Premierul francez: Deprecierea euro este o veste buna pentru exportatori
Premierul francez Francois Fillon a declarat vineri ca nu este ingrijorat de deprecierea monedei unice europene in raport cu dolarul american, precizand ca, de fapt, aceasta este o veste buna pentru exportatorii din zona euro, potrivit AFP. El a mai precizat ca ani de-a randul cursul de schimb nu a corespuns realitatii si a penalizat exportatorii.
„Am avut deja ocazia sa spun ca vad doar vesti bune in evolutia cursului de schimb dintre euro si dolar si nu mi-am schimbat pozitia. Ani de-a randul, impreuna cu presedintele Republicii, ne-am plans ca rata de schimb dintre euro si dolar nu corespunde realitatii din economiile noastre si penalizeaza exportatorii”, a declarat Francois Fillon.
El a mai precizat ca nu este ingrijorat de evolutia cursului de schimb dintre euro si dolar.
Vineri, euro a atins un nou minim al ultimilor patru ani in raport cu dolarul, coborand sub pragul de 1,21 dolari, pe fondul temerilor cu privire la o contagiune a crizei datoriilor.
La ora 11:50 GMT, moneda unica a coborat la 1,2038 dolari, cel mai scazut nivel din 3 aprilie 2006 si pana in prezent.