Pregatiri de pace (de Traian Ungureanu)

Disputa e mama adevarului. Despre tata, se vorbeste, de obicei, mai putin. Nu fara motiv. Caci al doilea parinte e ratiunea. Iar aparitia ratiunii e o opera grea, nu un impuls mostenit.

Natiunile o cuceresc foarte greu, daca o cuceresc vreodata. Fara ratiune, orice disputa se invata sa fie o cearta, iar cearta inscaunata domneste anapoda. Ea poate ciupi preturi mai bune la piata, dar guverneaza prost. Aici ne aflam. Dupa unanimitatea care a mochetat fortat intervalul 1945-1989, am redescoperit cu nesat si profesionism nervos cearta. Alianta D.A. s-a asezat in matca.

De la distanta, conflictul PD-PNL pare o disputa de principiu: cum ne putem elibera mai repede de misterul Securitatii? Consultat de aproape, acelasi conflict e o cearta nevrotica. Semnul unui impas. Sistemul politic nu poate sari peste dependenta de adversitate si nu poate vorbi decit despre momentul de fata, spre a slabi momentele ce vin si a-si garanta, astfel, o portie eterna de scandal.

Cearta se autogenereaza. Sa-i urmarim miscarile si stratagemele. Vom gasi mereu acelasi rezultat: slabirea, farimitarea, vocatia precaritatii, fuga de constructie.

Tema CNSAS e doar ultima infatisare pe care nervul certaret al Aliantei a ales-o, spre a-si satisface nevoia de vandalism. Rind pe rind, au defilat cu harmalaie si gravitate de o zi sau o saptamina, acte de autovatamare pura. De fiecare data, ele au rezultat intr-o fisura proaspata. Nimic fundamental nu cerea, de pilda, destituirea fostului ministru al Finantelor Ionut Popescu.

Nimic fundamental, cu exceptia nevoii patologice de conflict. Consecinta e o evolutie economica dubioasa si o balanta de plati amenintatoare. Nimic nu justifica transformarea Monicai Macovei in Prima Doamna a Bascaliei Nationale. Rezultatul a slabit nepermis autoritatea ministrului si credibilitatea Justitiei. Nimic nu cerea sabotarea anticipatelor.

Nimic, in afara de impulsul care dicteaza, neimpacat, rahitismul aliantelor de guvernare. Asa cum si inabusirea proiectului de unificare PNL-PD e explicata, in adincime, tot de instinctul somnambulic al diviziunii. Rezultatul e dispersia de forte si ingrasarea obeza a orgoliilor. Nici ciocnirea pe tema presedintiei CNSAS nu e mai serioasa sau mai bine crescuta.

Filtrarea fostilor securisti a avut loc de mult. Ea s-a soldat cu un zero rasunator, dar asta nu o face mai putin valida. Caci societatea de masa nu e bintuita de aceasta problema, pe care se bucura sa o consume doar in varianta de mare succes care a catarat patroni si cluburi in „sferturile” Cupei UEFA.

O elita care se respecta nu trebuie sa se impiedice in indiferenta de masa, dar nici n-are dreptul sa forteze iluzii impracticabile. In ziua – sper, apropiata – in care lacatul Arhivelor va fi spart, ne vom grabi sa gasim altul mai sigur. Vom afla, rapid, ca nu exista sectoare pure, ca, acum 50 de ani, societatea romaneasca a stiut cum sa intre in capcana, fara a gasi, vreodata, calea de iesire.

Tema va fi rezolvata, totusi, peste 10 sau 15 ani, cind oligarhia impusa de contaminarea si slabiciunea sociala se va degrada, prin imbatrinire. Pina atunci, conflictul nu face decit sa adauge rugina, alaturi de suratele sale nevrotice deja amintite. Primul efect e deja vizibil. Compromiterea senectutii.

Constantin Ticu Dumitrescu si chiar Corneliu Turianu joaca intr-o piesa care isi va convinge publicul ca eroii clasici nu au statura si ca trecutul e, pur si simplu, un anotimp balnear pentru cura celor care au ratat prezentul.

Adversitatea permanenta a politicii romanesti e o forma activa de fatalism. Ea prelungeste traditia vietii ghemuite in egoism si neincrederea in izbinda prin colaborare. Primele 16 luni de guvernare s-au incheiat cu reafirmarea unei nevroze dragi. E inca devreme. Ajunse la un pas de ruptura, partidele membre ale acestei vorbarii agitate trebuie sa inteleaga ca pierd timp si potential.

Insa Alianta D.A. e, in ciuda sfortarii distructive din interior, singura varianta comuna de joc. Oricit ar parea de nepotrivit, in acest moment de sicanare polifonica, liberalii si pedistii trebuie sa se pregateasca, retoric si practic, de pace.