Sari direct la conținut

Preluarea Ardaf si Rai de catre Generali PPf Holding, aprobata de Concurenta

HotNews.ro

Consiliul Concurentei a autorizat preluarea controlului asupra asiguratorilor Ardaf si Rai de catre Generali PPF Holding, considerand ca aceasta concentrare afecteaza nesemnificativ competitia de pe piata, a anuntat joi institutia, potrivit NewsIn. Fondul de investitii PPF Investments va incasa circa 80 milioane euro din vanzarea la pachet a societatilor romanesti de asigurari Ardaf si Rai catre Generali PPF Holding, dublu fata de investitia initiala, potrivit unor surse din piata.

In iunie, Generali PPF Holding anuntase ca achizitioneaza la pachet societatile Ardaf si RAI printr-un acord incheiat cu actualul actionar majoritar, fondul de investitii PPF Investments, tranzactie in urma careia va controla 72,7% din Ardaf si 99,9% din RAI.

„Autoritatea de concurenta a constatat ca, desi operatiunea notificata cade sub incidenta legii, nu exista indoieli serioase privind compatibilitatea acesteia cu un mediu concurential normal pe pietele relevante identificate”, se arata in comunicat.

Consiliul Concurentei a mai stabilit ca „efectele acestei concentrari economice asupra mediului concurential nu sunt semnificative si acesta operatiune nu conduce la restrangerea, inlaturarea sau denaturarea semnificativa a concurentei pe pietele relevante”.

Decizia urmeaza sa fie publicata pe pagina de internet a autoritatii romane de concurenta, dupa ce va obtine acordului partilor implicate cu privire la datele cu caracter confidential.

Fondul de investitii PPF Investments va incasa circa 80 milioane euro din vanzarea la pachet a societatilor romanesti de asigurari Ardaf si Rai catre Generali PPF Holding, dublu fata de investitia initiala, potrivit unor surse din piata.

In urma tranzactiei, cota de piata a Generali pe piata romaneasca se va dubla, ajungand la 11,7%.

Generali PPF Holding este o companie cu capital mixt in care Assicurazioni Generali, al treilea asigurator european, detine 51% din actiuni, iar grupul financiar ceh PPF Group are 49% din capital. In Romania, Generali Group este prezent prin asiguratorii Generali Asigurari si FATA Asigurari.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro