Premierul Boc: Marea parte a arieratelor provine din campania electorala, de la primarii si consilii judetene
Premierul Emil Boc a sustinut vineri, la postul public de radio, ca cea mai mare parte a arieratelor provine din perioada campaniei electorale, cand primariile si consiliile judetene au facut cheltuieli fara acoperire bugetara, el adaugand ca in 2011 statul va continua sa-si achite datoriile catre firme, scrie Agerpres.
‘O buna parte din datoriile Guvernului central catre firme a fost platita. (…) Cea mai mare parte insa a datoriilor vine de la nivel local, adica primarii si consilii judetene, care, in perioada de campanie electorala, au facut foarte multe cheltuieli fara sa aiba acoperire bugetara si de acolo avem cele mai multe datorii ale statului catre firme’, a declarat seful Executivului.
Emil Boc a mai sustinut ca adoptarea ordonantei privind responsabilitatea fiscala va reglementa o buna parte din datoriile pe care primariile le au catre firme si va elimina ‘stocul de arierate’ datorita principiului existent in actul normativ si potrivit caruia autoritatile locale trebuie sa-si achite obligatiile financiare vechi, inainte de a contracta investitii noi. ‘La nivel central, inclusiv pana la sfarsitul anului, am achitat o buna parte a acestor datorii si evident din bugetul pe 2011 vom achita datorii ale firmelor’, a mai spus premierul.
Guvernul va stabili un plafon de 200 de milioane de euro pentru Prima Casa, in anul 2011
Guvernul va stabili, saptamana viitoare, un plafon total de 200 de milioane de euro pentru programul Prima Casa in anul 2011
El a precizat ca, dupa epuizarea acestui buget, Executivul va extinde programul, insa in functie de resurse, citeaza Agerpres.
‘Miercuri se adopta hotararea de guvern pentru stabilirea unui plafon de 200 de milioane de euro pentru continuarea si in anul 2011 a programului Prima Casa si, dupa epuizarea acestuia, in functie de resursele existente, in raport cu celelalte prioritati in materie de garantii guvernamentale, vom mai extinde programul’, a spus Boc, la Radio Romania Actualitati.
Bugetul alocat ar urma sa fie mai mic decat anul trecut, cand au fost disponibili circa 700 de milioane de euro.
Potrivit premierului, 33.480 de garantii guvernamentale au fost acordate in total prin acest program destinat cumpararii de locuinte.
La inceputul lunii februarie, Guvernul urmeaza sa adopte o ordonanta de urgenta pentru acordarea de sprijin financiar tinerilor care isi deschid prima afacere.
Pentru anul 2011, Executivul isi propune sa ofere sprijin pentru 1.000 de start-up-uri, bugetul alocat in prezent pentru program fiind de 5 milioane de euro, prin Ministerul Economiei.
Primul-ministru a mentionat, insa, ca, in a doua jumatate a anului, bugetul va fi suplimentat cu inca 5 milioane de euro. Statul ar urma sa ofere sprijin financiar de pana la 10.000 de euro pentru tinerii intreprinzatori.