Sari direct la conținut

Premierul Bulgariei: Sa salvam proiectul South Stream doar daca este profitabil

HotNews.ro
Boiko Borisov, Foto: AGERPRES
Boiko Borisov, Foto: AGERPRES

„Noi ar trebui sa ne concentram asupra problemei eficientei proiectului South Stream, iar in cazul in care proiectul aduce un profit in jur de 400 de milioane de euro pe an, ar trebui sa-l salveze.”, a declarat premierul Bulgariei, Boiko Borisov, comentand declaratiile lui Vladimir Putin care a spus ca proiectul este oprit, potrivit Novinite.

Anuntul presedintelui rus Vladimir Putin ca renunta la proiectul gazoductului South Stream este „un bluff”. Este „o miscare tactica” prin care Rusia vrea sa determine Bulgaria sa se opuna Comisiei Europene, astfel incat deznodamantul sa fie exact construirea South Stream, a declarat Martin Dimitrov, vicepresedintele Comisiei pentru energie din Parlamentul bulgar, citat de Novinite.

  • Presedintele rus Vladimir Putin a anuntat in urma cu o zi ca Rusia a oprit proiectul „South Stream”, pentru ca Bulgaria nu si-a dat acordul pentru realizarea infrastructurii.
  • In locul South Stream, Rusia va construi o conducta de gaz care va ajunge in Turcia pe sub Marea Neagra, informeaza Novinite.
  • Proiectul South Stream, conceput pentru a transporta gaz printr-o conducta din Rusia catre Bulgaria, pe sub Marea Neagra, pana in vestul Europei, a fost oprit de catre Comisia Europeana, pentru incalcarea legislatiei energetice a UE.

Martin Dimitrov, vicepresedinte al Comisiei pentru energie din Parlamentul Bulgariei, a declarat ca anuntul de oprire a South Stream “este o miscare tactica din partea lui Vladimir Putin si a Rusiei. Ei nu ar renunta niciodata la proiectul gazoductului South Stream. O posibila redirectionare a conductei prin Turcia ar face proiectul de doua-trei ori mai scump si, in consecinta, imposibil din punct de vedere economic, nu doar ineficient. O asemenea conducta exista deja – este Blue Stream, care trece prin Turcia si nu poate fi umpluta”, relateaza Novinite.

Martin Dimitrov sustine ca obiectivul lui Putin este ca prin acest anunt sa puna presiune pe Bulgaria si pe Comisia Europeana sa implementeze proiectul South Stream. “Asteptati doar si vedeti cum va provoca isterie in Bulgaria aceasta miscare a Moscovei, cu un numar de oameni care vor soma autoritatile sa accepte orice propunere a Rusiei deoarece altfel tara ar inregistra pierderi”, a sustinut marti Dimitrov, citat de Novinite.

Informatii de background

Explicatiile oficialului bulgar vin la o zi dupa ce presedintele rus Vladimir Putin a anuntat in cadrul unei conferinte de presa ca, “daca Europa nu doreste realizarea acestui proiect, atunci el nu va fi realizat”. Analistii citati de presa internationala spun ca oprirea proiectului South Stream reprezinta o infrangere majora pentru Kremlin.

Novinite scria in urma cu o zi ca, in locul South Stream, Rusia va construi o conducta de gaz care va ajunge in Turcia pe sub Marea Neagra, iar fluxul de gaze urmeaza sa fie redirectionat catre alti clienti. Rusia si Turcia au semnat memorandumul de intelegere pentru constructia acestei conducte, care ar fi capabila sa transporte 63 de miliarde de metri cubi de gaze pe an in Turcia, conform sefului Gazprom, Alexei Miller.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro