Prefect din mila premierului
Prefectul de Prahova sta la mana premierului Calin Popescu Tariceanu. Corneliu Popescu n-ar spune nu daca i s-ar cere sa paraseasca Prahova. El a declarat ieri ca in conditiile in care democratii ar iesi de la guvernare, iar premierul ii va cere sa se transfere pe o functie de prefect intr-un alt judet din tara, va accepta fara mari probleme.
Pe de alta parte, prefectul prahovean declara ca nu mai are nici o legatura cu democratii, pentru ca nu mai este membru PD de un an si jumatate, dar ca in situatia in care se va intampla acest lucru, nu se va opune. „Pe premierul Tariceanu il cunosc de pe vremea cand mi-era ministru. Este un tip cumsecade si daca m-ar chema sa ma roage sa plec de la Prahova nu voi avea nimic impotriva.
Oricum, inainte sa fiu prefect am lucrat prin foarte multe judete ale tarii si cunosc foarte multa lume”, a spus Popescu.