţi, luni dimineaţă, de tatăl victimei cu privire la faptul că bărbatul a plecat duminică să alerge şi nu a mai revenit la domiciliu.

În urma acţiunilor de căutare la care au participat zeci de forţe, inclusiv câini de urmă, trupul neînsufleţit al persoanei în vârstă de 39 de ani a fost găsit în zona Limbăşelu.

„Din primele cercetări, există indicii conform căruia bărbatul ar fi fost atacat de un animal sălbatic, cel mai probabil un urs. Trupul neînsufleţit va fi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei”, precizează IJP.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro