Premier League: Tottenham vs Arsenal – Duelul orgoliilor în North London Derby
- Ion Claudiu Perescu
Tottenham – Arsenal, meci contând pentru etapa a 4-a din campionatul Angliei, este programat, duminică, 15 septembrie, de la ora 16:00, la Londra, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.
Tottenham şi Arsenal, care împart una dintre cele mai intense și pasionale rivalităţi din fotbalul englez, se confruntă într-un nou episod din derby-ul nordului Londrei, într-o partidă a etapei a 4-a din Premier League.
Tottenham a acumulat patru puncte în primele trei etape din acest sezon, după 1-1 cu Leicester (d), 4-0 cu Everton (a) şi 1-2 cu Newcastle (d).
Echipa antrenată de Ange Postecoglou se prezintă la derby cu una dintre cele mai bune ofensive din campionat, cu şase goluri marcate în cele trei partide disputate în Premier League (a înscris cel puţin o dată în fiecare dintre ele), şi are 20 de meciuri consecutive în care s-au marcat două sau mai multe goluri.
Radu Drăguşin, internaţionalul român al lui Tottenham, a fost doar rezervă în primele două etape, dar în duelul cu Newcastle a bifat toate cele 90 de minute (a profitat de lipsa lui Micky van de Ven, accidentat, dar odată cu revenirea olandezului cel mai probabil îşi va pierde locul în primul 11).
Arsenal are şapte puncte după primele trei runde din Premier League, în care a înregistrat următoarele rezultate: 2-0 cu Wolverhampton (a), 2-0 cu Aston Villa (d) – a fost pentru prima oară din 1971-1972 până în prezent când „tunarii” reuşesc două succese în debut de sezon fără să primească gol – şi 1-1 cu Brighton (a).
Mikel Arteta, cel care a preluat echipa în noiembrie 2019, tocmai şi-a prelungit contractul pentru încă trei ani, deşi a câştigat alături de „tunari” doar o Cupă a Angliei – FA Cup (2020) şi două Supercupe – Community Shield (2020 şi 2023).
Arsenal are a doua cea mai bună defensivă din Premier League, primind un singur gol în trei etape (doar Liverpool nu a încasat gol până acum).
În cele două confruntări directe din stagiunea precedentă, cele două echipe au remizat în tur, pe Emirates Stadium, scor 2-2, pentru ca, în retur, Arsenal să se impună pe terenul celor de la Tottenham, scor 3-2 (în ultimele şase meciuri contra „tunarilor”, Spurs a obţinut un singur egal, pierzând în cinci rânduri).
Superbet oferă cota 1,40 pentru pronsoticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Tottenham – Arsenal.
Tottenham vs Arsenal | X2 |
---|---|
Cotă | 1,40 |
*cotă valabilă la ora publicării acestui articol