Premierul Boc discuta cu oamenii de afaceri despre prioritatile economiei, la initiativa Business Standard
Premierul Romaniei, Emil Boc, se intalneste miercuri, 25 februarie cu reprezentanti ai comunitatii de afaceri in cadrul unui eveniment in care va fi lansat documentul final Guvernul Privat. Acesta prezinta opiniile oamenilor de afaceri cu privire la prioritatile economice ale tarii, potrivit unui comunicat al Business Standard, publicatia care a initiat proiectul in urma cu jumatate de an.
„In premiera, la aceeasi masa se vor aseza reprezentantii Guvernului si elita mediului de afaceri, cu scopul de a identifica prioritatile strategice pentru economia romaneasca”, se arata in comunicat. Documentul Guvernul privat include propuneri ale reprezentantilor comunitatii de afaceri din Romania, formulate „pe parcursul a cinci luni de interviuri, intalniri si dezbateri” in cadrul programului initiat de Business Standard.
Temele abordate sunt infrastructura, educatia si piata muncii, sanatatea, mediul si energia, agricultura, decalajul rural-urban, fiscalitatea, cercetarea si dezvoltarea, administratia publica si turismul.
La discutiile de miercuri vor mai participa Gheorghe Pogea, Ministrul Finantelor Publice, Adriean Videanu, Ministrul Economiei, Florin Pogonaru, presedinte AOAR, Octavian Radu, presedinte RTC Group, George Mucibabici, presedinte Deloitte Romania si Dan Schwartz, managing partner Scot & Company, reprezentant AmCham.