Premiile Gopo 2022: Și avea lumea o poftă de viațăăăă
Premiile Gopo 2022, aseară, la Teatrul Național, București. Nu țin minte decât vag premianții, dar mi-e așa de nebună în cap prezența oamenilor plini de viață. Da, Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc au fost premiați, aplaudați minute în șir, ca o eliberare de rău. Pentru că avea lumea o poftă de viațăăă, mamă, mamă. Uitase lumea de COVID 19, de război, de manipulările rusești, de cele rele și cele veninoase. Era o nevoie de a vedea oameni, de a-i atinge, de a-i pupa, de a-i îmbrățișa. Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc și pofta de viață au fost Marile Premii Gopo 2022.
Premiile Gopo 2022, tocmai, în Sala care poartă numele lui Hamlet și a proaspătului dispărut dintre noi Ion Caramitru
Gongul de intrare a sunat de zeci de ori. Lumea n-avea chef să intre în sală. Nu vroia și gata. Vroia să se pupăcească, să se îmbrățișeze, să se vadă, să se atingă, să se salute, să dea binețe. Actorii, VIP-urile nu erau cu nasul pe sus. Erau încântate, încântătoare, luând energie din fiecare privire. Și, mai presus de toate, nu ținea nimeni să fie văzut, cum se obișnuiește în astfel de deșerte întâlniri, nu, vroiau să vadă, să-și hrănească privirile din această mulțime. De vreo doi-trei ani trăim în frica de mulțime, iată acum o dezlănțuire cum rar vezi. Da, o poftă nebună de viață. O lume netrăită își deschidea antenele. Stăteai și te uitai „ca la teatru” să vezi, să te hrănești din culoare, decolteuri, cravate, papioane, talii, mâini, stăteai și te uitai la spectacolul lumii.
În sală, Adrian Nicolae, prezentatorul, a păstrat tonul. Nonșalant, fără glume cretine, cu cuvintele la el.
Asta a păstrat ștacheta poftei de viață. Vă spun drept nu știu cine cum a luat premiu. Așa în ceață, a fost “România Sălbatică”, a fost filmul lui Cristi Puiu și cel al lui Radu Jude în marea confruntare.
A, da, și a fost celebrarea filmelor “Secvențe” de Alexandra Tatos și “Filantropica” de Nae Caranfil.
Și momentul de tăcere, în care Viorica Vodă (rolul Diana Dobrotă, manechin) a amintit nu doar de film, ci și de agresiunile sexuale din lumea filmului. Tăcere. Derută. Vinovăție. Dar tăcerea s-a înghițit singură. Cuvântul spus, n-a vindecat. Cuvântul spus a oprit ușurătatea vieții din sală. Și tăcerea, în atmosfera generală, părea destulă pentru moment.
Mai târziu, în noapte, mai presus de toți și toate, au apărut pe scenă, Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc
Minute în șir de aplauze. “Premiu pentru întreaga activitate” și aș adăuga, întreaga căsnicie. Și Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc jucându-se cu publicul. Andrei Șerban îi numise “comori naționale”. “Noi suntem comori naționale?” s-a întrebat discretă Mariana Mihuț. “Și acum 20 de ani am luat premiu pentru întreaga activitate” – râdea Victor Rebengiuc. Nici nu se poate mai bună stare decât venirea la rampă a Marianei Mihuț și a lui Victor Rebengiuc. Pentru că lumea avea poftă de viațăăă la Premiile Gopo 2022.