Sari direct la conținut

Premier League: Tottenham vs West Ham United – Derby-ul dezamăgirilor la Londra

Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Tottenham – West Ham United, meci contând pentru etapa a 8-a din campionatul Angliei, este programat, sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 14:30, pe Tottenham Hotspur Stadium din Londra, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

Tottenham şi West Ham United, două echipe care nu au început tocmai bine actualul sezon, se confruntă într-unul din derby-urile Londrei, în partida care deschide etapa a 8-a din Premier League.

Tottenham ocupă locul 9 după şapte etape, cu 10 puncte acumulate după trei victorii, un rezultat de egalitate şi trei înfrângeri, iar în runda precedentă a pierdut pe terenul celor de la Brighton, scor 2-3 (după ce a condus la pauză cu 2-0!).

În partidele disputate pe teren propriu în acest campionat, echipa lui Ange Postecoglou a bifat două succese şi un eşec, iar golgheterul ei este Brennan Johnson, cu trei reuşite în Premier League.

De menţionat că Radu Drăguşin, internaţionalul român al lui Tottenham, va fi, cel mai probabil, rezervă la acest meci, nereuşind să se impună în faţa cuplului Cristian Romero – Micky van de Ven (în acest sezon a fost titular o singură dată în campionat, o dată în EFL Cup şi o dată în Europa League).

West Ham United este pe locul 12 după şapte etape, cu opt puncte acumulate după două victorii, două rezultate de egalitate şi trei înfrângeri, iar în runda precedentă a câştigat acasă în faţa celor de Ipswich Town, scor 4-1.

Echipa lui Julen Lopetegui este neînvinsă în meciurile disputate în deplasare în actuala stagiune din Premier League, unde a bifat până acum un succes şi două remize, iar cei mai buni marcatori ai „ciocănarilor” sunt Lucas Paqueta, Tomas Soucek şi Jarrod Bowen, fiecare cu câte două goluri în campionat.

Atenţie, West Ham United a avut o serie de cinci partide consecutive fără victorie înainte de succesul din campionat cu Ipswich Town, venit chiar înaintea pauzei competiţionale cauzată de meciurile internaţionale.

În confruntările din sezonul trecut din Premier League, West Ham United s-a impus, în tur, pe terenul lui Tottenham, cu 2-1, pentru ca, în retur, să se consemneze un rezultat de egalitate, scor 1-1.

Superbet oferă cota 1,50 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde în meciul Tottenham – West Ham United.

Tottenham vs West Ham United 1
Cotă 1,50

INTERVIURILE HotNews.ro